Este cunoscut pentru proiectele dedicate salvării și promovării patrimoniului Bucureștiului, dar și pentru programele culturale desfășurate de Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (A.R.C.E.N.). Cele mai cunoscute proiecte ale sale sunt „Cu bastonul prin București“ (organizează, de mai mulți ani, tururi la pas cu bastonul prin Capitală și vorbește, de parcă ar fi din vremurile de demult, despre istorie, literatură și urbanism) și „Trecutul care obligă“ (proiect cu care a reușit, la 18 ani, să restaureze Școala Centrală, o operă a arhitectului Ion Mincu, deblocând șase milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții).
Citiți aici poveștile celor 16 eroi prezenți la evenimentul Forbes Heroes 2017
În fața audienței de la evenimentul Forbes Heroes, Edmond s-a gândit că ar fi de folos să povestească despre motivul pentru care face ceea ce face de vreo zece ani încoace. „Iar motivul pentru care am început să salvez Bucureștiul pleacă de la ideea de a fi sedus. Am căutat de-a lungul vieții mele, scurte, un maestru. Am trăit întreaga adolescență și apoi finalul ei cu această lipsă. Ce este un maestru? – m-am întrebat de multe ori când îl căutam. Este un mare seducător și ajungând la limba latină, căutând sensul cuvântului seducție, am aflat că este cel care te ia și te pune pe adevărata ta cale, nu pe calea lui. N-am avut parte de maestru, dar am avut parte de o serie de întâlniri cu oameni care, pentru o anumită perioadă, m-au sedus“, povestește președintele A.R.C.E.N. Prima astfel de întâlnire a avut loc când acesta avea zece ani (acum, Edmond are 27 de ani – n.red.), cu un om care a trăit 102 ani și cu care el a învățat limba franceză. Profesoara care-l învăța limba franceză a devenit prietena sa, creându-se o intimitate ce a făcut ca orele de franceză să nu mai fie ore de franceză, ci întâlniri cu un om care aparținea unei lumi din care nimeni din jurul lui nu făcuse parte. „Era lumea de dinainte de ultimul mare război. Ore întregi, zile întregi, veri întregi am refuzat să le mai consum cu vacanțe și mergeam lunea, miercurea și vinerea câte 4-5 ore să vorbesc cu acest om. Erau ore în care eu puneam întrebări despre cum era înainte. Am avut parte de un contact cu o lume care astăzi nu mai există. Mi-a povestit cum erau cursurile la Facultatea de Istorie, Litere, Filosofie cu Nicolae Iorga, cum se făceau culoare când trecea pe holurile Universității din București“.
Toate cele povestite mai sus l-au făcut să-și dea seama cât de aproape a fost de o generație pe care a admirat-o de atâtea ori în cărți. „Am mai făcut o legătură, am constatat că orașul este doar un decor și că noi oamenii, suntem ființele cele mai vremelnice și că ceea ce rămâne într-un oraș sunt clădirile, străzile și de multe ori, arborii. Orașul are straturi de memorie. Acum (la evenimentul Forbes Heroes, pe strada Actor Ion Brezoianu – n.red.) suntem la Palatul Adevărul, în acest palat sunt multe straturi de memorie. Aici era o redacție extrem de importantă, Universul, apăruse și o vorbă în perioada interbelică – șantajul și etajul. Era cel mai corupt și, totodată, cel mai influent ziar din acea perioadă“.
Prima revelație a avut-o când aceeași profesoară i-a spus că a avut bursă la Școala Centrală. După 80 de ani, chiar el ajungea elev la Școala Centrală. „Între noi erau straturi întregi de memorie și ne lega pe toți spațiul acela, ferestrele acelea și poate chiar frasinul aflat în inima curții interioare“.
Chiar dacă rămâne sedus de perioada „Micului Paris“, Edmond rămâne ancorat în realitatea contemporană și cunoaște problemele mari de legislație, probleme mari legate de instrumente, dar dincolo de toate acestea, crede că toate acestea pot fi suplinite prin voința de a face ceva, pentru un București frumos. „Viața are două coordonate – timp și spațiu – și întotdeauna le spun sutelor de oameni care vin la traseele prin București că dacă vrem să avem o viață frumoasă, e important ca acest decor, acest spațiu să fie și el frumos. Și ține de fiecare dintre noi“. Ne sfătuiește să ne căutăm „maestrul“, să căutăm să ne lăsăm seduși de ceea ce facem, pentru că dacă iubim ceea ce facem, vom fi, la rândul nostru, maeștri.
