Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Forbes Downshifting: o româncă și un olandez au renunțat la o viață printre miliardarii lumii pentru a face gastronomie moleculară în Centrul Vechi al Bucureștiului

Au renunțat fără niciun regret la „visul american“ pentru a începe de la zero o afacere riscantă și spectaculoasă în Bucureștiul vechi. Dacă ar fi s-o ia de la capăt însă, soții Mihaela și Paul Oppenkamp ar alege de o mie de ori același lucru: independența în viață și-n… bucătărie.
 aboneaza-te
IMG_2521.jpg

Mulți oameni aleargă după „visul american“, însă prea puțini se pot lăuda că au reușit să obțină măcar o audiență cu norocul ori o vizită temporară prin sala de așteptare a succesului.

O româncă și un olandez, soții Mihaela și Paul Oppenkamp, au atins visul, l-au trăit preț de mai bine de zece ani, după care, tot vorba americanului, „și-au numărat binecuvântările“ și au hotărât s-o ia de la început, lăsând în urmă două cariere de succes și un mediu de lucru la care mulți doar visează: mega-yacht-ul rezidențial The World, unul dintre cele mai luxoase orașe plutitoare din lume, preferatul miliardarilor din topul Forbes al bogaților lumii.

 aboneaza-te
„Când lucram acolo, una dintre plăcerile noaste era să cumpărăm Forbes USA și să numărăm toți oamenii din paginile revistei pe care-i cunoscusem personal“, râde Mihaela. „E senzațional cum se schimbă viața“, o completează, zâmbind, Paul. „Am lucrat ani de zile pentru cei din Top Forbes și acum apărem noi în Forbes“.

Când vorbesc despre „The Artist“, proiectul care i-a adus în paginile acestui număr Forbes, fețele li se luminează instantaneu și ar putea povesti timp de ore întregi despre toate detaliile micului restaurant cu 36 de locuri, de pe strada Tonitza din Centrul Vechi.

L-au deschis la sfârșitul anului trecut, cu multă pasiune și un strop de teamă, pentru că ofereau un tip de gastronomie care merge din sfera bucătăriei convenționale în cea a experimentului culinar de top: bucătăria moleculară. „Când am început totul, previzionam pentru primele luni un număr mult mai mic de vizitatori și un venit aproape de zero“, recunoaște Mihaela, care se ocupă de partea financiară a afacerii. „Eram pregătiți să susținem proiectul din propriul buzunar o perioadă mai lungă de timp, până când românii vor fi pregătiți pentru noi“.

Reacția publicului le-a depășit însă așteptările: încă din primele două luni au avut seri pline, ba chiar au fost nevoiți să refuze rezervări din lipsă de locuri. Printre clienți se numără atât persoane care au luat contact deja cu gastronomia moleculară prin călătoriile în afara țării, cât și novici care își doresc să încerce gusturi noi, ori companii interesate de evenimente în cerc restrâns și într-un cadru inedit.

Un lucru este sigur: „The Artist“ nu duce lipsă de clienți, iar numele restaurantului, care are o poveste aparte, pare să le fi purtat noroc.

În cei cinci ani ca bucătar-șef în cadrul celor șase restaurante de pe mega-yachtul „The World“, Paul era poreclit „The Artist“, iar faptul că restaurantul se află pe strada Nicolae Tonitza le-a pecetluit alegerea. Au luat-o ca pe un semn de bun-augur.

Cei doi s-au cunoscut și s-au îndrăgostit în 2005, în timp ce lucrau pentru un alt vas de croazieră, Silver Cloud. S-au căsătorit trei ani mai târziu și s-au mutat împreună la „The World“. Paul era bucătar-șef (a început să lucreze de la 14 ani, în Olanda), iar Mihaela se ocupa de finanțe și resurse umane (în postura de Chief Accountant și respectiv Crew Officer în același timp), după ce absolvise la distanță cursurile facultății americane Cornell.

Primul său job pe un vas de croazieră a fost cel de stewardess, cu 11 ani în urmă, dar și-a dorit mai mult și a reușit să demonstreze că merită o șansă. „Pentru că vicepreședintele a fost impresionat de dorința mea de a învăța mai multe, acum toți cei din companie sunt încurajați să-și continue studiile“, zâmbește ea.

Când au plecat de la „The World“, Mihaela și Paul aveau în spate cinci ani într-unul dintre cele mai spectaculoase locuri de muncă din lume și câștigau suficient cât să-și pună deoparte economii consistente. Pe de altă parte, stăteau luni în șir pe vas, cele patru luni de concediu dintr-un an fiind împărțite între România și Olanda.

Când au realizat că viața trăită „din valiză“ nu le va permite să-și formeze o familie în adevăratul sens al cuvântului, s-au decis să pună pe roate un vis mai vechi: propriul lor business, prin care să ofere oamenilor o experiență culinară total diferită.

Principiul de la care au pornit a fost unul pragmatic și emoțional deopotrivă: dacă lucrurile nu merg, poți întotdeauna s-o iei de la început, dar e mai greu să trăiești cu întrebarea „Dar dacă…”. „Am riscat și am primit înapoi mai mult decât ne așteptam“, recunoaște Mihaela. „Cel mai trist e să nu afli niciodată cât de departe ai fi putut merge cu visul tău“.

Au ales România, nu Olanda, pentru că aici încă există experiențe de oferit și lucruri noi de făcut, iar deschiderea oamenilor față de noutate este foarte mare. „Venim aici în fiecare an, din 2005 încoace, și am văzut cum gusturile și așteptările românilor se rafinează tot mai mult“, explică Paul. „În Olanda nu prea mai ai cum să te diferențiezi cu un business nou, pentru că există mulți bucătari-șefi renumiți, care fac deja tot ce se poate face“.

În România în schimb, bucătăria moleculară, pasiunea de-o viață a olandezului, se află încă la început de drum (mai există accente moleculare la „Collage”), iar piața are încă loc pentru proiecte noi și ambițioase.

Făcută celebră de spaniolul Ferran Adrià, gastronomia moleculară se bazează foarte mult pe înțelegerea profundă a ingredientelor folosite la gătit și pe dexteritatea bucătarului de a se juca în mod ingenios cu forma și structura acestora, deconstruindu-le și apoi recompunându-le într-un mod total neașteptat.

Când primesc o farfurie cu un aperitiv a cărui arhitectură ar rivaliza cu orice design premiat la bienală și despre care aud și că include „praf de măsline“, „spumă de iaurt“, „reducție de cimbru“ sau „ceapă crocantă“, cei mai mulți gurmanzi își imaginează că a ieșit cu siguranță din laboratorul unui om de știință genial. „Am avut ieri un grup mai mare de clienți și aproape că mă implorau să le arăt bucătăria“, glumește Paul. „Ei se așteptau la ceva high-tech, dar de fapt e doar o bucătărie ca oricare alta“.

Arta gastronomiei moleculare nu stă în echipamente și dotări ieșite din comun, ci în știința bucătarului și în câteva produse specializate, care să înlesnească obținerea texturilor și schimbarea consistenței anumitor ingrediente. Și, cel mai important detaliu, în imaginația constantă care să te facă să te întrebi, spre exemplu, cum ar fi dacă ai fierbe o bucată de carne la fix 56 de grade Celsius, preț de 18 ore fără oprire sau dacă ai fierbe un ou la foc mic, timp de 50 de ore neîntrerupt?

Asemenea gânduri îi trec prin minte lui Paul în orele de joacă serioasă și creativă în bucătărie, rezultatul concretizându-se în meniurile „The Artist“, care se schimbă în fiecare sezon, încercând să integreze, așa cum se întâmplă și în afară, ingredientele pe care le oferă natura în fiecare moment al anului.

Spre deosebire de bucătăria tradițională însă, gastronomia moleculară necesită și o atenție extremă la fiecare detaliu climatic care poate influența la un moment dat ingredientele sau mediul de gătit per ansamblu.

Dacă umiditatea bucătăriei se schimbă cu un singur procent spre exemplu, anumite ingrediente nu mai reacționează așa cum ar trebui și te trezești că un fel de mâncare pe care l-ai mai preparat de o mie de ori înainte pur și simplu… nu mai iese cum trebuie. „În gastronomia moleculară ești într-un proces permanent de încercare și de eșec“, recunoaște Paul, „70% din meniu este o luptă, din toate punctele de vedere, dar asta face totul mult mai palpitant“.

Dacă la o trecere în revistă a scopurilor pentru o viață, cei mai mulți oameni ar pune în vârful listei „să vadă lumea“, Mihaela și Paul Oppenkamp râd când îi întreb dacă mai au vreun vis neîmplinit legat de călătorii. „Am făcut înconjurul lumii de mai multe ori, nu o dată“, zâmbește Paul. „Și a fost extraordinar, pentru că ne-a învățat totul despre cultură și civilizație“.

Când a plecat din Olanda, cu ani în urmă, Paul a știut că nu se va mai întoarce niciodată. „N-aș putea să spun de ce, dar am știut“, zâmbește el. „Lumea e prea frumoasă ca să stai prea mult pe loc“. Acum, amândoi simt că a venit vremea să stea o vreme și pe uscat, pentru a-și trăi visul conturat în anii petrecuți pe „The World”. „Era și timpul“, zâmbește Mihaela, cu seninătatea omului care a ajuns exact în punctul pe care și l-a dorit dintotdeauna. „Dar ceea ce am trăit în toți acești ani nu ne va părăsi oricum niciodată“

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii