Forbes: Trei lucruri bune și trei lucruri mai puțin bune care (vi) s-au întâmplat în ultimii șapte ani (pe plan personal, profesional și, bineînțeles, la nivel economic și social)? Cum apreciați în ansamblu evoluția mediului de afaceri local în ultimii șapte ani? Care au fost, din punctul fumneavoastră de vedere, piesele de rezistență și care au fost deziluziile ultimilor șapte ani?
Doru Lionăchescu: Trei lucruri bune în ultimii 7 ani:
- Faptul că am asigurat continuitatea activității Capital Partners într-un climat de piață extrem de ostil (piața de consultanță pentru fuziuni și achiziții și finanțare corporatistă a colapsat după 2009, marcând contracții anuale de peste 80%). Mulți cunoscuți care au pornit activități pe cont propriu în aceeași perioadă au trebuit să abandoneze mai devreme sau mai târziu. Satisfacția continuității a culminat cu tranzacția anunțată recent prin care Grupul Financiar Banca Transilvania a preluat întreaga activitate de investment banking a Capital Partners, transfer de activitate care pentru mine este încununarea și recunoașterea eforturilor din ultimii 7-10 ani.
- Faptul că am descoperit în plină criză un domeniu fascinant, geopolitica, pe care am încercat să-l asimilez la foc automat prin lecturi, seminarii, dezbateri, conferințe și dialoguri de neuitat cu oameni mult mai inteligenți decât mine. Efortul de a asimila în grabă acest domeniu complet nou al geopoliticii și geoeconomiei mi-a fost îndulcit de cele câteva recunoașteri pe care le-am primit în ultimii ani, printre care cea mai onorantă este includerea timp de trei ani în selectul grup „Top 100 Gânditori Români” realizat de Foreign Policy.
- Faptul de a fi putut oferi băiatului nostru, Andrei, condițiile de a studia și aprofunda ce îl pasionează, cinematografia, la una dintre cele mai bune școli din lume. Parafrazându-l pe Warren Buffett, cred cu tărie că job-ul ideal este să faci ceea ce îți place, alături de oamenii pe care îi stimezi.
Topul băncilor cu cele mai mari bugete de publicitate TV în 2015
Trei lucruri proaste:
- Cei patru ani de criză adâncă prin care am trecut cu toții în 2009-2012; mă irită naivitatea cu care unii ridică în slăvi, în speech-uri motivaționale, perioadele de criză drept, chipurile, șansa ultimă de a învăța din greșeli, de a-ți dovedi superioritatea managerială, de a „ieși mai întărit…”. Gargara! Criza nu aduce nimic bun, rupe tendințe, complică vieți, îngroapă destine, aplatizează valori. Ce poate fi bun în faptul că pe majoritatea indicilor agregați România abia a revenit în 2015 la performanțele anului 2006?! Toți am irosit un deceniu din viața noastră, zece ani de muncă la sfârșitul cărora nu suntem, pe medie, nici mai bogați, nici mai educați, nici mai sănătoși, nici mai curați, nici mai înțelepți, nici măcar mai mulți decât eram în 2006.
- Nu am apucat să văd toate locurile pe care mi-aș fi dorit să le văd până la schimbarea de „prefix” (am depășit jumatatea de secol în 2013).
- Faptul că am ratat ca țară șansa istorică de a face reformele structurale în plină criză, singurul moment când politicienii ar fi fost fortați de conjunctură să accepte măsuri de care, în vremurile mai bune, ca acum, nici nu mai vor să audă: privatizarea, reformarea și diminuarea drastică a administrației publice, reforma teritorială, prioritizarea infrastructurii, asanarea sistemului educațional sau igienizarea minimală a serviciilor medicale.
Forbes: Cum comentați momentul actual pe care îl traversează economia mondială și, mai specific, cea românească?
Doru Lionăchescu: Economia mondială a trecut de la creștere explozivă, cvasi-generalizată înainte de 2007, prin criza regională, cantonată în Occident, la o nouă realitate: aceea a unei lumi în care creșterea va fi minusculă sau inexistentă pentru o lungă perioadă de timp.
Adaptarea politicilor publice și a alegătorilor la această nouă realitate nu este ușoară și necesită un instrumentar pe care liderii mondiali actuali nu par să-l stăpânească.
Doru Lionăchescu: „România este condusă ad-hoc, improvizat și imprevizibil.”
De la această nouă realitate de creștere mică sau chiar contracție în țările dependente de mărfuri derivă multe evoluții care ne înspăimântă azi: retragerea SUA din postura de jandarm mondial, locul lăsat liber fiind acum dorit de mai multe puteri regionale, războaiele regionale, întreaga reconfigurare a Orientului Mijlociu, extremismul jihadist cu priză la tinerii occidentali marginalizați, în fine, previzibila diminuare a pachetelor de asistență socială în întreaga lume.
În acest context complicat, evoluțiile individuale naționale vor fi puternic divergente: vor fi țări care vor naviga bine, altele care vor lua valurile schimbării în plin. Deocamdată, România este pe o traiectorie de creștere care nu mă aștept să se inverseze în viitorul apropiat.
Forbes: Cum va arăta mediul antreprenorial românesc, mediul investițional și piața de M&A din România și, în ansamblu, economia românească peste 7 ani? Care sunt cei mai importanți indicatori economici/sociali, etc. pe care îi considerați relevanți și cum vor evolua aceștia în următorii 7 ani?
Doru Lionăchescu: Vă răspund cum va arăta mediul antreprenorial și investițional românesc peste 7 ani nu pentru că știu, ci pentru că mă întrebați: cred că dacă tendințele actuale se vor confirma, antreprenorii români se vor regăsi într-o Europă a cărei formă de organizare nu o cunoaștem, într-o vecinătate care va fi dominată geopolitic și militar de Rusia, având drept singure ancore capacitatea noastră proprie de a ne apăra și proteja interesele și de a ne face utili, sper chiar indispensabili, alianțelor din care facem parte.
Banca Transilvania a cumpărat Casa de Investiţii Capital Partners
Acest mediu politic ostil va da pe de altă parte posibiltatea companiilor românești să se consolideze și să fie puntea de legătură economică între est și vest, iar Bucureștiului îi va da șansa să-și recapete vocația de centru regional al Europei de Sud-Est.
Vom vedea, ca întotdeauna în perioade de volatilitate, intrări și ieșiri din piață, fuziuni spectaculoase și consolidări sectoriale, un ecosistem vibrant, specific unei țări încă emergente, așa cum mă aștept să fie încă România chiar și peste șapte ani.
Dacă ar fi să aleg un set minimal de indicatori pe care îi voi urmări cu atenție referitori la România aceștia ar fi: creșterea economică incluzivă, dinamica demografică și capacitatea statului de a-și proteja cetățenii. De corelația în dinamică a acestor factori va depinde în mare măsură ce profil va avea țara în care vom trăi peste 7 ani.
Marele semn de întrebare rămâne, însă, dacă pe ansamblu România va reveni pe o traiectorie robustă de convergență cu nucleul prosper al Uniunii Europene sau se va distanța tot mai mult de el în termeni relativi, caz în care toate opțiunile de organizare social-economică sunt pe masă.
