FacebookTwitterLinkedIn

Pandemia a adus o schimbare de perspectivă în ceea ce privește digitalizarea și automatizarea proceselor. Pentru Arggo Consulting, companie care implementează soluţii software pentru business, anul 2020 a reprezentat un an de creștere, atât din punct de vedere al rezultatelor financiare, cât și pe piața pe care activează. În 2020, compania a ridicat afaceri de aproape 17,2 milioane de lei, în creștere cu 24% față de anul anterior, în timp ce profitul net a ajuns la 86.203 lei, o creștere impresionantă de la cele 18.335 lei în 2019. Arggo Consulting acoperă o gamă largă de soluţii, de la zona de cloud, până la soluţii de productivitate şi colaborare cu Office 365, dar deține şi propria soluţie de business, platforma Arggo BPM.

„Digitalizare cu forța nu putem să facem, însă trebuie să recunoaștem că această criză sanitară a condus la schimbarea percepțiilor asupra multor aspecte. Digitalizarea pentru noi a însemnat relansarea platformei noastre prin ajutorul căreia poți fluidiza activitățile din cadrul unei companii (recunoașterea unei facturi, de exemplu). Și, vedem din această perspectivă o evoluție pozitivă a domeniului în ultima perioadă, pentru că în urmă cu cinci ani, priveam toate aceste lucruri ca pe un „must-have”, și nu ca pe o activitate reală”, a declarat Alexandru Radu – Business Growth Lead ARGGO Consulting.

Având în prezent trei sedii, în Bucureşti, Braşov şi Timişoara, compania activează în mai multe industrii – retail, distribuţie, producţie sau servicii. ARGGO Consulting este principalul partener al Microsoft, iar printre clienții săi se numără Dedeman, KFC, Pizza Hut, Blue Air, Automobile Bavaria, Băneasa Shopping City sau Clinicile Dr. Leahu.

„Contează mult să alegi perspectiva și să vezi beneficiile atunci când apelezi la procesul de digitalizare. În prezent, există un trend în acest domeniu, după implementarea procesului de digitalizare există o perioadă în care eficientizarea scade. Nu trebuie să ne panicăm, este normal, este nevoie de răbdare și de colaborare cu echipa de management”, conchide Alexandru Radu.