Cautare




, Contributor

SmallBusiness |
|

Forbes Small Business: Revoluția eclerurilor

Un produs aparent simplu, dus la nivel de excelență, stă la baza unui business delicios și profitabil.
BOB_0498

Atunci când vezi oportunitatea unei afaceri nimeni și nimic nu poate sta în cale – așa ar putea fi rezumată decizia fondatorilor French Revolution, de a reinventa un produs cunoscut în întreaga lume și foarte îndrăgit și de români: eclerul. „Ne-am oprit la ecler pentru că ne-am gândit că nu se face la standardele la care ar fi trebuit să se facă în București sau în România si atunci am vrut să venim cu un produs care să răspundă acestei nevoi. Apoi, este un produs care are o notorietate de câteva zeci de ani în România, dar până la French Revolution nu au avut ocazia să încerce un produs atât de bun”, povestește George Panaitescu, unul dintre fondatorii businessului.

Businessul a pornit cu George Pop, George Panaitescu și fratele său, Florin Panaitescu, care însă nu are un job full time aici, ci este numai consultant. Ulterior, s-au mai alăturat doi acționari Mihai Dumitrescu și Georgiana Avram. În aprilie 2014, au deschis primul magazin, cel din strada Constantin Esarcu, de lângă Ateneul Român. „Magazinul s-a bucurat din prima lună de foarte mare succes pentru că am fost puțin surprinși de creșterea vânzărilor față de perioada anterioară când nu aveam magazinul deschis, astfel încât ponderea vânzărilor a înclinat destul de repede în favoarea magazinului. Acum, aproape 90% din vânzări le facem în magazin, față de comenzi pentru evenimente sau alte tipuri de vânzări”, explică George Panaitescu. Apoi au extins laboratorul și au deschis și un mic magazin chiar acolo, în zona Grozăvești.

„Aveam în plan ca până la finalul anului 2015 să ajungem la patru magazine în total”, mai spune el. Astfel încât din luna iulie a acestui an, au făcut al treilea pas și au deschis încă un magazin în zona Floreasca. Investițiile s-au făcut din surse proprii, din fondurile asociaților, tocmai de aceea spun că au făcut totul cu pași mărunți. Până acum, au ajuns la circa 150.000 de euro investiți, dar spun că în următorul an vor continua să se dezvolte și estimează că sumele pe care le vor pune la bătaie vor fi aproape duble. În fiecare locație investesc în jur de 30.000-35.000 de euro. Cea mai mare investiție este însă în oameni, spun ei. „Am reușit să ne înconjurăm de oameni foarte buni și foarte capabili”, explică George Panaitescu, adăugând că cele zece persoane care lucrează în laborator nu au cursuri de specialitate, ci au învățat la fața locului. „Toți fac în acest moment produse la cele mai înalte standarde pe care noi le cerem. Am luat această decizie după ce am încercat săptămâni în șir să facem recrutări, iar mulți dintre cei cu experiență, care au venit la interviu, nu reușeau să treacă proba practică. Am observat că oamenii sunt mult mai motivați așa”, mai explică Georgiana Avram. Produsele sunt artizanale, iar procesul de producție este reluat în fiecare zi. „De aceea noi deschidem în fiecare zi la ora 11, pentru că timpul de producție este de la ora 6 la ora 10.30 când sunt gata de livrat în punctele noastre de vânzare”, completează Georgiana Avram. Produc în medie 300-350, dar spun că au avut zile când au vândut chiar și o mie de ecleruri atunci când au avut în plus și comenzi pentru evenimente, iar după inaugurarea magazinului din Floreasca speră să își dubleze producția.

Au ajuns astăzi să producă 12 tipuri diferite de ecleruri. „În permanență avem zece tipuri de ecleuri, dar mereu căutăm să facem variante noi. De exemplu, cel mai recent ecler pe care l-am făcut este Summer Well, dedicat festivalului – este cu portocale și ghimbir și deja are un mare succes”, explică și Georgiana Avram. Au și câteva ecleuri „best-seller” cum ar fi cel cu caramel și unt sărat sau cel cu fistic. Pe termen scurt, vor dezvolta numai rețete noi de ecleruri, în afara celor pe care le-au dezvoltat deja. Pentru anul următor, au însă în plan dezvoltarea altor produse, tot de inspirație franțuzească, idei pe care deocamdată preferă să le țină sub cheie.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii