FacebookTwitterLinkedIn

Gyula Fatér, recent numit în funcția de CEO al OTP Bank România, anunță care sunt planurile sale pentru subsidiara locală a celui mai mare grup bancar din Ungaria și care sunt perspectivele sistemului bancar autohton. Obiectivul pe care îl are Gyula Fatér pentru subsidiara locală a celui mai mare grup bancar din Ungaria este dublarea cotei de piață în următorii cinci ani, de la aproximativ 2,5% la 5%, țintă care va putea fi atinsă doar cu realizarea de noi investiții. Anul trecut, OTP Bank România s-a clasat pe locul 9 pe piața bancară locală, în funcție de active, cu o cotă de piață de 2,46% în decembrie 2018, potrivit raportului întocmit de BNR la finalul anului.

„OTP este o bancă regională, avem 19 milioane de clienți în regiune, cât o țară de mărimea României. România este foarte importantă pentru OTP, de aceea am decis să implementăm programe, scopul nostru este să ne dublăm cota de piață în 5 ani. Vestea bună pentru țară este că vor fi investiții din acest punct de vedere. Avem un program care schimbă infrastructura, comportamentul, pune clientul în centru”, a afirmat Gyula Fatér, în cadrul celei de-a șasea ediții a Forbes CEE Forum.

Astfel, în contextul în care OTP Bank România celebrează 15 ani de activitate pe piața locală, iar OTP Group are deja 70 de ani de activitate în industria bancară, Gyula Fatér își începe mandatul cu obiectivul de accelerare a creșterii băncii prin consolidarea poziției grupului în România și în regiune.

„Ca grup, am atins un obiectiv important, fiind cel mai mare furnizor independent de servicii financiare de pe piața noastră internă, dar și un jucător important în regiune. Facem acest lucru de 70 de ani, iar acum avem o mare comunitate de 36.000 de angajați, care au grijă de peste 18,5 milioane de clienți în 10 țări. În acest context, operațiunile din România sunt foarte importante, sucursala locală are o poziție consolidată și o perspectivă de creștere bună. Sistemul bancar avansează în direcția digitală și aceasta este o nouă cale pentru a deveni mai buni pe plan local și pentru a oferi clienților noștri servicii și asistență de calitate”, a adăugat CEO-ul OTP Bank România.

Gyula Fatér anunță, de asemenea, că există sprijin din partea grupului pentru dezvoltarea prezenței OTP Bank în România, aspect care se traduce în noi planuri solide de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii, atât pentru infrastructura digitală, cât și pentru rețeaua de sucursale. De altfel, OTP Bank România se află pe o linie ascendentă, în contextul în care a încheiat primul semestru al anului curent cu un profit consolidat ajustat după impozitare de 53,6 milioane de lei, cu 164% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Suntem o bancă universală, intenționăm să dezvoltăm acest business și să îmbunătățim orientarea către clienți, concentrându-ne pe oferirea de servicii personalizate de înaltă calitate și căutând în mod constant să ne consolidăm abilitățile de inovare”, susține Gyula Fatér.

Pe de altă parte, CEO-ul OTP Bank admite că digitalizarea este viitorul, însă consideră că oamenii din această regiune încă pun preț pe interacțiunea personală. În acest sens, OTP nu va concedia oameni, ci va continua să angajeze, din moment ce oamenii vor continua să aprecieze interacțiunile umane în relația cu băncile.

„Piața românească se dezvoltă foarte repede, clienții devin mai exigenți, iar băncile trebuie să-și îmbunătățească nivelul de servicii prin orientarea mai puternică înspre client. De asemenea, mă aștept la continuarea consolidării pieței. Tehnologia și digitalizarea sunt două modalități prin care putem ajunge mai repede la clienți, să le satisfacem cererile și să le oferim soluții, dar este în același timp calea de creștere a educației financiare a populației. Aceasta este una din direcțiile spre care trebuie să se îndrepte tot sistemul bancar, deoarece având mai mulți clienți educați financiar înseamnă că un sistem bancar poate funcționa mai bine, poate avea servicii mai bune și riscuri mai mici. Totuși, acest lucru va trebui făcut prin toate canalele, contactul direct cu clientul fiind cel mai important”, concluzionează