Cautare




, Contributor

Opinii |
|

Economiile nu sunt mașini

Una dintre ideile care poluează înțelegerea economică și elaborarea politicilor este aceea că economia e un mecanism, precum un automobil, un tren sau o centrală electrică. Astfel de comentarii sunt presărate cu fraze precum economia este „suprasolicitată” sau „trebuie să se calmeze”, „este obosită”, „are nevoie de o zdruncinătură” sau „ar trebui stimulată”.
Steve Forbes

Acestea nu sunt metafore inofensive. Ele rezumă modul în care economiștii ne-au învățat să vedem economia ca pe ceva ce poate fi manipulat, ghidat sau condus. Ei cred că ghidarea economiei este sarcina guvernului, asigurându-se că economia „funcționează” cu o viteză nici prea mare, nici prea mică.

Este absurd. Politicile guvernamentale intervenționiste sunt cele care dăunează, însă apare întrebarea: cât de mult? La fel ca și colegul John Tammy, de la Forbes.com, autorul din acest an al revoluționarei cărți „Popular Economics“, nici alți observatori luminați nu obosesc să explice că economiile sunt ca o colecție de indivizi care lucrează individual sau în organizații. Puteți aduna, sau cel puțin să încercați să adunați, ceea ce realizează ei, adică produse sau servicii. Dar cu greu veți putea controla tot ceea ce acești oameni intenționează să facă.

Ceea ce este trecut cu vederea sau subestimat în economie este marea „agitație” din activitățile desfășurate pe piața liberă. Constant, noi afaceri se deschid în timp ce altele dau faliment. În Statele Unite, în perioade de stabiltate, un milion de locuri de muncă sunt create în fiecare săptămână, în timp ce jumătate de milion sunt desființate. Antreprenorii dezvoltă permanent noi produse și servicii, multe dintre acestea dovedindu-se a fi un eșec total. Însă cei care reușesc îmbunătățesc simțitor calitatea vieții.

Ceea ce guvernele pot, și ar trebui să facă, este influențarea mediului în care acestea se desfășoară. Iar variabilele cheie sunt: impozitarea, cheltuielile guvernamentale și reglementările. În aproape toate situațiile, cea mai bună rețetă pentru sănătatea economică este aceea că „puțin înseamnă mai mult”.

Greșelile catastrofale de guvernare pot otrăvi piața, așa cum s-a întâmplat în 1930 și într-o mai mică măsură, în perioada anilor 1970. În acest moment, trăim într-o perioadă similară acelor ani. Gafele Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite și ale Departamentului de Trezorerie au dus la slăbirea dolarului la începutul anilor 2000, la falsul boom al materiilor prime, la bula imobiliară și, în cele din urmă, la panica din 2008-2009, la care au contribuit și alte greșeli guvernamentale, precum regula standardelor de contabilitate market-to-market aplicată băncilor chiar înainte de criza financiară. Această regulă a distrus capitalul băncilor, atunci când acestea se aflau în cel mai vulnerabil moment.

Odată cu inversarea politcii la începutul anului 2009, ca urmare a presiunii Congresului, ponosita piață de capital a crescut spectaculos. De asemenea, o altă serie de erori ale Fed, precum relaxarea cantitativă, operațiunea twist sau politica scăderii dobânzilor la limita inferioară zero, a suprimat activitatea economică prin contracararea fluxurilor obișnuite de credit. Banii au fost orientați către guvernul federal, Fannie Mae, Freddie Mac și marile corporații, în detrimentul consumatorilor și al întreprinderilor mici și noi. Vorbim despre „trickle down economics”. Greșelile guvernului federal au fost agravate de creșterea impozitelor și de avalanșa de reglementări ale ObamaCare, reglementările legii federale Dodd-Frank și ale celorlalte agenții de reglementare din Washington, cum ar fi FCC, EPA și National Labor Relations Board.

Ideea de economie care merge ca un motor bine uns mai degrabă dăunează decât să dezvolte conceptul de creare a averii. De  asemenea, duce la o intervenție guvernamentală ce se traduce, de obicei, într-o întârziere a creșterii.Ludwig von Mises, un economist important al secolului trecut, însă prea puțin apreciat, a subliniat faptul că cheltuielile guvernamentale sau tipărirea banilor pentru a-i pompa în economie nu aduc același efect precum pomparea de gaz într-un motor. Aceasta denaturează lucrurile, împiedicând progresul. Astfel, relaxarea cantitativă a îmbogățit anumite părți în detrimentul altora, ceea ce a dus la șchiopătarea redresării economice.

Ceea ce ne duce din nou la bule. Chiar și așa, nu toate bulele sunt la fel. Există unele sănătoase și altele nesănătoase. Cele bune apar atunci când mulți oameni recunosc o bună oportunitate în același timp, în special în tehnologie.

Autoturismele sunt un exemplu clasic. Erau sute de producători de automobile ce au început în SUA:  astăzi mai sunt doar trei. La începutul anilor 1980 a avut loc un boom al calculatoarelor  – dar apoi a apărut o concurență puternică, iar companii precum Atari și Commodore au dispărut. Spre sfârșitul anilor 1990 un număr de companii au recunoscut importanța motoarelor de căutare. Astăzi Google domină acest spațiu, iar Microsoft și ceilalți jucători dețin cote de piață nesemnificative. Mai recent, a existat un val de magazine de prăjituri, care acum s-au împuținat. Aceste bule de săpun numeroase denotă o economie vibrantă, creativă și inovativă. Excesele sunt, în cele din urmă, scoase din joc, iar capitalul este redistribuit către alte oportunități promițătoare.

Economiștii au analizat aceste cicluri (suișuri și coborâșuri) timp de mai mult de 200 de ani. Mulți au tratat acest fenomen ca pe o boală ce trebuie vindecată, în loc să-l vadă ca un flux și reflux normal, unde se creează ceea ce oamenii vor și unde e distrus ceea ce nu le place. Acest lucru este la fel de real pentru industrii, cum este pentru retailerii care scad prețurile pentru a scăpa de un stoc nedorit. Ciclurile afacerilor sunt o constantă obișnuită în viața de zi cu zi a unei pieței libere. Încercarea de a preveni acest proces, cunoscut ca o distrugere creativă, duce spre stagnare. Exemplul perfect pentru această situație este reprezntat de Europa și Japonia, unde intervențiile din partea Guvernului au încercat să conserve lucrurile.

Asta nu este ceva nou. De secole, China, Japonia și ceea ce numim subcontinentul indian opun în mod continuu rezistență schimbărilor din economie. Au experimentat o mulțime de tulburări politice și militare, dar ritmurile vieții economice s-au schimbat puțin. Dintr-o varietate de motive, Europa – cu evoluția moștenirii sale creștine – a rupt în mod dinamic și cu hotărâre acest model al stagnării economice, la fel cum au făcut și acele zone în care coloniștii s-au stabilit în număr mare, mai ales America de Nord. Statele europene, în care puterea guvernamentală a fost relativ slabă – în primul rând statele din nordul Italiei, apoi Olanda și Marea Britanie – au cunoscut o dezvoltare a piețelor de capital, drepturilor de proprietate, drepturilor politice, a instituțiilor și cutumelor care au dus la Revoluția Industrială. SUA au dus aceste avantaje mai departe decât oricine altcineva.

Cele două războaie mondiale ale secolului al XX-lea, Marea Criză Economică și Războiul Rece au pus această evoluție extraordinară în pericol. Ele au determinat o creștere enormă a puterii guvernamentale, care nu s-a retras niciodată pe timp de pace. Un număr de observatori și politicieni au început să afirme că în cazul în care un guvern ar putea mobiliza resursele unei societăți pentru a face față unui război, ar putea să-i folosească puterile și să iasă din ciclul economic tradițional, punând capăt problemelor piețelor libere și creând prosperitate pentru toți.

Catastrofa economică din 1930 a creat oamenilor un mare semn de întrebare în legătură cu piețele libere, ducând la convingerea că acestea au fost prin natura lor instabile. Dar au fost mai multe erori guvernamentale destul de grave care au condus la această perioadă oribilă. John Maynard Keynes a contribuit la acea orientare guvernamentală înțeleaptă și activă, afirmând că folosirea combinației potrivite de politici fiscale și monetare ar putea aduce o prosperitate continuă. El, ca mulți alții, au văzut economia ca pe o mașină ce nu se supraîncălzește. A subminat importanța antreprenorilor, pe care îi disprețuia. Economia controlată de guvern era cheia.

El a greșit. Dar moștenirea sa periculoasă – priviți stagnarea la nivel mondial din zilele noastre – este încă prezentă.

Traducere  de  Georgiana  Călin

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii