FacebookTwitterLinkedIn

Conform relatărilor din presa centrală, se pare că administratorii Zoltan Prosszer și Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanțe, au contribuit la situația în care se află compania, prin atribuirea unor contracte de peste 50.000 de euro unor societăți afiliate, contracte pe care nu le-au declarat.

În schimb, Mureșul se laudă în continuare cu afacerea IRUM, controlată de familia Oltean, care s-a clasat pe primul loc din județ în Top Forbes 500 Companii românești 2017, care are la bază datele din 2016, anul pentru care există cele mai recente date complete.

Poziția se datorează unui profit net de 9,8 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 72 de milioane de lei, cu 406 angajați. Aceasta a fost urmată de Palas Com, businessul din comerț controlat de Măriuca Matei obținând un profit de 10 milioane de lei, la afaceri de 90,7 milioane de lei.

Pe locul 3 s-a clasat producătorul de materiale de construcții Siceram cu un profit de 7,4 milioane de lei, la afaceri de 74,5 milioane de lei. În total, zece companii din județ s-au clasat în acest top, datorită unui profit net cumulat de 83,1 milioane de lei, la afaceri de 1,05 miliarde de lei, fiind unul dintre cele mai bine plasate județe.

Dintre firmele din acest top, de-abia Renania (locul 4, cu un profit net de 13,7 milioane de lei, la afaceri de 119 milioane de lei), controlată de frații Roland și Orlando Szasz, ocupă locul 20 în topul pe cifra de afaceri din județ.

Cea mai mare afacere din județ era, în 2016, E.ON Energie România (4,8 miliarde de lei), urmată de Delgaz Grid (1,53 de miliarde de ei) și Azomureș (1,46 de miliarde de lei).

Vezi aici: Topul celor mai bune orașe pentru afaceri din România, ediția 2018

MUREȘ ÎN 2017

REGIUNE DE DEZVOLTARE: CENTRU

POPULAȚIE JUDEȚ DUPĂ DOMICILIU: 595.627

INDUSTRII PRINCIPALE: COMERȚ, SERVICII, INDUSTRIA EXTRACTIVĂ ȘI PRELUCRĂTOARE

PIB/CAPITA ÎN 2017 (MII LEI): 30,6

SALARIU MEDIU NET LUNAR 2017 (LEI): 2.133

ISD/CAPITA (MII EURO): 1.952

ȘOMAJ LA SFÂRȘIT DE AN 2017 (%): 4,3

PROFIT NET PER CAPITA (EURO): 907

FIRME ACTIVE LA 1.000 DE LOCUITORI: 28,0

CIFRA DE AFACERI PER CAPITA (EURO): 10.210