Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

Forbes 7 ani: Javier Garcia Del Valle, CEO Happy Tour Group

Le-am solicitat unora dintre cei mai importanți actori ai mediului de afaceri local să evalueze ultimii șapte ani pe plan personal și profesional și, mai ales, să privească spre următorii șapte ani prin prisma lecțiilor pe care le-au învățat până acum.
javier garcia del valle

Despre ultimii șapte ani

  • Pentru mine cei șapte ani reprezintă o coincidență frumoasă, întrucât în urmă cu șapte ani m-am mutat în România. Pe 1 martie 2009. În mod cert, această mutare a reprezentat, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal, un pas important în viața mea și o s-o încadrez în categoria lucrurilor bune care mi s-au întâmplat în ultimii șapte ani. Pe de altă parte, faptul că m-am mutat în România chiar înainte de izbucnirea crizei economice a pus o greutate pe umerii mei în calitate de noul responsabil al companiei.
  • Când ajungi în cadrul unei companii de succes și la scurt timp te lovește criza (turismul este considerat ca fiind primul domeniu în care se resimt efectele crizei), nu este un lucru foarte bun. Chiar și așa, am reușit să trecem peste această perioadă în siguranță, și în timp ce ne consolidam afacerea, am reușit să o facem și mai bună decât era înaintea crizei. Perioada crizei ar putea fi încadrată în categoria lucrurilor mai puțin bune, însă dacă ar fi să o catalogăm ca o experiență din care am învățat ceva, ar putea fi încadrată între lucrurile bune.
  • Am observat o schimbare în România ultimilor șapte ani, una pozitivă. A devenit o țară mult mai modernă, în care jucătorii din mediul economic și mediul business, dar și societatea, se adaptează unei economii bazate pe piață. De asemenea, observ schimbări semnificative și în ceea ce ține de etica muncii, domeniul fiscal și monetar, responsabilitate socială, etc.

Javier Garcia del Valle, CEO Happy Tour Group: „Românii nu mai sunt turiști, au devenit călători”

Despre prezent

  •  Cred că cel mai potrivit cuvânt ar fi „provocator”. Deloc previzibil. Țările cu o economie dezvoltată încă resimt efectele crizei anterioare. Circumstanțele politice care derivă din efectele economice și invers devin din ce în ce mai evidente. Incertitudinea și pesimismul au dominat economia afectată de atâția factori negativi reali, precum volatilitatea prețurilor petrolului, a pieței financiare și a instituțiilor, atacurile teroriste, etc., iar piețele sunt sensibile la acești factori. Toate aceste lucruri îmi lasă impresia că trăim vremuri dificile. Pe de altă parte, aceste perioade pot reprezenta o oportunitate pentru cei care reacționează rapid. Am văzut cum economia României a excelat în ultimii ani. Cred că a venit timpul României și ar trebui să profităm de acest lucru.

Work&life balance : Javier Garcia del Valle (Happy Tour) – Când joci golf ești mereu în competiție cu tine

Despre următorii șapte ani

  • Sper că va arăta de șapte ori mai bine. România ar trebui să se dezvolte mai mult, de la an la an, într-un mod sustenabil, mai ales pe segmentele care necesită îmbunătățiri puternice (de la infrastructură la sănătate, educație, agricultură, turism…). Cred că rata șomajului se va diminua, în special în provincie. De asemenea, creșterea numărului antreprenorilor din mediul business românesc va genera valoare, prin urmare locuri de muncă. România se îndreaptă cu pași mărunți în această direcție, însă e nevoie de ceva mai mult. În șapte ani se pot schimba multe lucruri, atât pozitive, cât și negative, totul depinde de cei care se află la conducere.

Ghidul investițiilor: JAVIER GARCIA DEL VALLE

CITEȘTE AICI MAI MULTE RĂSPUNSURI ALE UNORA DINTRE CEI MAI IMPORTANȚI ACTORI AI MEDIULUI DE AFACERI LOCAL

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii