FacebookTwitterLinkedIn

Tranziția de la comunism la democrație, de la economia planificată la economia de piață a schimbat radical zona Dimitrie Pompeiu. Mai sunt puține elemente care să ne amintească de fostul hub industrial al perioadei comuniste. Înainte de 1989, aici, fabricile Conect produceau conectori pentru electronice, Feper realiza echipamente periferice, iar la acestea se adăugau Fabrica de Cinescoape și Televizoare, Fabrica de Calculatoare și IIRUC.

Zona Dimitrie Pompeiu se menține pe podiumul Forbes Best Office Hubs, în mod special datorită stocului disponibil în 2018, de 408.000 de metri pătrați, al treilea cel mai mare din București, conform estimărilor Knight Frank România. Compania de consultanță imobiliară JLL apreciază că stocul clădirilor de birouri moderne din zona Dimitrie Pompeiu ar fi de 415.000 de metri pătrați (la finele trimestrului 3 din 2018), menținându-și supremația în București din perspectiva stocului existent. În privința chiriilor, acestea se situează în intervalul 11‑13 euro pe mp, potrivit Knight Frank România.

De altfel, rata de neocupare a fost de 8% în zona Pompeiu în 2018, arată datele Knight Frank România, nivel mai mare comparativ cu alte zone din București, însă explicabil dacă ținem cont de livrările masive din ultimii ani. Numai în ultimii doi ani în această zonă au fost livrați peste 160.000 de mp. Globalworth, liderul pieței de spații de birouri din România, a livrat în această zonă peste 50.000 de mp din 2017 până în prezent. În plus, Globalworth a obținut certificarea BREEAM pentru Tower 1 și Tower 2, primele două clădiri livrate din proiectul Globalworth Campus, care însumează 57.000 de mp. Tower 1 a fost finalizat în vara anului 2017 și are o suprafață de 29.000 de metri pătrați de birouri clasa A, în care își desfășoară activitatea companii precum Amazon, Mindspace sau Honeywell. A doua clădire finalizată din Globalworth Campus, Tower 2, a fost dată în folosință în luna aprilie a anului trecut, punând la dispoziția unor companii precum Stefanini Romania, Mazars Romania, Chain IQ și P4Cards încă 28.000 de mp. Cea de a treia clădire din ansamblul Globalworth Campus se află în fază de construcție și va avea o suprafață închiriabilă de circa 35.000 de mp. Aceasta ar urma să fie finalizată până la finalul anului 2019 și va integra una dintre cele mai mari centre de conferințe din Capitală. Aceasta clădire a ajutat atât proprietarul, Globalworth Real Estate Investment, cât și zona, Dimitrie Pompeiu, să‑și consolideze poziția.

Globalworth își dispută piața din Dimitrie Pompeiu cu Genesis Development, controlată de Liviu Tudor, și Immofinanz, fondul austriac de investiții cu experiență pe piața din România. Globalworth deține, din 2018 patru clădiri de birouri în acest hub. Pe lângă Globalworth Campus I, acesta mai deține în Dimitrie Pompeiu BOB Tower și BOC Tower (Underground), la care se adaugă Globalworth Campus II. Pentru moment, Globalworth a luat un mic avans, în condițiile în care a semnat un contract de închiriere cu Amazon, care a investit în România 40 de milioane de euro, pentru dezvoltarea tehnologiilor de ultimă generație, într-un centru localizat la Iași, având deja 600 de angajați. Gigantul global al retail-ul online, care l-a făcut pe Jeff Bezos cel mai bogat om din lume, a semnat pentru închirierea unei suprafețe mari, de 13.500 de metri pătrați.

Genesis Development a punctat prin prelungirea contractului de închiriere din Novo Park cu Luxoft, până în 2025, și prin extinderea cu încă 2.377 de metri pătrați a HP, care este cel mai mare chiriaș, cu o suprafață de 29.000 de metri pătrați. Complexul Novo Park este format din șapte clădiri cu o suprafață utilă totală de 75.000 de metri pătrați de spații de birouri clasa A. Doar Immofinanz a fost mai puțin activ în zonă, însă a continuat să-și administreze suprafața impresionantă, de 190.000 de metri pătrați, pe care o deține în zonă.

Mai mult decât atât, zona a atras și atenția dezvoltatorilor din domeniul hotelier. Compania lituaniană Apex Alliance, care deţine în Bucureşti hotelurile Europa Royale şi Hilton Garden Inn, construieşte în Dimtrie Pompeiu un hotel de patru stele ce va fi afiliat lanţului Courtyard Marriott. Primul hotel Courtyard by Marriott din România se va deschide într-o clădire nou construită, cu un design spectaculos, de 13 etaje. Hotelul va avea clasificarea de 4 stele, 259 de camere, 9 săli de conferințe, cu un total de 495 m2, un magazin deschis non-stop, sală de fitness și parcare proprie. Hotelul va dispune, de asemenea, de un restaurant – Solt Dining – cu un meniu premium casual, inspirat de bucătăria nordică.

Pe de altă parte, și zona rezidențială se va dezvolta puternic în zona Bulevardului Dimitrie Pompeiu. Irmex SA, parte a Grupului Rădăcini, dezvoltă în zona de nord a Bucureștiului, pe un teren de peste 4.600 de mp între șoseaua Fabrica de Glucoză și Bulevardul Dimitrie Pompeiu, prima fază a unui ansamblu de apartamente de lux, care va însuma 134 de apartamente.

clădiri reprezentative

Iride Business Park

Dezvoltator imobiliar: RED Management

Proprietar actual: Immofinanz

Suprafața închiriabilă: 190.000 mp

An finalizare: 2004

Novo Park

Dezvoltator imobiliar: Genesis Development

Proprietar actual: Genesis Development

Suprafața închiriabilă: 75.000 mp

An finalizare: 2004

BOB Tower și BOC Tower (Underground)

Dezvoltator imobiliar:
Oameni de afaceri britanici și greci

Proprietar actual: Globalworth

Suprafața închiriabilă: 80.000 mp

An finalizare: 2009

Hermes Business Campus

Dezvoltator imobiliar: Atenor

Proprietar actual: Atenor

Suprafața închiriabilă: 18.000 mp

An finalizare: 2014