Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Tech |
|

Fabrica de reinventare

A construit una dintre cele mai inovatoare companii prin atragerea inginerilor tineri și talentați într-o zonă pitoresc-englezească de la țară și prin faptul că le-a dat libertatea să eșueze - de sute de ori.
PR_JD_77A5_Ws

Îmbrăcat într-o cămașă albastră cu buline și niște teniși Reebok cu dungi, James Dyson se abate de la drumul pavat care taie cele șase hectare de teren ale companiei sale. Miliardarul slăbănog de 69 de ani trece de un tufiș și apoi își împinge nasul în geamul reflectorizant care înfrumusețează noul său laborator top-secret, un cub lucios cu două etaje, care arată de parcă ar fi fost teleportat direct din Santa Clara în Cotswolds. Spre bucuria lui, el nu poate distinge ce fac inginerii săi înăuntru. „Sper că muncesc“, spune el chicotind.  În realitate, astăzi este ziua oficială în care se mută în această nouă facilitate de cercetare care a costat peste 200 de milioane de dolari, iar de pe partea cealaltă a geamului zeci de tineri ingineri își despachetează echipamentul și se instalează  fiecare în pătrățica lui. Slujba lor la D9, denumire criptată după care este cunoscută clădirea, este experimentarea fără frică, eșuarea în mod constant și documentarea acestor eșecuri în carnețele galbene cu negru făcute de companie, care constituie baza pentru și mai multe experimente, și mai multe eșecuri – și de asemenea, o componentă subsidiară a companiei care se ocupă cu litigiile provenite din brevetarea produselor. Foarte rar, din acest ciclu de eșecuri rezultă un nou produs revoluționar: aspiratorul fără sac (5 ani și 5.127 de prototipuri), robotul eye360 (17 ani, 1.000 de prototipuri) și uscătorul de păr supersonic (4 ani și 600 de prototipuri). Dar aceste succese se adună: cele 58 de invenții ale lui Dyson au generat din vânzări 2,4 miliarde de dolari, anul trecut, și un profit net estimat la 340 de milioane de dolari, chiar și după ce Dyson a reinvestit 46% din EBITDA (profitul operațional) în cercetare și dezvoltare, mai mult decât rivalii săi de la Electrolux și Techtronic. Dyson deține 100% din companie, care valorează aproximativ 4,8 miliarde de dolari.

D9 este piatra de temelie sclipitoare a eforturilor continue ale lui Dyson de a momi ingineri care abia și-au încheiat studiile pentru a lucra în compania sa, aproape de Malmesbury, un oraș-târg antic de 5.400 de locuitori, situat în vest, la două ore de mers cu mașina de Londra. Vârsta medie a inginerilor săi este de 26 de ani (are 3.000 de ingineri la nivel mondial și dorește să mai angajeze încă 3.000 până în 2020), iar tinerețea lor nu este un accident. „Entuziasmul și lipsa fricii este importantă“, spune Dyson. „Să nu iei în seamă experții și să te avânți mai departe pentru că tu crezi în ceva este important. Și este mult mai ușor să faci asta când ești tânăr.“

Curajul lui Dyson îi permite să testeze în mod constant produse noi, cu toate că perfecționismul îi poate sta în cale atunci când trebuie să le lanseze. A devenit cunoscut după ce a creat primul aspirator fără sac, acum trei decenii, și compania lui încă mai încasează 70% din vânzari comercializând aspiratoare, multe dintre ele fiind acum ușoare, portabile și cu baterii. Dar Dyson a dat, de asemenea, lovituri și cu uscătorul pentru mâini Airblade; umidificatorul Dyson și Pure Link Cool, un ventilator care servește și ca purificator de aer. Cea mai nouă minune care a ieșit din atelierul lui este uscătorul de păr supersonic. Dyson a cheltuit 71 de milioane de dolari (și a trecut prin 1.000 de mile de păr uman) dezvoltând dispozitivul de 400 de dolari care ar trebui să elimine problemele cu părul uscat și fragil. S-a lansat în Japonia în aprilie și va fi disponibil în SUA din moment în moment.

Dyson speră că toți acești ingineri pe care îi angajează vor accelera ritmul de inovare al companiei: Dyson intenționează să investească sute de milioane de dolari pentru a dezvolta cel puțin 100 de noi produse până în 2020, aproape dublu față de câte are acum pe piață și echivalentul numărului de produse introduse de când a început afacerea. „Ne reinventăm tot timpul“, spune Dyson. „Luptăm împotriva status-quo-ului. Încă ne simțim mici, agili, deschizători de drumuri.“

În timp ce Dyson abundă în termeni specifici, ne dezvăluie că multe dintre noile sale produse vor fi din sfera îngrijirii personale sau a iluminatului. Sistemele de iluminat sunt ideea fiului său cel mare și, evident, moștenitor, Jake, care are 46 de ani și și-a petrecut doi ani la compania lui Dyson, înainte de a pleca în 2002 pentru a-și începe propria afacere în care a vândut corpuri de iluminat cu LED care se răcesc singure. „Am vrut să plec, să fac singur asta și să-mi demonstrez că pot să o fac”, spune Jake, care s-a întors în aprilie, aducând ideile și tehnologia sa cu LED-uri după el.

Dar cel mai mare pariu a lui Dyson sunt bateriile. În opinia sa, bateriile reîncărcabile din prezent, cu litiu-ion, cu care funcționează cele mai multe gadget-uri (inclusiv ale sale) nu rezistă prea mult timp și trebuie să fie mai sigure (ocazional, unele mai iau foc). Fidel caracterului său, Dyson, în loc să îmbunătățească incremental tehnologia bateriilor litiu-on disponibilă, își construiește un nou drum: experimentează cu baterii în stare solidă care folosesc ceramică. Pentru a realiza acest lucru, Dyson a făcut prima achiziție din istoria companiei în octombrie 2015, cheltuind 90 de milioane de dolari pentru Sakti3, un start-up care confecționează baterii în Ann Arbor, Michigan. Și acesta este doar începutul. Dyson promite să cheltuiască 1,4 miliarde de dolari pentru a construi o fabrică de baterii și pentru a investi în cercetare și dezvoltare în următorii cinci ani, un pariu imens pentru o companie de dimensiunile sale. Dar Dyson nu este descurajat, susținând că în curând va crea bateriile cu cea mai mare autonomie din lume, care vor fi cele mai sigure, reușind astfel să ducă noile caracteristici pe piața de baterii litiu-ion globală. „Bateriile sunt lucruri destul de interesante și sexy”, mai spune Dyson.

Semințele determinării și tenacității lui Dyson au fost plantate pe coasta orașului Norfolk, în nord-estul Angliei, acolo unde a copilărit și a fost cel mai mic dintre cei trei frați. Tatăl său a predat muzica clasică la Gresham, un internat de elită fondat în 1555; mama lui care a renunțat la școală la vârsta de 17 ani pentru a se înrola în comandamentul armatei în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a crescut copiii. Tatăl său a murit de cancer când Dyson avea nouă ani. După ce tatăl său a murit, Dyson a început să-și testeze limitele. Și-a ales fagotul, un instrument muzical din familia oboiului, cu toate că auzise că era cel mai greu instrument din orchestră. La 14 ani a început să alerge la maraton, de multe ori trezindu-se la șase dimineața pentru a se antrena, făcând sprinturi în nisip (pentru o mai bună rezistență). În mod obișnuit, seara mai alerga pentru încă două ore până după miezul nopții. A fost singurul lucru care i-a venit în minte cu ușurință în acele zile. „Deodată, am avut ceva foarte tare”, scrie Dyson în autobiografia sa în 1997.

Descriindu-se ca fiind un student sărac, Dyson s-a dus la Byam Shaw School of Art din Londra, acolo unde și-a întâlnit soția, Dierdre. A fost admis mai târziu într-un program postuniversitar la Royal College of Art, cu toate că nu și-a finalizat niciodată studiile universitare. În timp ce era la școală, Dyson a dezvoltat un design neconvențional pentru un acoperiș de aluminiu. Acest lucru a condus la o întâlnire cu Jeremy Fry, un inventator bine-văzut, care a instalat un acoperiș asemănător. Cei doi s-au împrietenit rapid și Fry i-a oferit lui Dyson primul său loc de muncă cu normă întreagă la fabrica sa, Rotork. Dyson a contribuit la construcția primelor cargoboturi, în esență bărci de marfă de mare viteză, și le-a vândut armatelor din întreaga lume, inclusiv Egiptului, care le-a folosit în războiul cu Israel din 1973 la Yom Kippur.  Atunci când Dyson nu muncea la Rotork, își petrecea timpul reparând ferma sa de 300 de ani, în apropiere de Bath. Betoniera pe care o folosea la acel moment a fost cea care a inspirat una din mărcile sale timpurii de idei prin care să construiești o „capcană mai bună de șoareci”: o roabă modernizată. Versiunea lui a folosit o minge în loc de roată, deoarece aceasta distribuia greutatea uniform și nu se împotmolea în noroi.

În 1974 și-a dat demisia și a început să facă roaba cu minge (Ballbarrow), făcând credite la bănci și fiind ajutat financiar de cumnatul său, care de curând moștenise niște bani. Doi ani mai târziu, ratele dobânzilor au crescut foarte mult și având  o datorie mai mare de 270.000 de dolari, au vândut 33% din acțiuni unui investitor. În 1979, Dyson a fost forțat să iasă din afacere, deoarece a vrut să extindă creditele pentru a finanța mai multe invenții, în timp ce ceilalți doreau să plătească datoriile.
Cu toate acestea, primul startup i-a oferit lui Dyson un dar extraordinar. Pulberea de culoare pulverizată pe roabe (chiar și atunci îi plăcea să-și facă invențiile să strălucească) adunată pe echipamentul din fabrică. Chiar înainte de a fi dat afară, a avut o idee de a aspira tot praful enervant, instalând un ventilator industrial cu un mecanism de filtrare rapidă pe tavanul fabricii. Cam în aceeași perioadă, se lupta cu aspiratorul reparat al familiei sale (nu își putea permite unul nou), marca Hoover. Acesta dădea pe afară odată ce sacul se umplea. Într-o duminică de octombrie 1978, după ce a urmărit mișcările inspirate din ciclon ale invenției de la fabrică, Dyson s-a grăbit acasă și a rupt sacul de pe aspiratorul lui, înlocuindu-l cu o versiune de carton asemănătoare cu ce a lucrat el în fabrică. A funcționat destul de bine. Atât de bine că l-a stimulat pe Dyson să facă o versiune pentru a o vinde în masă.

La început, el și mentorul său, Jeremy Fry, au pus fiecare câte 53.000 de dolari. Pentru următorii cinci ani, în timp ce și-a petrecut mii de ore și a cheltuit mii de dolari, făcând cunoscute cele 5.127 de prototipuri ale aspiratorului, soția sa artistă a ținut familia pe linia de plutire, vânzând ilustrații la ediția britanică a revistei Vogue și predând cursuri.u toate acestea, primul startup i-a oferit lui Dyson un dar extraordinar. Pulberea de culoare pulverizată pe roabe (chiar și atunci îi plăcea să-și facă invențiile să strălucească) adunată pe echipamentul din fabrică. Chiar înainte de a fi dat afară, a avut o idee de a aspira tot praful enervant, instalând un ventilator industrial cu un mecanism de filtrare rapidă pe tavanul fabricii. Cam în aceeași perioadă, se lupta cu aspiratorul reparat al familiei sale (nu își putea permite unul nou), marca Hoover. Acesta dădea pe afară odată ce sacul se umplea.  Într-o duminică de octombrie 1978, după ce a urmărit mișcările inspirate din ciclon ale invenției de la fabrică, Dyson s-a grăbit acasă și a rupt sacul de pe aspiratorul lui, înlocuindu-l cu o versiune de carton asemănătoare cu ce a lucrat el în fabrică. A funcționat destul de bine. Atât de bine că l-a stimulat pe Dyson să facă o versiune pentru a o vinde în masă.

Când în sfârșit a fost gata, în 1983, aspiratorul fără pungă al lui Dyson a fost atât de puternic, încât mecanismul-ciclon din interior, care separa praful de aer, cu o viteză de 1.487 de km/h, putea scoate și fumul de țigară din aer. Pentru a-și plăti datoriile, Dyson a decis să breveteze invenția și să o licențieze. Au mai trecut aproape doi ani până să semneze un contract cu primul client important. Apex, o companie japoneză, a fost de acord să-l plătească cu 78.000 de dolari în avans și o redevență de 10% pentru dezvoltarea aspiratorului G-Force care costa 1.800 de dolari. Lucrurile n-au stat așa bine în SUA, acolo unde înțelegerile inițiale de acordare a licențelor au condus la o încrengătură de procese.
După toate acestea, toată bătaia de cap a lui Dyson l-a făcut să-și dorească propria sa marcă de aspiratoare. Folosindu-se de banii cash pe care îi avea în principal din afacerea cu japonezii și un împrumut bancar de 1 milion de dolari, a lansat în 1993 iconicul aspirator în culori galben cu argintiu, Dyson Dual Cyclone. În ciuda prețului prohibitiv de 300 de dolari, de două ori mai scump decât ce avea competiția, a fost un succes și a devenit cel mai bine vândut aspirator din Marea Britanie, cu încasări totale de 1,6 miliarde de dolari în 1997. Cam în acea perioadă, Dyson l-a angajat pe Martin McCourt, care lucrase la Duracell și Toshiba în calitate de director financiar. McCourt a devenit CEO în 2001. Unsprezece ani mai târziu, Max Conze, actualul CEO, un veteran de 17 ani de la Procter & Gamble, a preluat operațiunile zilnice ale companiei.

 

Eliberat de lucrurile „serioase”, Dyson s-a reorientat către inventat. În 1998, el a recrutat cinci doctoranzi de la Universitatea din Kent și le-a dat sarcina de a construi primul aspirator robotizat. Încă o dată a petrecut ani și a testat 1.000 de prototipuri până să fie mulțumit de rezultate. A aruncat primul model din cauza obstacolelor tehnologice și a costurilor ridicate. „Nu o să ne fie niciodată frică să o luăm de la capăt și să ne întoarcem. Dacă nu e bun, nu-l lansăm”, spune Mike Aldred, directorul de inginerie robotică a lui Dyson.

Căutarea perfecțiunii ar putea fi pentru Dyson cea mai mare putere, dar și cea mai mare slăbiciune.  iRobot l-a întrecut pe Dyson cu 14 ani și a introdus primul aspirator robotizat în 2002. Anul trecut, iRobot a vândut două milioane de aspiratoare, potrivit Euromonitor, cu prețuri cuprinse între 375 și 900 de dolari. Modelul lui Dyson numit 360eye, a fost în sfârșit prezentat în SUA la sfârșitul verii trecute. La prețul de 1.000 de dolari, combină perspectiva cu unghi de 360 de grade și sistemul de navigație care ajută la o mai bună operare în jurul scaunelor din living sau sub pat. Compania nu a vrut să precizeze câte astfel de modele s-au vândut.

Pasiunea lui Dyson pentru invenții este încorporată în acele carnețele în culorile galben și negru, fiecare dintre ele fiind ștampilate cu „Confidențial” – carnețel pe care fiecare inginer îl are în buzunar. În acele carnețele ei trebuie să noteze fiecare idee care le trece prin cap, de la cum să netezești părul mai rapid, până la cum ar trebui optimizată bateria aspiratorului. Când acestea se umplu de idei, sunt stocate într-un seif pe care inginerii pot să-l deschidă dacă doresc informații și date din trecut. Dar în mod crucial, jurnalele sunt folosite adesea drept probe pentru cererile de brevet și procesele frecvente. Compania cheltuie anual 6,5 milioane de dolari pentru litigiile în care sunt implicate invenții. În timp ce multe cazuri sunt soluționate în afara instanței în schimbul unor sume nedezvăluite, este cunoscut public faptul că marca de aspiratoare Hoover a fost de acord să-i plătească lui Dyson mai mult de 6 milioane de dolari în 2002 pentru folosirea tehnologiei sale ciclon brevetată.

Și pentru ca nu cumva cineva să-l respingă pe Dyson ca fiind un Tinkerer (personaj negativ din benzi desenate care este un geniu al ingineriei) visător, este clar că știe cum stau treburile cu politica. Omul deține aproximativ 7.500 de brevete la nivel mondial, potrivit IFI Claims Patent Services (un grup care reunește experți în brevete), și a influențat Marea Britanie în procesul de revizuire a legilor fiscale pentru a oferi mai multe beneficii pentru posesorii de brevete. Dyson, a cărui companie a fost înregistrată în Malta, un paradis fiscal, a scris în 2010 un raport intitulat „Ingenioasa Anglie“, la cererea expresă a lui David Cameron, cel care avea să devină în curând prim-ministru. În raport era descris ce ar trebui să facă Marea Britanie pentru a deveni un lider în exportarea de tehnologii. În această lucrare, el a argumentat și susținut așa-numita „cutie de brevete“, care ar reduce taxele pe profiturile generate de patente la 10% și ar oferi stimulente pentru cercetare și dezvoltare. „Cutia de brevete“ a intrat în vigoare în aprilie 2013. Cu o lună înainte de acest eveniment, Dyson și-a mutat compania în Marea Britanie pentru a se bucura din plin de noua lege. De atunci, procentul de taxe raportat la venituri a scăzut cu un sfert. „Rezultatul este că putem să investim mai mult și asta ne ajută“, spune Dyson.

 

Bateriile au devenit un fel de obsesie pentru Dyson, care prevede „un număr foarte mare de oportunități de produse“, care vin din folosirea noilor baterii. Pentru a demonstra acest lucru, Dyson sare de la biroul său, apucă de coadă un aspirator roșu violet fără fir și îi dă drumul, aspirând de-a lungul podelei, pentru a arata cât de mult este ușurată folosirea lui. E mai simplu decât în cazul unui model standard care se bagă în priză. Aspiratoarele pe baterii reprezintă acum două treimi din cele 9 milioane de aspiratoare pe care firma sa le vinde anual. Aspiratoarele lui Dyson pot funcționa 40 de minute până să aibă nevoie de o reîncărcare, care poate dura și până la trei ore și jumătate.

Acest lucru l-a determinat pe Dyson să cumpere cu 90 de milioane de dolari Sakti3, un startup promițător care produce baterii inovatoare. Firma a dezvoltat un mic laborator, unde prototipuri de baterii cu încărcătură în stare solidă folosesc o plăcuță semiconductoare din ceramică pe care sunt depozitate stive de energie, în loc de electrolitul lichid din bateriile convenționale. Acest lucru le face mult mai sigure. De asemenea, bateriile în stare solidă pot stoca cu 30% mai multă energie pentru același volum și chiar cu 50% mai mult pentru aceeași masă, potrivit unei cereri de brevet care aparține Skati3, ceea ce înseamnă că bateriile ar putea fi mai mici și mai ușoare. Skati3 susține că aceste baterii au o autonomie de două ori mai mare decât ce este pe piață și au nevoie de mult mai puțin timp pentru a se încărca.

Dyson este una dintre companiile care pariază pe baterii cu semiconductori pentru a înlocui bateriile reîncărcabile. Printre aceste companii se mai numără și Toyota, Nissan și Bosch. Dar în cazul în care Dyson poate mări dimensiunea la care se produce această baterie pentru produsele de uz casnic sau chiar pentru mașinile de pe stradă, va fi „revoluționar“, spune Daniel Abraham, un expert în domeniul îmbunătățirii bateriilor de la Argonne National Laboratory din Illinois.

Bine cunoscutul fondator Tesla Motors, Elson Musk, care investește miliarde pentru a îmbunătăți bateriile pe litiu-ion, nu pare să fie de acord. La o conferință de presă recentă a declarat că nu este foarte îngrijorat de bateriile cu conținut în stare solidă, cel puțin nu când vine vorba de bateriile pentru mașini. „Din momentul în care descoperi ceva în laborator și lucrezi la acesta și până să îl îmbunătățești și îl aduci pe piață, durează cel puțin patru, cinci ani. Noi nu știm nimic, nici măcar în laborator, care să fie mai bun decât ce facem deja“.

Poate că cel mai mare obstacol este prețul exorbitant. La momentul actual, ar costa cel puțin 2.000 de dolari pentru a construi o baterie în stare solidă care să pună în funcțiune un aspirator fără fir, potrivit câtorva experți în tehnologia bateriilor. Dyson spune că poate reduce aceste costuri drastic și le poate produce într-un mod economic în viitorul nu foarte îndepărtat. Ceilalți nu sunt așa siguri. „Nu vedem o concurență cu bateriile solide, pentru cel puțin următorii 20 de ani“, spune Chris Robinso, cercetător asociat la Lux Research, care urmărește evoluția acestui tip de baterii. Dar nu îi spuneți așa ceva unui discipol al lui Dyson, precum Bruce Brenner, directorul de dezvoltare al diviziei de staocare de energie. „Pe noi ne stimulează imposibilul.”

 

Traducere și adaptare Ana Racheleanu

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii