Cautare




, Contributor

Blogul lui Lucian Davidescu (riscograma.ro)

Servicii financiare |
|

Împușcarea francului

Cum se va rezolva cea mai recentă șaradă pentru bănci.
shutterstock_260885405

Un nou cutremur anunțat a băgat spaima în oasele bancherilor. Consecințele acestuia ar putea fi mai devastatoare decât toate cele de până acum: conversia la cursul istoric a creditelor în franci elvețieni, dezbătută acum în Parlament.

Anul trecut, când legea dării în plată începea să prindă contur, bancherii n-au luat-o în serios. S-au mobilizat târziu și în degringoladă – au aruncat cam tot arsenalul pe care l-au putut strânge, de la anunțuri mortuare la Salvați Copiii. Iar dacă atunci era cazul de o discuție echilibrată, în care argumentele lor să poată fi puse în balanță, de data asta chiar au dreptatea de partea lor în mod cert. Un singur lucru le lipsește: cine să-i mai ia în serios.

Au retaliat cu procese caraghioase pentru care uneori refuză să plătească taxa de timbru și cu mărirea avansului, care are acum consecințele dezastruoase, previzibile de la început: scade cererea și, odată cu ea, scad și prețurile de pe piața imobiliară – sau nu cresc destul de repede. Asta face ca și mai mulți datornici să rămână „sub apă“ și să aibă mai multe motive să dea în plată. Băncile au început deja să se dea bătute și să reducă avansul și este previzibil că ar putea să meargă cu el chiar mai jos decât era înainte.

Și nu mai au nici măcar argumentul că ar fi „fără precedent“ – se mai întâmplă în Polonia, Ungaria și Croația, chiar în condițiile unor portofolii mult mai importante de astfel de credite.

Dacă ar fi să comparăm situația cu un meci de fotbal, darea în plată a fost ca un penalty fictiv pe care arbitrul l-a fluierat doar în compensație pentru multele goluri din ofsaid la care închisese ochii – nu tocmai corect, dar ușor de acceptat de tribune. De data asta, e ca și cum arbitrul ar fi decis să bage chiar el mingea în poarta foștilor favoriți. Poate că tot în ovații, dar deloc acceptabil. Când este vorba despre procesele individuale în instanță, unele – multe! – dintre ele sunt întemeiate iar sentința de conversie la cursul istoric este bine-meritată. Este vorba de cazurile în care bancherii le-au prezentat clienților francul ca pe o monedă „stabilă“ sau, mai rău, l-au recomandat pentru că doar așa putea clientul să se califice la credit. În aceste cazuri este în principal culpa băncii și este firesc ca banca să plătească. Ce lipsește este doar practica judiciară unitară și chiar o clasificare a contractelor înșelătoare, făcută de Banca Națională sau Protecția Consumatorilor, care să recomande niște criterii coerente de evaluare.

Când este însă vorba de a pune toate creditele în franci grămadă într-o singură lege, lucrurile se duc pe o pantă urâtă. Există o mulțime de clienți care își permiteau orice credit, știau riscurile, dar au preferat o rată ceva mai mică sau o proprietate ceva mai mare. Care ani de zile au plătit mult mai puțin decât cei care s-au împrumutat în euro sau în lei și care dacă economiseau diferența aveau rezerve pentru încă niște ani de rată mare. Unii care au cumpărat inspirat, proprietăți care nu s-au devalorizat prea tare și își merită și acum rata lunară. Sau alții ale căror venituri au crescut proporțional și din motive similare celor pentru care s-a apreciat francul.

De ce să beneficieze ei de un astfel de sprijin și nu, de exemplu, unii care au luat credit în euro când cotația era de 3,1 lei?

Nimeni nu va răspunde la această întrebare, rămâne pe umerii bancherilor să devină dintr-odată înțelepți și responsabili, acum, când nimeni nu mai are chef să fie.

Opțiunea numărul unu este să riște și să facă ce au făcut și până acum, cu o rată de reușită care s-a prăbușit de la extaz la agonie: să facă lobby și să strige că „legea asta nu e bună!“. Desigur, au șansa lor ca de data asta să reușească. Dar la fel și clienții.

Opțiunea numărul doi este ca băncile să propună, voluntar, restructurarea portofoliilor acolo unde știu foarte bine că au dat credite stupide. Să invite o comisie neutră să constate care sunt criteriile pe baza cărora se poate constata că un împrumut a fost acordat în mod iresponsabil și să se angajeze ca acolo să facă ajustările necesare, fie și dacă asta înseamnă conversia la cursul istoric.

A doua variantă este mai complicată și mai degrabă teoretică, după tot ce am văzut până acum. Dar măcar nu vor putea spune, nici de data asta, că n-au fost avertizați.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii