Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

GALERIE FOTO: Casa arhitecților

Fosta casă a lui Ion Mincu, întemeietorul arhitecturii neoromânești, a fost la un pas să fie demolată, pentru a face loc unei clădiri de birouri. Coincidență sau nu, arhitecții au fost cei care au salvat-o.
Casa arhitecților
La începutul anilor 2000, într-o duminică, arhitectul Șerban Sturdza, pe atunci președinte al Ordinului Arhitecților din România, se plimba pe strada Arthur Verona din București. Nu era neapărat o plimbare de plăcere, ci una cu un scop precis: identificarea unui posibil sediu pentru Ordinul Arhitecților din România care, din lipsă de fonduri, își desfășura activitatea într-un spațiu pus la dispoziție de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Cu aceste gânduri  – sau poate tocmai pentru că i-a venit în minte numele întemeietorului arhitecturii neoromânești –   Șerban Sturdza și-a amintit că pe acea stradă se află fosta casă a arhitectului Ion Mincu.„Am avut cumva norocul că era o doamnă exact la intrare,  m-a întrebat pe cine caut. M-a poftit înăuntru politicos, până a aflat că sunt arhitect și atunci a avut o intervenție destul de neplăcută, m-a acuzat de lipsă de interes față de memoria lui Mincu, ea fiind una dintre descendente, referindu-se la mormântul lui, care era neîngrijit și aproape că m-a dat afară, nu înainte de a mă întreba cum mă cheamă, deși mă prezentasem”, povestește Șerban Sturdza. La auzul numelui arhitectului, descendenta lui Ion Mincu și-a îmbunat brusc atitudinea. „Și-a dat seama că o cunoștea pe mama mea”, spune Șerban Sturdza.În urma discuțiilor purtate, arhitectul a aflat că imobilul era obiectul unui precontract cu o firmă italienească, care dorea să demoleze o parte din casă pentru a ridica o clădire de birouri. „Am avut o intervenție destul de hotărâtă și i-am spus că-i propun altceva:  să rupă precontractul și să ne vândă nouă casa, pentru că  nu vom demola nicio aripă, am vrea să cumpărăm casa pentru valoarea ei memorială și garantăm că vom avea grijă de ea”, explică Șerban Sturdza (foto stânga).  Descendenta lui Ion Mincu a fost interesată de propunere, dar ceea ce a convins-o definitiv a fost că arhitecții urmau să ocupe progresiv clădirea, începând cu spațiile care erau libere la acel moment. „Acum avem o amiciție cu toți membrii familiei, care sunt bineveniți, din când în când vizitează și sunt foarte mândri”, spune Șerban Sturdza.

De atunci au trecut mai bine de zece ani, dintre care ultimii au însemnat un amplu proces de reabilitare și renovare a Casei Mincu, așa cum este ea cunoscută astăzi. Imobilul era într-o stare avansată de degradare. În perioada stalinistă – începuturile erei comuniste din România – casa a fost împărțită în mai multe încăperi și mai multe familii au ocupat-o, fiecare în câte o cameră, inclusiv foștii proprietari. A servit apoi drept depozit de cizme al Securității, dar și ca sediu al instituțiilor vremii.

Astfel, când a început restaurarea, o mare parte dintre elementele sale distinctive dispăruseră. Este cazul tavanelor, adevărate opere de artă, care fuseseră acoperite cu un strat grosier de vopsea albă. „Noi am beneficiat de o carte scrisă de fratele pictorului Petrașcu, care era prieten cu Mincu și care are o serie întreagă de referințe și despre casă și despre arhitect și ne-a ajutat să reconstituim o mare parte din elemente”, povestește Șerban Sturdza.

Astfel, patina comunistă a început să fie îndepărtată încet-încet și au fost descoperite adevărate comori, printre care câteva schițe ale lui Ion Mincu – astăzi expuse la loc de cinste în casă – din timpul realizării decorațiunilor pictate, executate de artistul G. Demetrescu Mirea. Au fost găsite de asemenea, în spatele unui lambriu, zece scrisori din timpul perioadei de după război, corespondență internațională ascunsă pentru a nu fi găsită de autorități. „Am restaurat hârtia, avem textele și începem să vedem acum care sunt conexiunile. Erau și persoane cu pseudonim și cu diminutiv, erau criptate”, explică Șerban Sturdza.  În podul casei a fost găsită o bucată dintr-un dulap. Pe baza acestei descoperiri și a unor fotografii vechi, obiectele de mobilier au fost reconstituite. Există și o piesă veche, din timpul lui Mincu, precum și o masă, care pot fi de asemenea văzute în spațiul care astăzi este deschis spre vizitare.

GALERIE FOTO: Casa Arhitecților„Când am făcut proiectul de restaurare, o mare parte dintre aceste lucruri nu se cunoșteau, dar pe parcurs cercetarea a descoperit foarte multe elemente noi. Astfel, valoarea casei e mult mai mare decât ce am cumpărat noi de la proprietar de bună credință”, spune Șerban Sturdza.
Interesant este că imobilul nu a fost construit de Ion Mincu, ci de Gaetano Burelli, de asemenea arhitect și ginerele lui Ion Luca Caragiale. Burelli a cumpărat terenul de la Scarlat Rosetti cândva între 1854 și 1857 și a construit un prim corp al clădirii cu o decorație conform epocii, pe care Ion Mincu a considerat-o, în momentul achiziției imobilului, pe la 1890, drept demodată și a acoperit-o cu una nouă, prin metoda cea mai ieftină. „Au dat jos cu ciocanul tencuiala veche și au pus-o pe cea nouă, dar noi am descoperit o parte din vechiul finisaj”, spune Șerban Sturdza.Și aceasta nu a fost singura modificare adusă de Ion Mincu, arhitectul construind un perete cu două coloane în zona de luat masa.  ”Astăzi se poate vedea, în această casă, cum trăia o persoană din burghezia perioadei 1850-1890 și cum după aceea se schimbă stilul și apare o altă lumină, o altă expresie de arhitectură, o cu totul altă ambianță”, explică arhitectul.Restaurarea a fost un proces costisitor și de lungă durată, iar banii necesari au venit din buzunarele proprii ale arhitecților. Și pentru că bugetul a fost unul limitat, arhitecții au apelat la voluntari. În urma „chemării la arme” au răspuns peste 50 de persoane interesate, din care au rămas 20. O mare parte din lucrările de uzură, complicate, au fost făcute de voluntarii ghidați de specialiști, ceea ce a generat o echipă nouă de restauratori, dispusă să facă același lucru și în alte părți.  ”În spatele dulapului vechi pe care l-am găsit și restaurat  există un loc unde sunt trecute toate numele celor care au lucrat aici și care o să fie completat, pentru că nu am terminat încă”, spune Șerban Sturdza, adăugând că a fost surprins să vadă interesul manifestat de voluntari în privința restaurării Casei Mincu .

Și acesta a fost doar începutul. „Pot spune că am făcut niște mici școli cu ocazia restaurării, care am avut surpriza să constatăm că au atras destul de mulți tineri. Am luat legătura cu pictori restauratori și am avut aici echipe care au lucrat la biserici din Moldova. Cu ei, prin etape succesive, am început să căutăm persoane mai puțin specializate care ar putea să învețe câte ceva. Până la urmă, aceasta ne-a deschis un orizont, care se cheamă pregătire continuă pentru arhitecți”, explică arhitectul. Și pentru a marca într-un fel această „surpriză” plăcută, a fost luată decizia de a amenaja o vitrină cu brățări executate de arhitectul Niculae Dancu în anii `60 – `70 în timpul său liber. „Am expus aceste brățări făcute de el tocmai pentru că acest design de obiect mic și cunoașterea materialului îți lărgesc orizontul în profesie”, explică Șerban Sturdza.

În total, în jur de 200 de persoane și-au pus amprenta asupra Casei Mincu, fie că a fost vorba despre realizarea unor lămpi cu picior, a restaurării ușilor și tavanelor sau a reconstrucției pieselor de mobiler. Șerban Sturdza spune că ”școala” care a luat naștere pe parcursul restaurării Casei Mincu trăiește în continuare: „Exemplul de aici este acum reluat la o casă din Oradea, extrem de interesantă, se fac diverse proiecte care preiau anumite puncte de intervenție sau de metodologie. De asemenea, principii rezultate din această experiență au fost folosite de Ordinul Arhitecților din România și la un sediu realizat într-o uzină de apă din Suceava”.

Și ce altceva ar fi mai potrivit pentru casa lui Ion Mincu, arhitect cu o bogată activitate didactică și unul dintre cei care au contribuit semnificativ la  înființarea Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români, decât apariția unui nou curent în arhitectură?

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii