Cautare




, Staff

Editor-in-Chief Forbes România

Opinii |
|

Eroii nu se nasc, se educă

Știți genul acela de evenimente, la care vine un mare guru din străinătate și în urma celor câteva ore de discurs (re)descoperi lucruri simple, pe care le știai, de fapt, dintotdeauna?

Experiența ultimilor 25 de ani ne arată că de cele mai multe ori e nevoie să vină cineva din afară ca să (ne) valideze. A fost cazul multinaționalelor care au cumpărat pe nimic poziții importante în economia românească, al organismelor financiare internaționale care și-au „făcut mâna” pe România prin terapii șoc care s-au dovedit, de cele mai mute ori, complet greșite și ineficiente sau al managerilor expați priviți de prea multe ori ca pomul lăudat comparativ cu omologii lor români.

După criză și exodul rapid al banilor străini intrați în țară cu scopuri speculative (nu că ar fi ceva rău în asta), tot românii (antreprenori și angajați deopotrivă) au rămas să ducă greul, reușind în urma uneia dintre cele mai dramatice ajustări din întreaga Europă să reconstruiască imaginea unei țări pline mai degrabă de oportunități decât de pericole.

Global, regional, local și invers

La o căutare pe Google după sintagma „românii sunt”, motorul de căutare completează acum automat cu „latini” sau „daci sau romani”. Cu câțiva ani în urmă, răspunsul Google nu era deloc măgulitor, însă o mână de creativi români au gândit o campanie prin care au reușit să influențeze, într-o anumită măsură, rezultatele algoritmilor Google pentru a îmbunătăți, fie și într-o mică măsură, imaginea de țară.

Unul dintre acești creativi a fost pe lista speakerilor la cea mai recentă ediție a Forbes Heroes, un eveniment pe care l-am pornit în urmă cu trei ani, pentru a scoate la lumină adevăratele modele românești, oameni care și-au pus amprenta în domenii diferite de activitate, dar care aveau cel puțin o trăsătură comună: erau oameni de succes. Români sau străini care cunoscuseră succesul pe meleaguri românești.

Despre oameni de afaceri şi antreprenori

Ideea de la bază era simplă: am încercat să identificăm etapele principale ale „devenirii unui erou”, circa 50 de speakeri purtând audiența pe parcursul ultimilor trei ani într-o călătorie inițiatică prin fiecare dintre cele patru stagii pe care le-am identificat. Am pornit de la dorința de schimbare și curaj (Be brave and challenge everything), la nevoia permanentă de perfecționare (Practice & get better), la depășirea propriilor limite și inovarea continuă (Design, imagine & create), ajungând, în final, la nivelul de experți care îi conduc pe ceilalți spre succes (Step up and take the lead).

Am avut, așadar, pe lista eroilor Forbes sportivi, actori, ONG-iști, medici, arhitecți, creativi din publicitate, inventatori, bucătari, actori și regizori, dar și antreprenori și manageri de succes. Poveștile unora dintre ei le-ați putut citi, până acum, în edițiile trecute ale revistei Forbes România și pe forbes.ro, iar lecțiile speakerilor din acest an le veți putea citi, pe larg, în ediția Forbes România din luna iulie și, ulterior, pe forbes.ro. Veți avea ocazia să înțelegeți rolul pe care îl are inspirația prin invidie, să descoperiți ce tip de antreprenoriat vi se potrivește și, mai ales, să descoperiți în interiorul vostru curajul de a rata, cum foarte frumos îi spunea regizorul Cristi Puiu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii