Cautare




, Staff

Lideri |
|

Forbes CEE Forum 2018, François Coste (CEO Groupama Asigurări): „Mediul competitiv din România este cel ce a atras până în prezent un număr de 2.300 de investitori cu capital francez”

România a atras până în prezent peste 2.300 de investitori francezi. Cum ar putea crește acest număr?
160 CEE Francois Coste

François Coste este un lider înnăscut, cu o mobilitate geografică extinsă. Din 2012, ocupă funcția de CEO al companiei Groupama Asigurări, după o experienţă de peste trei decenii în organizații precum Michelin (1982-1999) şi AXA (1999-2012). Liderul a coordonat activități nu doar de pe continentul european, ci și din Africa sau Asia, aflându-se, de-a lungul timpului pe poziții de director financiar, director IT şi director regional de operaţiuni. El s-a alăturat Consiliul de Administrație al Camerei Franceze de Comert și Industrie din România (CCIFER) în 2013, iar în luna iunie a anului 2016 a fost ales Președinte al CCIFER, înlocuindu-l pe Eric Faidy care ocupase această funcție timp de trei ani.

„Mediul competitiv din România este cel ce a atras până în prezent un număr de 2.300 de investitori cu capital francez”, răspunde într-o limbă română vorbită corect, din punct de vedere gramatical și fonetic, François Coste în cadrul ediției din acest an a Forbes CEE Forum. Pentru a avea continuitate din punct de vedere al investițiilor străine, Francois Coste își dorește ca prin dialogul pe care îl desfășoară deja cu autoritățile prin directivele emise de Coaliția pentru Dezvoltarea României (coordonată în acest semestru de Camera Franceză de Comerț și Industrie în România) să reducă tensiunile create pe piața forței de muncă și să reducă dezechilibrul existent astăzi între cerere și ofertă.

Dacă ar fi să privim din perspectiva organizațională, antreprenorii și cei aflați la conducerea organizațiilor întâmpină tot mai multe dificultăți în ceea ce privește schimbările legislative. Numeroși reprezentanți ai mediului de business enunță în spațiul public o accentuare tot mai mare a impredictibilității măsurilor fiscale care presează o organizație pe mai multe planuri, printre care și cel legat de gestionarea nevoilor salariaților.

Ținând seama de aceste aspecte, François Coste ilustrează, în discuțiile din cadrul celei de-a cincea ediții a Forbes CEE Forum importanța pe care un lider trebuie să o acorde angajaților săi. Francezul abordează chestiunea resurselor umane printr-o perspectivă ciclică, în care implicarea angajaților contribuie la performanța întregii companii, iar aceasta va conduce ulterior și la satisfacerea nevoilor clienților. În aceeași măsură, „pentru o companie, dacă are clienți satisfăcuți, vor exista, în aceeași măsură și acționari implicați, care rămân în companie”, explică președintele Camerei Franceze de Comerț și Industrie în România.

Orice model de business se pretează, de asemenea la spațiul în care a fost creat și în care s-a dezvoltat ulterior. Pentru că forța de muncă reprezintă motorul după care funcționează orice organizație și joacă un rol esențial în funcționarea în ansamblu a unei economii, Coste este de părere că „schimbarea vine de la oameni, dar cred, însă, și în factorul cultural. Valorile și comportamentele reprezintă elementele care aduc schimbare în cadrul unei companii”, adaugă liderul.

Coste spune că performanța nu trebuie să lipsească din viața profesională, dar nici din societate, în ansamblul ei. „Avem nevoie de performanță în educație, în sănătate, mediu. Aceștia ar fi factorii de succes pentru o organizație, dar și pentru liderii acesteia”.

Performanța implică, bineînțeles niște riscuri, pe care liderii și managerii români, dar și cei străini sunt nevoiți să le ia în considerare atunci când pornesc la drum.

„Este esențial să ascultăm vocea clienților în profunzime și să fim atenți la nevoile lor, dar trebuie să știm să profităm de oportunitățile care ni se oferă în interesul companiei”, detaliază liderul de origine franceză.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii