Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Sănătate |
|

Forbes 7 ani: Ovidiu Buluc, director general Farmexim

Le-am solicitat unora dintre cei mai importanți actori ai mediului de afaceri local să evalueze ultimii șapte ani pe plan personal și profesional și, mai ales, să privească spre următorii șapte ani prin prisma lecțiilor pe care le-au învățat până acum.
Ovidiu Buluc, Farmexim

Despre ultimii șapte ani

  • Acum șapte ani, în 2009, începea practic, cu adevărat, criza economică. Cred că pot considera acest moment drept unul de cotitură atât la nivelul economiei mondiale și românești, dar și al domeniului în care activez și al companiei pe care o conduc. Piața farmaceutică românească se confrunta la momentul acela cu mari probleme privind lichiditățile, iar prețul medicamentelor era stabilit la nivelul minim al prețurilor aferente medicamentelor comercializate într-un număr de țări de referință ale UE. A fost un moment extrem de complicat, dar ne-am adaptat condițiilor de criză, am reevaluat obiectivele companiei și am păstrat performanțele pe un trend ascendent.
  • 2014 și 2015 au fost ani care au marcat momente importante, atât din punct de vedere profesional, cât și personal.
  • În 2014 am inaugurat la Balotești unul dintre cele mai importante centre logistice dezvoltate în România în ultimii ani, realizat la cele mai înalte standarde europene de performanță și cu dotări tehnologie de ultimă generație. Complexul include depozitul de medicamente cu o modernă linie de distribuție și sediul operațional pentru toate cele trei companii ale grupului: Farmexim, Help Net și Green Net. A fost o investiție de 16 milioane de euro transformați într-un etalon pentru industria farmaceutică autohtonă.
  • În 2015, Farmexim, compania pe care am înființat-o în 1990 și pe care o conduc și astăzi, a aniversat 25 de ani de activitate – o realizare extrem de importantă într-o piață în care lucrurile s-au schimbat de foarte multe ori în acest răstimp. Companie solidă, cu viziune de creștere organică, Farmexim a supraviețuit și s-a dezvoltat într-o piață care, din 1990 și până acum, a suferit un proces drastic de concentrare, pe fondul concurenței puternice și a reglementărilor aspre impuse pieței farma de către autorități. Aniversarea de 25 de ani a găsit Farmexim în topul celor mai importante companii din peisajul economic autohton.

15 despre 2015: 15 evenimente desfășurate în domeniul sănătății în 2015

Despre prezent

  • În ultimii trei ani, România a cunoscut o creștere puternică din punct de vedere economic, iar în 2015 această creștere a fost una dintre cele mai ridicate din întreaga Uniune Europeană. Cu siguranță trendul acesta se va păstra și în continuare, căci consumul intern crește, veniturile disponibile sunt mai mari după scăderea cotei TVA, inflația este scăzută, salariul minim și cele din sectorul public cresc. Cred, deci, că următorii doi ani vor fi de creștere pentru economia românească, însă la nivel mondial lucrurile nu vor sta la fel, nivelul de instabilitate fiind destul de mare și multe dintre piețele financiare având riscuri în creștere. Perspectivele sunt slabe pe termen mediu pentru dezvoltarea economiei mondiale, căci vorbim despre productivitate scăzută, despre îmbătrânirea populaţiei și, nu în ultimul rând, despre efectele crizei financiare și ale instabilității politice globale.

Topul celor mai mari jucători din piața românească de distribuție de medicamente

Despre următorii șapte ani

  • Cel mai important lucru care se poate întâmpla peste 7 ani este că, cel puțin din punct de vedere tehnic, România ar putea adopta moneda unică euro.
  • În 2015 s-au înregistrat câteva tranzacții mari de M&A ce au generat importante concentrări economice, dar este posibil ca în 2016 și în anii ce urmează să intervină constrângeri de ordin concurențial care să tempereze acest trend.

CITEȘTE AICI MAI MULTE RĂSPUNSURI ALE UNORA DINTRE CEI MAI IMPORTANȚI ACTORI AI MEDIULUI DE AFACERI LOCAL

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii