Cautare




, Contributor

30 sub 30 |
|

30 sub 30: Idei pe scenă

Șerban Cazan spune că a știut întotdeauna că producția muzicală este vocația sa, încă din vremea când se juca cu primele programe.
serban-cazan-small-750x343

A studiat zece ani pianul și cinci ani canto, iar la „HaHaHa Production”, unde este producător muzical în prezent, declară că a învățat ce înseamnă o prietenie adevărată și o relație profesională foarte bună.

„Îmi place atât de mult ce fac încât mi se întâmplă uneori să-mi vină idei de piese noi doar uitându-mă noaptea la stele. Compun, produc, direcționez și zilnic mă minunez de cât talent și inspirație există în această echipă. E greu să fii gata să creezi tot timpul, dar noi așa suntem”, spune acesta.

Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Top ,,30 sub 30″, ediția 2017

Șerban Cazan leagă energiile între producție și artiști și se asigură că fiecare proiect are parte de o idee de plecare bună. Deși este și „omul cu responsabilitățile”, care livrează întotdeauna la termen și care își începe treaba de dimineață, Șerban se ocupă de creație pentru că ideile bune îi vin tot timpul – în drum spre studio, acasă, în vacanță.

foto: hahahaproduction.com

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii