FacebookTwitterLinkedIn

Era anul 2003 când patru parteneri greci, printre care se numără Leonidas Anastasopoulos și Alex Skouras decideau să pună bazele Alesonor, companie care activează în sfera de real estate, dezvoltând până în prezent proiecte de apartamente de lux, precum Clover sau Magnolia Residence, Ivy Office Residence, Almond Tree Residence și case verzi de lux, precum Amber Gardens.

Având deja experiența dezvoltării ansamblului rezidențial cu locuințe eficiente energetic Amber Gardens, în luna martie a acestui an, dezvoltatorul imobiliar Alesonor a anunțat că va pune bazele primei suburbii verzi din România, în Nordul capitalei, investiția fiind estimată la aproximativ 100 de milioane de euro. Șefii companiei spun că au ales zona Pipera-Tunari întrucât prezintă multiple avantaje precum accesul rapid către centura orașului, DN1, şoseaua Pipera-Tunari, autostrada A3, dar și Aeroportul Henri-Coandă. „Ne-am gândit la ideea de suburbie verde încă din 2015,  iar primul pas a fost comunitatea verde Amber Gardens, în care am dezvoltat primele case pasive, pentru care am participat la training-uri în Germania la Institutul de Case Pasive, pentru a putea învăța cum să concepem acest proiect”, precizează Alex Skouras, Managing Partner Alesonor.

Prima suburbie verde din România se află încă la stadiul de definitivare a designului arhitectural, urmând ca în primăvara anului viitor să poată fi demarate construcțiile, care se vor desfășura pe o perioadă de cinci ani, fiind dispuse pe mai multe etape. Dezvoltatorii mizează foarte mult pe proximitatea unor zone dedicate familiei și nu numai: școală, grădiniţă şi afterschool, spaţiu de co-working cu săli de conferinţe, spații special concepute pentru recreere, săli de fitness, spa, restaurante. Pe 15% din suprafața cartierului vor fi construite locuințele, mai precis cele 400 de vile, iar restul de 85% va fi ocupat de spații verzi, parcuri și străzi. „Vom încerca să aducem împreună o comunitate care să se formeze în jurul acestor construcții”, precizează liderul. Proiectul se întinde pe o suprafață de 31 de hectare și va avea o deschidere de aproape un kilometru la Pădurea Băneasa.

În portofoliul Alesonor, Amber Gardens (ansamblu de locuințe premiat în anul 2015 în cadrul galei Forbes Green Awards) a căpătat cea mai mare notorietate, fiind primul proiect verde, recunoscut în România prin care a fost introdus conceptul de „casă pasivă”, locuință ce utilizează cu 90% mai puțină energie decât clădirile echivalente convenționale. Ideea de „casă pasivă” s-a materializat la începuturile sale în cadrul Institutului Independent de Cercetare din Germania (The Passive House Institute), povestește antreprenorul.

Alex Skouras are o viziune optimistă cu privire la viitorul imobilelor de lux și crede că piața rezidențială se află în prezent pe un trend ascendent.  „Credem că am reușit să punem bazele unui proiect pe piață care să fie recunoscut. Am văzut că tot mai mulți oameni încearcă să înțeleagă ce înseamnă conceptul de locuință eficientă energetic pe care îl oferim, încearcă să înțelegă confortul și cum îi schimbă acesta, calitatea mediului, a naturii din jurul lor, a climatizarii și a multor alte aspecte”, detaliază Skouras. Prin orientarea clienților către aceste beneficii, comportamentul de consum începe treptat să se schimbe, la fel cum și piața începe să progreseze în aceeași manieră. Dacă în urmă cu câțiva ani, clienții se ghidau în principal după indicatorii de preț, atunci când doreau să achiziționeze un imobil rezidențial, în prezent, prin prisma trendului creșterii economice, a crescut totodată și puterea de cumpărare a românilor. „Consumatorii sunt mai educați acum, se uită mai mult la detalii ce țin de calitatea vieții. Au înțeles că nu doar prețul contează, ci multe alte aspecte ce țin de trai și de calitatea vieții. Acest lucru ridică mult standardele de construcție în piață pentru că oamenii încep să fie tot mai informați în acest sens”, explică Skouras. Gradul de conștientizare vine cu atât mai mult cu cât aproximativ 90% din cumpărători achiziționează aceste locuințe pentru ei și pentru familia lor.