FacebookTwitterLinkedIn

 

 

 

Deși pe alocuri se mai practica, conceptul de work from home a fost, per ansamblu, o reacție la o situație neprevăzută, la care nimeni nu se aștepta sau nu era pregătit. Și atunci, companiile au căutat alternative la modul de lucru uzual. Acum, la un an și jumătate de la izbucnirea pandemiei, modul de lucru hibrid este noua normalitate. „Sigur, în proporții diferite, pentru că nu există o rețetă care să se aplice unitar, sunt business-uri diferite, domenii diferite, departamente diferite într-o companie care reacționează diferit și au nevoi diferite și interacțiuni diferite și de aceea situația nu este unitară sau uniformă”, explică Bogdan Gubandru, Head of Investment al Crosspoint Real Estate, una dintre cele mai importante companii de consultanță imobiliară de pe piața locală.

Practic, din perspectiva lui, fiecare persoană încearcă să-și găsească modul optim de a lucra în compania respectivă. „Ca și principiu, asta se întâmpla și înainte de criza sanitară. Acum, situația aceasta hibrid pentru unele business-uri s-a potrivit mai bine, pentru altele mai puțin bine. Pur și simplu sunt lucruri pe care nu le poți face remote”, continuă consultantul. El face referire și la lecțiile învățate în urma crizei sanitare. „Pur și simplu, am căpătat experiență. Această experiență ne face să ne uităm la viitor zic eu cu încredere”, mai spune Bogdan Gubandru adăugând că „am trecut peste momentul în care profeții crizei ne spuneau că o să dispară clădirile de birouri, că nu o să mai ieșim din case, că totul o să se întâmple online”. Și, iată că nu s-a întâmpla așa. Birourile continuă să reprezinte o prioritate pe agenda companiilor.

Oficialul Crosspoint Real Estate își amintește de momentul în care a izbucnit criza sanitară în România, când se desfășurau o serie de tranzacții importante pe piață. „Surpriza plăcută este că toate acestea au fost duse la bun sfârșit”, rememorează Bogdan Gubandru, el fiind implicat în două dintre aceste tranzacții. Acum, ce observă el, este că lumea este într-o oarecare expectativă, fiecare așteptând să vadă ce va urma de acum încolo. „Din perspectiva mea, ce-a fost mai rău sau mai greu, cumva, este în spatele nostru, și văd că mai toată lumea este pregatită într-o măsură destul de bună să gestioneze aceste situații de acum încolo”, susține consultantul.

De altfel, el consideră că există motive de optimism, mai ales că această criză nu este una financiară. „Bani sunt, există disponibilitatea de investiții. Pare că ce-a fost mai greu a trecut”. Și, potrivit acestuia, ultimul an și jumătate a însemnat, de fapt, experiență. „Înseamnă că am învățat lucruri și că suntem capabili să ne adaptăm la realitățile zilei de astăzi și că putem să construim lucruri pentru ziua de mâine”, conchide el.