Forbes Best Cities 2018, locul 8: Oradea, încet, dar sigur - Forbes.ro
Cautare




, Staff

Forbes Best Cities |
|

Forbes Best Cities 2018, locul 8: Oradea, încet, dar sigur

Orașul de pe Crișul Repede nu se grăbește, dar își continuă nestingherit ascesiunea în ierarhia anuală a Forbes România.
128 orase 8 Oradea 1

Oradea este considerat al doilea cel mai „inteligent oraș” (smart city) din România, datorită a 20 de proiecte, în Top 10 orașe din România, în funcție de numărul de proiecte pentru smart city în plan, în curs de implementare sau livrate, potrivit raportului „Radiografia Smart City România”, realizat de integratorul de soluții inteligente Vegacomp Consulting. Aceste proiecte cuprind de la parcări inteligente și internet gratuit până la e-guvernare. Oradea este al doilea oraș din țară, după Cluj-Napoca, care va aloca bani din bugetul local pentru a finanța proiectele propuse de locuitori. Selecția a început la finele anului trecut, pentru acest an, fiind alocați 1,5 milioane de euro, respectiv 10% din bugetul de investiții al municipiului. Vor fi alese zece proiecte, fiecare beneficiind de maximum 200.000 de euro.

Printre problemele cu care se confruntă Oradea am putea aminti faptul că aveam un sistem de termoficare vechi, cu pierderi mari pe reţelele distruse care suferea avarii, de multe ori în plină iarnă, lăsând populaţia fără căldură şi apă caldă, lipsa forţei de muncă calificate, salariile mici, precum şi lipsa de predictibilitate a măsurilor guvernamentale. În Oradea șomajul este scăzut și, datorită firmelor care au dezvoltat afaceri, oamenii își găsesc de lucru, dar problema este că firmele nu găsesc forță de muncă specializată pe anumite domenii”, susțin oficialii primăriei pentru Forbes România.

Autoritățile locale au aceeași atitudine proactivă și când vine vorba de business. Poziționarea în apropierea graniței cu Ungaria a fost valorificată prin înființarea a trei parcuri industriale, cu titlul aferent și administrate de Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), acționarul majoritar fiind Primăria Oradea. Demarat în 2008, proiectul le oferă teren investitorilor interesați și facilități. La finele anului trecut, Parcul Industrial Oradea I (Calea Borșului) avea ocupate 93% din cele 130 de hectare, Parcul Industrial Oradea II (strada Ogorului) 43% din cele 83,5 hectare, iar Parcul Industrial Oradea III (Uzinelor) 52% din cele 15 hectare.

Până la finalul primului semestru al anului trecut, cele trei parcuri au atras 76 de companii, care au făcut investiții de 289 de milioane de euro și care pot genera 6.200 de locuri de muncă, până la finele anului 2020, potrivit unui raport al ADLO. La finele lui 2017, în Oradea I infrastructura de utilități era complet finalizată, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, în Oradea II mai trebuia finalizată 30% din rețeaua de energie electrică, iar, până la finalul acestui an, sunt programate spre finalizare lucrările la infrastructura rutieră în Oradea II și Oradea III.

În plus, Agenția negocia cu trei companii străine, din Statele Unite ale Americii, Turcia și Germania, care, cumulat, intenționau să investească 96 de milioane de euro, putând crea alte 1.500 de locuri de muncă. ADLO a început și demersurile pentru înființarea unei școli private cu sistem de predare în limba engleză, acreditată Cambridge. International School of Oradea va fi realizată împreună cu Fundația Lumina Instituții de Învățământ – Universitatea Europei de Sud-Est Lumina și Asociația Parteneriat pentru Educație.

Agenția a înființat deja o școală profesională, începând cu anul școlar 2013-2014, alături de Primăria Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” (Oradea) și câteva companii din cadrul parcurilor industriale, cu o durată de trei ani. Cei aproximativ 220 de elevi înscriși anual pot opta să se pregătească, mai ales practic, pentru una dintre următoarele meserii: lăcătuș, sculer matrițer, mecanic auto, tinichigiu, electrician, tâmplar etc. Companiile partenere sunt Celestica, Comau, Connectronics, Faist, Plastor, Plexus, Nidec, Eberspaecher și H. Essers.

Economia locală are nevoie de personal calificat în specializările firmelor orădene, de aceea am înființat la Oradea școala profesională, dotată cu internat, unde cei interesați să studieze la școala profesională primesc cazare și masa gratuită și pot face practică la firmele din parcurile industrial”, au mai spus oficialii citați.

ADLO plănuiește să investească alte trei milioane euro în amenajarea primului centru de formare profesională integrată din România. „Investiţia urmează să fie finanţată din bani europeni şi vizează construirea unei clădiri cu destinaţia de Centrul Regional de Educaţie şi Competenţe (CRESC) în Parcul Industrial II”, au mai spus aceștia.

Înfiinţarea CRESC este cerută atât de companiile din plan local, aflate în criză de forţă de muncă, precum şi de salariaţii care doresc să se perfecţioneze pentru a putea câştiga mai bine. Şcolile profesionale durează trei – patru ani, iar companiile nu au timp să aştepte atât de mult. În cadrul CRESC, se vor putea instrui gratuit, în specializări cerute pe piaţa muncii, bihorenii între 15 şi 64 de ani”. Totodată, Primăria Oradea va construi locuințe, pentru a-i atrage oamenii care vor să lucreze în oraș.

Rezultatele se văd deja. Cel mai mare business din Bihor l-a avut, în 2016, anul pentru care există date complet, producătorul de calculatoare și echipamente periferice Celestica, cu 1,14 miliarde de lei (o creștere cu 30%, față de anul anterior). Acesta a fost urmat de distribuitorul Transilvania General Import Export, controlat de frații Micula, cu aproape 765,6 milioane de lei (o reducere de 7%), care se află pe scădere treptată din 2010, ultimul an pe profit fiind 2008. Al treilea business din județ a fost producătorul de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice Faist Mekatronic, cu 373,43 de milioane de lei (o creștere de 16,4%).

În Topul Forbes 500 cele mai puternice companii românești, ediția 2017, bazat pe datele din 2016, se află, alături de European Drinks, și companii precum Nutrientul, controlat de Iosif Pazuric, și centrul comercial Lotus Center, fondat de familia Mudura. În total, cele 13 companii prezente în acest top au cumulat un profit net de 133 de milioane de lei, cu afaceri de 2,5 miliarde de lei, 5.311 angajați și capitaluri proprii de 803 milioane de lei.

În plus, Oradea este cel mai aglomerat oraș de pe piața spațiilor de retail, cu o densitate de 927 de metri pătrați la 1.000 de locuitori, suprafața totală fiind de 182.000 de metri pătrați, potrivit Cushman & Wakefield Echinox. Cea mai mare parte se găsește în două mall-uri: ERA Shopping Park (64.000 de metri pătrați) și Lotus Center (40.000 de metri pătrați).

În acest an, oportunităţile de dezvoltare identificate de municipalitate sunt absorbţia de fonduri europene, atragerea de investitori şi dezvoltarea turismului, dat fiind faptul că la doar 10 kilometri de Oradea se află staţiunea Băile Felix, renumită pentru apa termală.

În perioada 2009 – 2015, am atras peste 250 de milioane de euro, din care am realizat proiecte mari de investiţii. Am încercat și am și reușit să depunem proiecte pe toate axele de finanțare avute la dispoziție. Vom depune, în continuare, mai multe proiecte decât cele cu care vom rămâne eligibili, pentru că ne dorim să atragem cât mai multe finanțări nerambursabile pentru oraș, fie din fonduri europene, fie din fonduri guvernamentale”, au detaliat reprezentanții municipalității.

Oradea a accesat fonduri europene în valoare de 70 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului de termoficare, în prezent, având o turbină performantă pe gaz și peste 30 de kilometri de rețele de termoficare reabilitate, dar continuă a treia etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare. În prezent, Primăria implementează șase proiecte pe fonduri europene, cu o valoare cumulată de aproape 206 milioane de lei.

Acestea vizează: reabilitarea sistemului de termoficare urbană (etapa III), acesta fiind şi cel mai important proiect, restaurarea Casei Darvas – La Roche, restaurarea Muzeului Francmasoneriei, responsabilizarea energetică a localităților prin dezvoltarea de trasee circulabile pentru pietoni (City Walk), descongestionarea traficului și îmbunătățirea mobilității populației pe coridorul Oradea – Biharkeresztes, precum și automatizarea punctelor termice. Spre finalul anului trecut, au mai fost elaborate și depuse spre finanțare mai multe proiecte care urmăresc creșterea eficienței energetice pentru alte clădiri importante.

În acest moment, Direcția de Implementare proiecte cu finanțare europeană are mai multe proiecte aflate în stadiu de pregătire, fie pe programul de finanțare POR, fie POIM, proiecte care privesc reabilitarea sistemului de termoficare – etapa III, valorificarea energiei geotermale pentru consumatorii cartierului Nufărul I, reabilitarea fațadelor și amenajări interioare la Școala Gimnazială nr. 11, reabilitarea termică a mai multor blocuri de locuințe din municipiu, îmbunătățirea transportului public și extinderea zonei pietonale a orașului etc.

Municipalitatea orădeană va investi, anul acesta, alte peste 70 de milioane de euro din bugetul local pentru următoarele proiecte: Podul Centenarului, continuarea drumului expres, trei pasaje (peste Șoseaua de Centură, peste Șoseaua Borșului la intersecția cu parcul industrial și viitorul terminal intermodal și pe strada Universității), parcări în zona centrală, noi drumuri asfaltate în cartierele vechi, coridorul verde Ioșia, continuarea reabilitării fațadelor clădirilor din zona centrală, precum și alte proiecte.

Unele proiecte în care a investit municipalitatea au atras mai mulți turişti, în Oradea ajungând anul trecut peste 223.000 de turişti, cu 17,5% mai mulţi decât în 2016, conform Institutului Naţional de Statistică (INS).

Pentru a da o importanţă mai mare turismului şi pentru a atrage cât mai mulţi turişti, Primăria a înfiinţat, acum doi ani, Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune, care a promovat Oradea la târgurile de turism din ţară şi din străinătate şi a organizat o serie de evenimente interesante în oraş”, au precizat oficialii Primăriei Oradea.

Asociaţia va continua aceste activități, pregătind montarea de marcaje turistice, dar în 2019, după ce vor fi încheiate modernizările şi reabilitările din preajma principalelor obiective turistice la care se lucrează acum, precum strada Vasile Alecsandri ori Piaţa Ferdinand.

Pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri, până la 1 decembrie 2019 (anul instaurării administrației românești și anul în care se împlinesc 100 de ani de la eliberarea orașului Oradea), autoritățile locale vor să finalizeze 100 de noi proiecte de investiții, dintre care 20 vor fi la propunerea orădenilor, în cadrul proiectului de bugetare participativă. Încă se lucrează la lista acestor proiecte, iar printre cele aprobate deja sunt Podul Centenarului, cu ansamblu statuar tematic în două capete, care va fi peste Crișul Repede în locul fostei pasarele pietonale de la Centrul de Calcul, pentru descongestionarea traficului în zona centrală, și care va fi inaugurat la 2 Decembrie 2018.

 

Vezi aici: Topul celor mai bune orașe pentru afaceri din România, ediția 2018

 

Bihor

REGIUNE DE DEZVOLTARE: NORD-VEST

POPULAȚIE JUDEȚ DUPĂ DOMICILIU: 618.881

INDUSTRII PRINCIPALE: COMPONENTE AUTO, PRODUCȚIA DE ELECTRONICE ȘI DE ECHIPAMENTE DE UZ INDUSTRIAL

PIB/CAPITA ÎN 2017 (MII LEI): 31

SALARIU MEDIU NET LUNAR 2017 (LEI): 1.880

ISD/CAPITA (MII EURO): 2.060

ȘOMAJ LA SFÂRȘIT DE AN 2017 (%): 2,6

PROFIT NET PER CAPITA (EURO): 606

DRUMURI PUBLICE MODERNIZATE LA 1.000 DE LOCUITORI (KM): 1,4

CĂI FERATE LA 1.000 DE LOCUITORI (KM): 0,8

FIRME ACTIVE LA 1.000 DE LOCUITORI: 40,9

CIFRA DE AFACERI PER CAPITA (EURO): 9.852

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii