FacebookTwitterLinkedIn

Patrick Ciorcilă are 25 de ani și este originar din Cluj-Napoca, oraș în care a început să practice tenis și să participe la numerose turnee. A văzut aproape toată lumea datorită sportului, iar călătoriile reprezintă una dintre cele mai mari pasiuni ale sale, după tenis. „Sportul de performanță m-a educat în cei mai importanți ani. Consider că am fost foarte norocos că am avut ocazia și posibilitatea să fac asta. Deși am avut o carieră scurtă, nu regret deloc acei ani. Faptul că am jucat pe tabloul principal la turneul ATP 250 de la București și am făcut parte de trei ori din echipa de Cupa Davis a României mă onorează și reprezintă niște amintiri frumoase”.

Vezi cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Tânărul manageriază Winners Sport Club, unul dintre cele mai moderne cluburi sportive din zona Transilvaniei, cu opt terenuri de zgură roșie, trei terenuri de padel, unul de fotbal, două de tenis cu piciorul și un restaurant cu terasă.

Patrick mai este și cofondator al Sports Festival și a lansat „Biletul pentru Sănătate”, o stație de autobuz smart care oferă oamenilor un bilet gratuit dacă fac 20 de genoflexiuni în fața aparatului. „Proiectul a fost lansat în 2020 și timp de trei luni a emis 60.000 de bilete și a făcut un profit de peste un milion de genuflexiuni (…) Ceea ce fac în prezent este un cumul de lucruri care îmi plac. Îmi place să intru în contact cu oameni din diverse domenii, iar prin intermediul proiectelor mele am reușit să cunosc oameni extraordinari și să îmi construiesc relații cu branduri de top. Mă implic și în business-urile familiei, iar cel mai nou proiect este hotelul de 5* Radisson Blu din centrul orașului Cluj-Napoca, care se va deschide în primăvara anului 2022.”

Iată cine sunt tinerii din promoția 2021 – Forbes 30 sub 30

Tânărul a reușit să organizeze în Cluj-Napoca competițiile Winners Open și Transylvania Open în circuitul WTA 250, două turnee de tenis, în premieră pentru clujeni, care s-au bucurat de un real succes. Cele două evenimente pe care Patrick le coordonează sunt transmise în peste 150 de țări la nivel global și au buget de peste un milion de euro fiecare. „Grupurile noastre de firme în care activăm cu shareholderi similari însumează cca. 2 milioane de euro cifră de afaceri. Avem undeva la 10 angajați full-time în momentul de față, însă acest număr este în continuă creștere.”