
Provocarea aflată în față de acum încolo este infinit mai mare decât până acum, consideră Cristian Nacu, Senior Country Officer pentru România și Republica Moldova al International Finance Corporation (IFC). Acesta amintește de cele aproape 30 de miliarde de euro din PNRR, dar și din exercițiul normal de finanțare.
„România va trebui să atragă anual o sumă semnificativ mai mare decât a făcut-o până acum. În mod cert lucrurile trebuie schimbate și puse la punct pentru că altfel nu vom reuși să atragem toate aceste fonduri.”
În opinia sa, odată cu aprobarea PNRR vine și partea cea mai grea, dar interesantă în același timp. Cristian Nacu face referire aici la reforme, care vor fi semnificative și dificile, dând ca exemplu reforma pensiilor, reforma fiscală sau reforma administrațiilor publice. De asemenea, sectorul privat este vizat de reforme în ceea ce privește decarbonizarea, energiile regenerabile sau digitalizare.
„Toate aceste aspecte vor trebui tratate cu foarte multă seriozitate și România va trebui să aibă foarte multă forță în a realiza toate aceste reforme, absolut importante și esențiale. Sper că vom reuși acest lucru și sper că vom avea forța necesară să le facem.”
Cristian Nacu punctează că IFC, ca parte a Grupului Băncii Mondiale, poate oferi asistență în multe din domeniile vizate de reforme. În zona de finanțare verde IFC este cel mai mare furnizor pentru piețele emergente din lume. De asemenea, într-o zonă mai puțin folosită, cum este aceea de parteneriate public-privat, acesta și-ar fi dorit în planurile de viitor ale României o implicare mai mare a sectorului privat.
„Cred că nevoia de investiții este uriașă și fondurile publice, fie ele și europene, nu vor fi suficiente. De aceea cred că una dintre soluțiile pentru rezolvarea multor probleme este implicarea sectorului privat, printr-o formă de parteneriat public-privat. Avantajul este acela că o astfel de investiție nu vine doar cu bani, ci și cu competența sectorului privat, care a ajuns să fie semnificativ mai bună decât aceea a sectorului public.”
Acesta spune că IFC a accelerat în ultimii ani investițiile în România și în anul fiscal trecut a finanțat economia cu peste 429 de milioane de dolari, fără a fi luate în considerare investițiile făcute regional. În total, Cristian Nacu spune că au fost angajați peste un miliard de dolari în România, ceea ce reprezintă cea mai mare expunere pentru o țară din Europa.
„Suntem dispuși în sectoarele în care suntem prezenți și în care avem competențe să ajutăm la creșterea nivelului de investiții, atât prin finanțare cât și prin competențe.”
Principalul motiv de optimism, în viziunea sa, este că PNRR-ul are un angajament semnificativ de reforme, care au lipsit aproape cu desăvârșire în ultimii ani din România. Aceste reforme reprezintă o oportunitate pentru țara noastră și ne pot propulsa mai departe, spre mai bine, dar există în același timp o îngrijorare în privința faptului că nu va exista forța necesară pentru a fi făcute, conchide Cristian Nacu.