Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Fior di Latte și miracolul gelato

M-am dus la Fior di Latte într-o zi în care, ca de obicei, aveam foarte multe lucruri de făcut. Deci nu eram într-o dispoziție foarte relaxată. De asemenea, la un moment dat, în urmă cu mult timp, mâncasem în același loc o friptură de vită care nu-mi plăcuse foarte tare, așa că îmi propusesem să stau vreo 10 minute și apoi să fug mâncând pământul către lista mea interminabilă de to dos.
FIOR MIC DEJUN (20)

Dar s-a întâmplat ceva – mai precis s-au întâmplat niște bruschete calde cu porcini și cu trufe care m-au întors din drum și m-au făcut să mai rămân ceva vreme, iar apoi să revin cu soțul meu și cu diverse ocazii.

BU8A8509'La Fior di Latte am vorbit cu Oana Pleșan, care deține o parte din restaurant și care este direct responsabilă pentru meniul minunat, dar și pentru gelateria din Centrul Vechi de care atât eu cât și Andrei al meu suntem oarecum obsedați – Inni.

Știu că în acest articol nu este vorba despre Inni, dar trebuie neapărat să încercați înghețata lor de pepene galben. Și pe cea de lavandă. Și pe cea de mentă cu ciocolată neagră.

Mai bine mă opresc aici.

FIOR GELATERIA A (3)Oana e foarte frumoasă. Și o excelentă bucătăreasă. Care nu se teme de combinațiile inedite – Fior di Latte va introduce înghețata în meniul principal, astfel încât vom putea savura o salata de caracatiță cu înghețată.

Și multe alte „parteneriate“ între îngrediente precum carne sau brânză sau fructe de mare și celebrul gelato, pe care îl prepară foarte des cu mâna ei din ingrediente naturale.

BU8A9074'NU sunt plătită în înghețată pentru aceste aprecieri (din nefericire), dar, în calitate de expertă autodidactă care studiază înghețata de vreo 20 de ani, pot spune cu certitudine că înghețata Oanei este cea mai bună din București.

Revenind la Fior di Latte până nu încep să scriu romane despre înghețata de cafea, am revenit de multe ori după acel brunch cu presa și, fie că am mâncat foie gras ușor tras la tigaie și servit cu prune și mere dulci, fie că au fost paste sau că am ales un pește la cuptor cu mămăliguță, hribi și trufe, de fiecare data a fost un răsfăț.

Și o relaxare. Iar deserturile, de la celebrul borcan cu tiramisu, până la tarta cu fructe sau alte creații inventate de Oana în funcție de inpirație – toate sunt excelente – deși ar putea să-și simplifice viața și să servească doar înghețată, de dimineață până seara. Locul e foarte simplu și frumos aranjat, luminos, vessel și aerisit. Iar terasa este o adevărată oază. Iar chelnerii sunt foarte amabili, chiar dacă Oana nu e acolo.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii