Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

|
|

Forbes Heroes, ediția 2018: Jocul șanselor

Doar o parte din ceea ce suntem este vina noastră sau ni se datorează. O bună parte depinde de noroc. Sau de ghinion.
140 heroes Dorin Bica

Apreciatul neurochirurg Dorin Bică (37 de ani), a mărturisit, în cadrul celei de-a cincea ediții a Forbes Heroes: „Între operații, chirurgii și asistenții ajung să discute lucruri foarte intime – familie, copii, părinți. Uneori, îți dau seama că o parte dintre asistenți sunt mai inteligenți decât tine”. S-a referit doar la acei asistenți care au dorit să fie mai mult decât sunt.

În 2014, el a părăsit prestigiosul spital Pitié-Salpętričre (Paris), împreună cu Ionuț Gobej, pentru Spitalul Colentina, condiția fiind de a avea aceleași condiții de lucru precum în Franța, după ce, între 2009 și 2014, Bică a urmat mai multe specializări în Marea Britanie și Franța, în neurochirurgie, având perspective sigure de a se stabili în Franța. Nemulțimit de condițiile oferite de municipalitate, din toamna anului trecut, a renunțat la postul din spitalul de stat, iar, în prezent, lucrează la Centrul Medical Provita.

Tot discutând cu asistenții medicali, își mai dă seama că aceștia îl iubesc foarte tare. „Ei spun așa: «Dacă aș fi învățat și eu mai mult.» Este o mare onoare, pentru că arată că are încredere în tine, apreciază meseria ta, dar ridică o problemă. Anume că: ei sunt asistenți, pentru că nu au învățat mai mult.” Discutând cu asistenții săi, și-a dat seama că șansa l-a ajutat să ajungă unde este acum, unul dintre cei mai respectați neurochirurgi din România. „În discuțiile noastre, stau să mă gândesc ce se întâmplă, pentru că problema pusă nu mi se pare corectă. Calea mea a fost bătută: în anii mici de școală, familia m-a susținut să învăț, un profesor ca acela de fizică m-a făcut să merg mai departe, apoi, au urmat profesorii din facultate; Anglia, Parisul.” Iată unde a apărut diferența între el și asistenții care i se par mai inteligenți: „Stând de vorbă cu ei, îți dai seama că, în realitate, în timp ce eu învățam în liniște, susținut, o parte dintre ei trebuiau să aibă grijă de un frate mai mic, nu aveau finanțarea necesară de a face ceea ce își doresc. În discuțiile noastre, le spun să își revizuiască un pic gândurile și că ei, la rândul lor, au o șansă acum de a face ceva pentru ceilalți. Șansa despre care v-am spus nu este o șansă, o loterie, ci șanse. Educația face ca aceste șanse să crească exponențial.”

Șansele pot lua mai multe forme: un prieten care recomandă o carte, o facultate bună, un profesor deosebit etc. Pași aproape nesemnificativi. În liceu (Colegiul Frații Buzești, Craiova, clasa matematică-fizică, bilingvă engleză, 1996-2000), Bică a fost încurajat să studieze de profesorul de fizică, Brânzan. „Domnul profesor avea metode diferite de predare. Pe dumnealui nu îl interesa să înveți o formulă. Îți explica atât de bine fenomenul, încât, înțelegând fenomenul, puteai să demonstrezi singur formula. Aveai formula cu tine.” La unele lucrări de control sau teze puteau sta cu cartea de fizică pe bancă, pentru că acel profesor era interesat de cum gândește elevul, nu de cât a memorat. „Profesorul era profesor și în afara orelor de curs.” Într-un an, a plantat doi copaci de aceeași înălțime, iar, în fiecare zi din următorii doi ani, a stropit doar unul dintre copaci. „După doi ani, a demonstrat că viața înflorește, se dezvoltă mult mai bine cu puțin ajutor, un ajutor nesemnificativ, de fapt. Profesorul a demonstrat că liceul în care funcționam este apa care stă la baza formării noastre.”

Iar șansele au continuat. În Anglia, a aflat că există cinci niveluri de expertiză în realizarea unei intervenții chirurgicale: primul este observarea, al doilea este asistarea, al treilea este de a face intervenția coordonat de altcineva, al patrulea de a face singur intervenția. „Spre surprinderea mea, al cincilea nivel nu înseamnă că o faci mai repede, să faci mai multe, să faci incizii mai mici. Al cincilea nivel este acela în care cu mintea ta operezi un pacient prin mâinile altuia. Asta înseamnă că nu ești un chirurg complet până nu atingi nivelul cinci.”

La Paris, a fost impresionat de o femeie neurochirurg care se mula atât de bine pe mintea rezidentului și înțelege atât de bine cât poate și care-i sunt limitele, încât reușea să facă orice intervenție chirurgicală cu mâinile lui. „Terminai intervenția chirurgicală, dar știai că nu ai operat tu. Tu erai nivelul trei.”

Un alt neurochirug din Anglia spunea că excelența înseamnă o intervenție din 20 de gesturi. „Când la jumătatea intervenției noi ajungeam la 140 de gesturi, frustrarea atingea cote foarte mari: cum poate proful în 20 de gesturi și noi după 140 încă bâjbâim? Astfel nu punem pacientul în pericol, pentru că gest este și să te uiți o dată, încă o dată, «Dă-mi foarfeca!», «Nu foarfeca, pensa». Se adună. Chirurgii foarte buni nu operează repede, pentru că sunt grăbiți sau fac gesturi rapide, nu. Chirurgii foarte buni operează repede, pentru că nu fac gesturi în plus.”

Așa a ajuns să ofere Șanse. Bică și-a propus ca, în acest an, să viziteze câte un muzeu din București, în fiecare weekend, alături de copiii săi și de verișorii acestora, patru copii. „Pregătind proiectul, am aflat că nu există doar trei muzee în București, ci peste 100, iar împreună cu casele memoriale sunt peste 200 de locuri de vizitat.”

În decursul acestor vizite, a văzut efectele pașilor nesemnificativi: copiii observă lucruri foarte interesante și pun întrebări inteligente. De exemplu, la Muzeul Zambaccian, există la intrare un bust de copil, iar unul dintre cei patru copii a observat că acel cap are urechile un pic cam mari. Bică nu observase, dar era adevărat. Este o sculptură a unui copil orb, făcută de Brâncuși. „Niciodată, nu voi uita momentul acela, în care un copil de șapte ani observă lucruri extraordinare: o sculptură de Brâncuși.”

Cel de-al doilea proiect al lui Bică este de a le oferi șansa celor mai tineri și pasionați de neurologie să citească o carte, să meargă la un curs, să meargă la cele mai bune secții de neurochirugie.

Le-a recomandat celor prezenți la Forbes Heroes să doneze școlilor unde au studiat cărți în câte zece exemplare. „Sigur aveți o meserie pasionantă și ați putea vorbi despre această meserie într-o școală dintr-un sat. Poate știți să fotografiați foarte bine și puteți să învățați pe cineva. Orice lucru pe care-l transmiteți mai departe este o cărămidă pusă la temelia unui copil, a unui coleg, în formarea lui ca om.” Câte șanse puteți să (vă) dați?

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii