
În decembrie 2017, Asociația „Dăruiește Viață” a anunțat începerea lucrărilor de construcție a primului spital de Oncologie și Radioterapie pentru copiii bolnavi de cancer din România. Investiția estimată se ridică la 8 milioane de euro. După o campanie de strângere de fonduri pornită în 2015, Asociația „Dăruiește Viață” a adunat aproape jumătate din sumă, a obținut avizele și a demarat construcția în curtea Spitalului „Marie Curie” din București. Unitatea va avea o suprafață de 12.000 de metri pătrați, șase etaje cu secții care vor fi utilate și mobilate conform celor mai moderne standarde. Banii pentru acest ambițios proiect de responsabilitate socială provin din contribuțiile companiilor private.
Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu sunt fondatoarele Asociației „Dăruiește Viață”. În 2009, cele două prietene, Carmen și Oana, au aflat despre cazul unui adolescent diagnosticat cu leucemie, care avea nevoie de un transplant de celule stem în străinătate. Și au decis să iasă din condiția lor comodă de angajate la companii private și să se implice într-o poveste… pe viață și pe moarte. „A fost momentul care mi-a schimbat viața. Eram director la o companie de transport, munceam foarte mult și mă uitam foarte puțin în jurul meu. Când am primit e-mail-ul mamei care solicita ajutor pentru fiul ei, m-am pus pentru câteva secunde în locul acelei mame și m-a gândit ce-aș putea să fac în afara unei donații de 200 – 300 de lei. I-am trimis e-mail-ul lui Carmen…”, își amintește cu emoție Oana Gheorghiu. Tratamentul adolescentului în străinătate costa 150.000 de euro, sumă care nu se putea strânge prea ușor. Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu au sunat la Ministerul Sănătății, la Casa de Sănătate și la alte instituții ale statului. Au fost plimbate de la o ușă la alta. Mama băiatului depusese dosarul pentru a obține ajutor financiar pentru operație în străinătate, dar documentul era uitat în biroul unui funcționar. Carmen și Oana s-au mobilizat și au intrat în labirintul birocrației românești. O birocrație care trăiește după propriile legi, ruptă de realitate. O birocrație sufocantă, rece și nepăsătoare la suferințele și viețile oamenilor. Carmen și Oana au hotărât să organizeze un protest prin care să sensibilizeze opinia publică. Povestea celor două prietene, care s-au dus la Primăria Generală a Bucureștiului (în mandatul lui Sorin Oprescu) pentru a obține o autorizație pentru organizarea unui protest, este o experiență dramatică, dar în același timp, hilară, de un umor involuntar, halucinantă, de coșmar! Birocrația este un mecanism care funcționează perfect într-o lume imperfectă. Până la urmă, într-o singură zi, Carmen și Oana au obținut autorizația de protest. „Acela a fost momentul în care am înțeles că, de fapt, noi, oamenii simpli, nu ne folosim cu adevărat de forțele noastre”, spune Oana Gheorghiu. La protest au venit în jur de… 100 de oameni. Au participat însă nume importante, ceea ce le-a impresionat pe cele două organizatoare – pe vremea aceea, bloggerii abia începeau să-și câștige notorietatea.
Vezi cum arată generația Forbes Heroes 2018
Totuși, în ciuda audienței reduse a protestului, dosarul copilului a fost aprobat de autorități, împreună cu alte șapte dosare ale unor pacienți care necesitau intervenții în străinătate. Băiatul pentru care Oana și Carmen au protestat a ajuns să fie operat în străinătate, operația de transplant a reușit, dar, din nefericire, a murit câteva luni mai târziu. TBC-ul pe care-l contractase în spitalul din România i-a fost fatal.
După acest eveniment, Carmen și Oana au cunoscut pe jurnalista Paula Herlo de la Pro TV și această întâlnire memorabilă le-a încurajat să înființeze Asociația „Dăruiește Viață”, un ONG care s-a implicat în multe campanii de reabilitare a secțiilor din spitalele pentru copii. Oana Gheorghiu, prin pregătirea sa profesională, a găsit o facilitate fiscală în lege prin care companiile pot ceda 20% din impozitul pe profit în regim de donație. Potrivit calculelor făcute de Gheorghiu, utilizarea acestei facilități fiscale de către companii, la nivelul anului 2009, putea să genereze un volum de 350 milioane de euro pentru ONG-urile din România. „Oamenii nu foloseau această facilitate fiscală pentru că nu aveau curajul”, declară Oana Gheorghiu. În 2009, folosind această facilitate, Asociația „Dăruiește Viață” a reușit să strângă 100.000 de euro și să amenajeze prima cameră sterilă la Spitalul de Pediatrie din Timișoara. „De atunci, lucrurile au mers extraordinar, pentru că am reușit să investim peste 10 milioane de euro în spitalele din România. Dar nu este suficient!”, precizează fondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”.
Oana Gheorghiu crede că oamenii, indiferent de vârstă și de pregătire, pot schimba lucrurile numai dacă se implică în problemele societății.