FacebookTwitterLinkedIn

Mihai Pîrvuleț și Codruț Lemeni, în vârstă de 21 de ani, sunt colegi la Facultatea de Automatică și Calculatoare în cadrul Politehnica București și fondatorii platformei VreauLa, iar până la vârsta aceasta au acumulat experiență în cadrul unor internshipuri de top precum UiPath, Bloomberg, Jump Trading și altele.

Vezi cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Ideea VreauLa a apărut în decembrie 2019, când cei doi se aflau la un restaurant din București și se gândeau ce pot face pentru a aduce o schimbare în lume. A urmat o sesiune de brainstorming intensă, iar până la urmă au găsit răspunsul. „Ne-am dat seama că nu suntem singurii interesați de acest domeniu și ne-am unit forțele cu Dani Oros, Head of Marketing la Google România, care ne-a mentorat pe tot acest drum pentru a avea un impact în educația din România. Mai exact, admiterea pe bază de grilă la facultate. Ne‑am dat seama că este foarte greu pentru un elev să își facă o idee despre nivelul lui înainte de admitere, deoarece se raportează doar la comunitatea locală. Singura modalitate să estimeze cât de pregătit este la nivel național era prin simulări, dar acestea nu erau organizate mereu și erau implicate multe costuri: taxa de înscriere, cazare, transport și altele”, menționează Mihai Pîrvuleț.

Iată cine sunt tinerii din promoția 2021 – Forbes 30 sub 30

Astfel, cei doi tineri au automatizat complet acest proces și l-au oferit gratuit elevilor o platformă educațională unde găsesc teste și probleme pentru a-și putea evalua cunoștințele, primind răspunsul pe loc, alături de un clasament la nivel național. „Inițial am lansat platforma VreauLaPoli pentru admiterea la Politehnica București, dar ulterior a venit pandemia și educația a fost lovită masiv, toate simulările fiind anulate, motivându-ne să deschidem încă două ramuri: VreauLaMedicina și VreauLaDrept, în mai puțin de două săptămâni de la lansarea inițială. Platformele au fost primite foarte bine, având susținerea organizațiilor studențești din toată țara, ale căror voluntari au ajutat la promovarea platformei și adăugarea de conținut”, afirmă tinerii.

Anul acesta, Mihai și Codruț au introdus și cel de-al patrulea proiect, numit „VreauLaExamen”, o platformă realizată alături de Consiliul Național al Elevilor, care vine în ajutorul elevilor de clasa a XII-a și celor de clasa a VIII-a pentru examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională.

Platforma tinerilor reprezintă un serviciu 100% gratuit și este menținută de o echipă formată din trei oameni. VreauLa a înregistrat până acum 25.000 de utilizatori, care au rezolvat peste 50.000 de grile în total. „De când am început facultatea, am încercat să mă focusez pe studii și să pornesc câteva proiecte personale care să rezolve anumite probleme specifice. Înainte de VreauLa, am considerat că ar fi nevoie de o analiză a datelor din sistemul educațional din România, care m-a făcut să realizez pasiunea mea pentru a rezolva probleme reale din societate”, a adăugat Codruț Lemeni.