Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Gabriela Lupaș-Țicu (Bergenbier): „Folosim instrumente digitale în decizii de marketing, dar avem convingerea că lucrăm cu emoții, iar acest lucru rămâne esențial indiferent de trenduri”

Gabriela Lupaș-Țicu, director de marketing la Bergenbier S.A., consideră că una din lecțiile pe care marketingul le-a învățat după criza economică este să pună accentul pe relația de lungă durată cu consumatorii.
Gabriela Lupas Ticu

Gabriela Lupaș-Țicu, Director de Marketing Bergenbier S.A.

Forbes: Care sunt oportunitățile anului 2017 în activitatea dumneavoastră de om de marketing? Este un an obișnuit, de creștere a consumului în România, sau ocupă un loc de special, care se diferențiază de anii precedenți?

Gabriela Lupaș-Țicu: Anul acesta vedem o deschidere mai mare din partea consumatorilor pentru a experimenta atât branduri cât și evenimente.

Am observat acest lucru în cadrul tuturor evenimentelor la care am participat cu brandurile noastre. Am răcorit cu Bergenbier câteva sute de mii de consumatori din cele 27 de orașe din țară și pe litoral pe care le-am vizitat cu Caravana „Bergenbier Eu Sunt 12”. Cu Becks am adus experiențele viitorului la cele cele mai importante festivaluri de muzică, iar cu Staropramen și Street Food Festival am invitat iubitorii de experiențe culinare, surprinzându-i cu asocieri deosebite între bere și mâncare.

Peste tot am observat această disponibilitate a oamenilor de a experimenta, de a intra în lumea  diverselor branduri, de a savura berea în contextul potrivit – acel moment în care așteptările lor sunt îndeplinite și depășite.  Este, deci, un context favorabil creșterii consumului, de care ne așteptăm să beneficiem  până la sfârșitul anului acesta.

Venim după doi ani de stabilitate în industria berii și ne așteptăm ca această deschidere a consumatorilor să ducă piața pe un trend de creștere.

VEZI INTERVIUL CU GHEORGHE MARINEL (BRD)

Forbes: Care sunt lecțiile pe care le-ați dobândit din experiența crizei economice din perioada 2009 – 2013? Aveți pregătit un plan în cazul unei noi recesiuni?

Gabriela Lupaș-Țicu: Cred că una dintre cele mai mari lecții pe care marketingul le-a învățat în perioada post-criză este să pună accentul pe relația de lungă durată cu consumatorii.

E nevoie de timp și de încredere reciprocă pentru ca această relație să devină una solidă. Conversăm mai mult, interacționăm mai mult brand-consumator, iar aceste acțiuni au efecte pozitive în primul rând asupra încrederii în brand și în indicatorii de imagine.

Relevanța mesajului rămâne însă cheia, iar oamenii reacționează pozitiv atunci când îi surprindem cu lucruri pe care nu le-au mai întâlnit, pe care le experimentează pentru întâia oară.

INTERVIUL CU ANDREEA MARINCESCU (HOCHLAND)

Forbes: Din punctul dvs. de vedere, care este trendul cu cel mai puternic impact în deciziile de marketing (naționalism, digitalizare, îmbătrânirea populației, generația Millennials etc.)

Gabriela Lupaș-Țicu: Digitalul a transformat lumea de astăzi și a făcut-o cu totul diferită de ceea ce cunoșteam, să spunem, acum cinci ani. Iar peste 5 ani, cred că mediul în care ne desfășurăm activitatea va arăta altfel. De aceea adaptarea și flexibilitatea ne însoțesc mereu.

Accesul facil la tehnologiile inovatoare, faptul că acestea devin accesibile la scară largă, a schimbat și deciziile consumatorilor în ceea ce privește brandurile și serviciile. Însă fundamentele, mecanismele, sunt aceleași. Avem în mijloc persoana cu dorințele și aspirațiile sale, iar toate deciziile țin cont de latura umană a abordării. Astfel, folosim instrumente digitale în decizii de marketing, dar avem convingerea că lucrăm cu emoții, iar acest lucru rămâne esențial indiferent de trenduri.

INTERVIUL CU GABRIELA SÎRBU (PROFI)

Forbes: În viziunea dvs, care sunt domeniile pe care omul de marketing trebuie să le cunoască pentru a fi mai performant? (sociologia, psihologia, politica, sport, mass-media etc)

Gabriela Lupaș-Țicu: Abilitatea de a fi mereu informat și de a face conexiuni consider că este foarte importantă în domeniul nostru. Lucrăm cu un flux de informații foarte mare din care trebuie să extragem lucrurile relevante în urma unei filtrări care să ne permită apoi să vedem utilitatea informațiilor. Acest exercițiu e posibil doar în urma cunoașterii mai multor domenii, atât la nivel general, cât și aprofundat.

Apoi, contează experiența consumatorului. Înainte de a ne pune în poziția de om de marketing suntem consumatori, iar acest lucru trebuie să se vadă în acțiunile noastre. Avem o înțelegere mai bună a publicului căruia ne adresăm în momentul în care trecem dincolo de cifre și previziuni.

În concluzie, este o condiție necesară, dar nu și suficientă, ca omul de marketing să aibă o minte analitică. Ceea ce contează foarte mult pentru un om de marketing este inteligența emoțională, precum și curajul de a surprinde și de a aduce consumatorilor perspective și experiențe noi.

INTERVIUL CU MIHAI BÂRSAN (URSUS)

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii