FacebookTwitterLinkedIn

Despre ultimii șapte ani

  • Părăsesc România cu tristețe (Nicolas Maure va pleca din România în luna aprilie, pentru a prelua postul de președinte al AVTOVAZ, în Rusia, după ce a fost director general al Dacia în perioada 2013-2016 – n.red.). Atât pe plan personal, cât și profesional am apreciat România și românii. Îmi amintesc că m-a întrebat cineva în 2014 dacă mi se pare că România s-a schimbat mult din 2008 până la acel moment. Răspunsul a fost: așa și așa. Românii, ca indivizi, s-au schimbat mult, în special în cazul generațiilor tinere. Inginerii, economiștii sunt mult mai autonomi și au o viziune globală. Jumătatea goală a paharului este reprezentată de infrastructură și complexitatea procedurilor administrative. Au fost totuși progrese, pentru că s-au construit câteva sute de kilometri de autostradă, însă România rămâne în continuare departe de alte țări europene în privința infrastructurii. România este avansată în privința rețelei 4G și telefoniei mobile.

16 personalități care au potențialul de a schimba modul în care va arăta anul 2016

Despre prezent

  • În fiecare săptămână, între Nădlac și Pitești circulă 2.000 de TIR-uri, iar tronsonul de autostradă Sibiu-Pitești este în stadiul de studiu de fezabilitate. Sperăm ca actualul guvern să-și mențină promisiunea legată de finalizarea studiului de fezabilitate pentru acest tronson până la sfârșitul acestui an. Coridorul IV Constanța-Nădlac este important pentru Dacia, dar și pentru România, din perspectiva unirii, din punct de vedere al infrastructurii, dintre Transilvania și sudul României. Industria auto joacă un rol important în economia României, cei doi constructori, Dacia și Ford, și furnizorii lor generând 200.000 de locuri de muncă. Nu cred că este imposibil să vină și un al treilea constructor auto major, dacă țara știe să fie atractivă.

Yves Caracatzanis, noul director general al Dacia

Despre următorii șapte ani

  • Am cinci sfaturi pentru succesorul meu, Yves Caracatzanis (cel care va prelua, din aprilie, postul de director general al Dacia).
  • Primul dintre ele este să mențină presiunea asupra autorităților pentru a fi respectat calendarul de dezvoltare a infrastructurii. În 2018 vor fi aniversați 100 de ani de la Marea Unire și cu atât mai mult trebuie să existe și această unire a infrastructurii.
  • Al doilea sfat vizează dezvoltarea și păstrarea locurilor de muncă din industria românească. România are materii prime, are universități care formează specialiști buni, are un sistem de educație vocațional care poate fi relansat, astfel încât industria să poată funcționa bine.
  • Al treilea sfat este legat de competitivitatea companiilor. În cazul gulerelor albastre (muncitori – n.red) va fi importantă mobilitatea forței de muncă între sectoare de activitate și regiuni. Odată ce nivelul de automatizare crește, muncitorii nu-și vor mai găsi locul și trebuie găsite modalități de recalificare, evident în urma unui proces de dialog social între companii și sindicate.
  • Al patrulea sfat vizează parcursurile educative, în sensul asigurării adecvării între învățământ și nevoile companiilor, iar al cincilea obținerea finanțărilor din fonduri europene și sprijin de stat. Am beneficiat de finanțări, însă mai avem proiecte și ar fi bine să nu se mai ceară dosare de 50 de centimetri grosime de fiecare dată, trebuie găsite modalități de a fi redusă toată această birocrație.

CITEȘTE AICI MAI MULTE RĂSPUNSURI ALE UNORA DINTRE CEI MAI IMPORTANȚI ACTORI AI MEDIULUI DE AFACERI LOCAL