Cautare




, Staff

|
|

Energie la puterea miliard

Augustin Oancea plănuiește să transforme Tinmar în liderul pieței consumatorilor casnici, însă orizontul de dezvoltare depășește granițele României.
Augustin Oancea_Tinmar_1104

„Intrarea și extinderea pe piața de energie din România a fost anevoioasă și ne-a dezvoltat abilitățile de luptători. Până la eliminarea din piață a contractelor «băieților deștepți», nu a existat o reală piață concurențială. Pentru că nu am fost beneficiari ai unor asemenea contracte, am câștigat încrederea consumatorilor noștri oferind ca alternativă seriozitate, empatie, flexibilitate și corectitudine”, descrie Augustin Oancea începuturile sale în domeniul energiei. Tinmar IND a înființat-o în anul 2001, după ce a renunțat la magazinele de fashion pe care le deținea în zona Valea Prahovei, pentru a deveni furnizor de produse petroliere, dar cu intenții de a se extinde și pe energie electrică și gaze.

La începutul anilor 2000, Hidroelectrica producea energie la cele mai reduse prețuri și acoperea o bună parte din piață, dar câștiga puțin din această realitate. Marii beneficiari erau „băieții deștepți din energie”, care doar preluau energia ieftină de la Hidroelectrica, prin contracte directe de vânzare, și o revindeau mult mai scump. Accesul acestora la contractele încheiate cu Hidroelectria se datora conexiunilor politice.

De la supraviețuire la lider. Pentru a face față situației de pe piața de energie, Tinmar a intrat pe OPCOM (Operatorul Pieţei de Energie Electrică și de Gaze Naturale din România), apărut în anul 2000 ca filială a Transelectrica. Aici concurența era dură, astfel că de-abia după șapte ani, în 2008, Tinmar a început să apară în statistici, cu o cotă de piață de 1% din trading-ul de energie din România.

Situația s-a schimbat radical după 2012, an în care Hidroelectrica a intrat în insolvență, pentru a se reorganiza, și a renunțat la contractele cu „băieții deștepți”. Pentru Tinmar, această schimbare a devenit vizibilă în scurt timp. Dacă Tinmar a obținut licența de furnizare energie în 2004, iar primul contract l-a semnat în 2007, în 2014, a devenit cel mai mare trader de energie din piața concurențială, cu 12,57% cotă de piață. Anul trecut, compania și-a păstrat poziția, dar cu o cotă de 10,27%. Pentru comparație, Electrica Furnizare avea o cotă de piață de 14,72%, E.ON Energie România de 6,53%, iar CEZ Vânzare de 5,39%. Tinmar a livrat 10.974 de GWh de energie electrică (3.303 GWh către companii și 7.671 de GWh tranzacționați pe platformele de trading regionale) anul trecut, reprezentând 17% din producţia românească de energie electrică. Anul trecut, Tinmar a exportat 14% din cantitatea de energie exportată de România.

Ca urmare a creșterii, Tinmar IND a fost divizată, începând cu mijlocul anului trecut, în trei compaii – Tinmar Energy (licență obținută în 2004), Tinmar Oil și Tinmar Gas (licență obținută în martie 2008). „Am făcut separarea pentru o mai bună orientare către client și pentru optimizarea costurilor pe fiecare segment în parte”, subliniază Oancea. Grupul are acoperire națională, putând furniza energie și gaze natural atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

De altfel, față de 2011, anul trecut, businessul Tinmar crescuse cu 226%, până la 733 de milioane de euro. Cea mai mare parte din cifra de afaceri a grupului de anul trecut, adică 675 de milioane de euro, a fost adusă de Tinmar Oil, care a comercializat 167.000 de tone de produse petroliere. În schimb, cu cel mai puțin a contribuit Tinmar Gas, cu aproximativ 6 milioane de euro, la 2.153 de GWh de gaze naturale livrate, către mai mult de 200 de clienți. „Anul acesta, cifra de afaceri pe energie va fi constantă, în schimb cea pe produse petroliere, din cauza scăderii cotațiilor petrolului, are un ritm descendent, chiar dacă vor fi tranzacționate cantități mai mari decât cele de anul trecut”, explică Oancea. Astfel, afacerile grupului vor scădea anul acesta comparativ cu anul trecut, dar se vor menține la puțin peste 700 de milioane de euro. În schimb, profitul net al grupului în primele nouă luni ale acestui an a fost pe creștere, ajungând la aproximativ 50 de milioane de lei, iar pentru întreg anul estimarea este de 70 de milioane de lei.

„Piața de energie locală este funcțională, datorită deschiderii burselor pe care putem opera. Piața noastră se ridică deja la nivelul celor europene. Mai sunt lucruri de făcut și de implementat, dar trendul este foarte bun. Este foarte bună cuplarea României la proiectul 4M MC”, punctează Oancea. România, Ungaria, Cehia și Slovacia au piețele de energie electrică cuplate, începând cu jumătatea lunii noiembrie 2014, iar, în curând, piețele din Serbia și Bulgaria urmează să intre în acest proiect. „Înseamnă că prețul la energie va urma un trend european, chiar dacă vor mai exista diferențe între prețurile dintre piețe”, explică Oancea.

Pentru a beneficia de aceste oportunități, Tinmar și-a început extinderea pe trading-ul de energie din Europa în 2004, cu Ungaria, iar, în 2009, a devenit prima companie românească listată pe European Energy Exchange. În prezent, grupul este activ în 21 de țări, acoperind 85% din continent, iar, pentru a-l acoperi mai bine, vizează intrarea pe piețele din Croația, Polonia și Slovenia, fiind în curs de licențiere. „Pe piața de energie, vrem să ne poziționăm ca furnizor regional de energie, nu doar în România. De aceea am înființat, cele șapte subsidiare dintre care cele din Bulgaria, Ungaria, Serbia și Turcia sunt active și furnizează energie către consumatorul industrial. Turcia este o piață mult mai mare decât a noastră, unde sperăm să deținem un pachet important de clienți anul viitor. Serbia și Bulgaria sunt piețe la început de liberalizare și le monitorizăm atent”, detaliază fondatorul Tinmar.

Portofoliul grupului cuprinde peste 1.500 de clienți business, dintre care aproximativ 900 de clienți industriali, care au 7.000 de puncte de livrare. Printre clienți se numără Daimler, NEPI, Metro, Tuborg, Doosan IMGB, Arctic, Vodafone și Carrefour.

Miza din 2017. De anul viitor, Tinmar dorește să treacă la nivelul următor, ca nivel și ca potențial – să intre pe piața consumatorului casnic din România, care, pe energie, se va liberaliza de la 1 ianuarie 2018, iar, în cazul gazelor naturale, de la 1 ianuarie 2020. „La gaze, ne putem aștepta ca, datorită convergenței prețurilor interne și de import, liberalizarea să se finalizeze în aprilie 2017, adică chiar mai repede decât la energie”, precizează Oancea.

„Lupta” se dă pe o piață de 8,6 milioane de puncte de consum, aproximativ 20% din consumul de energie. Până la sfârșitul anului 2017, Tinmar dorește să ajungă la un milion dintre ei și la trei milioane dintre ei în următorii cinci ani, aproximativ 35% din piață. Liderul actual este Electrica, cu puțin peste trei milioane de clienți, urmată de Enel, cu 2,8 milioane de clienți. Dacă Tinmar și-ar atinge această țintă, Oancea estimează că va ajunge la afaceri de peste un miliard de euro. „Sperăm să devenim o alternativă viabilă, sănătoasă și practică pentru consumatorii casnici, pentru că suntem un competitor pentru cei patru jucători care își împart piața regional. Ne dorim să replicăm în piața consumatorilor rezidențiali succesul pe care l-am avut pe segmentul B2B (business-to-business)”, anunță Oancea. Cei patru concurenți sunt Electrica, E.ON, CEZ și Enel.

Pentru intrarea pe segmentul consumatorilor casnici din România, Tinmar se pregătește de aproximativ un an, cu platforma de software și call-center-ul. Intenționează să angajeze aproape 200 de persoane pentru propriile puncte de vânzare, cu care să fie prezent în toate județele țării, până la sfârșitul anului viitor, primul „Tinmar Zone” urmând să fie deschis în București. Investiția făcută până în prezent în aceste pregătiri a fost de peste un milion de euro, însă investiția totală pentru a acoperi acest segment este apreciată la aproximativ patru milioane de euro, în următorii cinci ani. În pregătirea intrării pe piața consumatoriilor casnici, grupul a făcut un rebranding, în vara acestui an.

Oferta pentru clienții casnici. Oancea menționează că Tinmar le va oferi consumatorilor persoane fizice energie 100% verde, cu un preț de 20-30% mai mic față de cel din piața reglementată, datorită modului de calcul şi de raportare, referinţa fiind doar preţul de la bursă. De altfel, 35% din energia livrată de Tinmar anul trecut a fost energie verde, achiziționată de la alți producători sau din producția proprie.

Semnarea contractului se va putea face în aceeași zi, online și telefonic, iar toată procedura necesară schimbării furnizorului va fi preluată de Tinmar. „Schimbarea furnizorului de energie se va face în trei pași, printr-o procedură simplă și transparentă, fără să se deplaseze clientul (n.r. – preluarea solicitării – transmiterea online a documentelor – înregistrarea drept client). Nu presupune costuri suplimentare, nu necesită nicio modificare a instalației sau a contorului, menținându-se continuitatea în alimentare fără întreruperea furnizării de energie electrică”, menționează Oancea.

De asemenea, el susține că factura va fi clară și că va reflecta costurile transparent: „Mergem spre zona de telefonie, cu factura și cu toate serviciile pe care le oferim”. Tinmar nu intenționeză să impună o perioadă contractuală minimă, dar perioada de denunțare a unui contract este de 21 de zile, potrivit legii.

Pachetul de bază le oferă clienților acces la call-center și la o aplicație pentru telefonul mobil, prin care poate fi citită și achitată factura.

Pentru a cuceri consumatori și a câștiga „lupta”, Tinmar și-a completat oferta de energie cu alte sevicii. În funcție de valoarea abonamentului achiziționat, clientul va primi despăgubiri de până la maximum 5.000 de lei, pentru defectarea aparatelor electrocasnice, ca urmare a fluctuațiilor de tensiune din rețea. De asemenea, clienții vor fi scutiți de la plata facturii de energie, în limita a 150 de lei, pentru trei luni, în caz de concediu medical mai lung de 15 zile, sau pentru șase luni, în caz de șomaj involuntar. Pentru acest serviciu, Tinmar a încheiat un parteneriat cu Groupama. În plus, Tinmar oferă intervenții de urgență în cazul avariilor accidentale pentru instalația electrică, de gaze naturale, de încălzire, sanitară și de canalizare din locuință, precum și în cazul blocării ușilor. De asemenea, le va oferi abonaților servicii de renovare și de reparații în locuințe. Pentru aceste servicii, compania a semnat parteneriate cu firme specializate, astfel că nu va avea proprii angajați, iar prețurile vor fi și cu un discount de cel mult 30%, față de cele afișate.

În plus, prin serviciul Tinmar Reparator, abonaților le vor fi reparate electrocasnicele afectate de fluctuațiile de tensiune, chiar dacă sunt ieșite din perioada de garanție. În afara fluctuațiilor de tensiune, acest serviciu este accesat cu plata per intervenție, 100 de lei, sau cu plata unui abonament lunar, de 10 lei/lună. Prin acest serviciu, combinele frigorifice și mașinile de spălat automate sunt reparate sau înlocuite în limita a 1.200 de lei. Suplimentar, de anul viitor, compania va putea implementa Tinmar Smart Home, prin care dispozitivele electrice și electrocasnicele dintr-o locuință vor fi controlate printr-o tabletă multifuncțională. Acest serviciu va putea fi accesat în baza unui abonament lunar, cu o valoare de minimum 15 euro.

Investiții. Dacă planurile pe termen mediu arată așa, cele pe termen lung sunt mult mai ambițioase. „Dacă modelul de pe piața consumatorilor casnici implementat în România va avea succes, îl vom implementa și regional, în țările unde deja suntem activi pe B2B”, speră Oancea.

În plus, planurile Tinmar pentru România mai prevăd realizarea unei rețele de distribuție de stații electrice și investiții în proiecte de energie regenerabilă (după investițiile de 75 de milioane de euro, anunțate în 2012). Tinmar deține șase parcuri solare cu o putere instalată de 50 de MWh, la Târgu Jiu, Craiova și Giurgiu.  „Când vorbesc despre investiții, despre ceea ce am făcut și despre ceea ce voi face, evit să am discursuri pompoase sau supoziții pe care nu le pot susține sau promisiuni deșarte. De aceea, nu-mi place să vorbesc și prefer să fac. În loc să spun că fac ceva, prefer să dovedesc prin ceea ce am făcut”, precizează Oancea

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii