Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

Dulcele de ţară

Cred că cele mai dragi suvenire pe care le poți lua cu tine sunt amintirile și experiențele - care să nu îți fie la îndemână oriunde. Dacă acestea sunt presărate cu deserturi specifice, atunci memoria culinară se poate răsfăța cu încă o victorie.
192 dulce 1

1 Pastéis de Belém – Portugalia

Sau Pastéis de Nata – deși ultima variantă este cea mai cunoscută. Indiferent de opțiunea denumirii, tarta tradițională din Portugalia reprezintă un „must it” în materie de explorare locală. S-a născut acum 300 de ani, dintr-o nevoie. În Belém (un cartier din vestul Lisabonei) exista mănăstirea Jerónimos, acum patrimoniu UNESCO.

Călugării foloseau atunci un număr mare de albuș de ou pentru a apreta hainele, iar gălbenușurile le păstrau pentru deserturile pastéis de nata. Au deschis un magazin pentru a le vinde și pentru a rotunji veniturile mănăstirii.

Când aceasta s-a închis în 1834, rețeta a fost vândută unei patiserii din Belém, astăzi la câțiva pași de vechea mănăstire. Se numește Antiga Confeitaria de Belém și păstrează secretul moștenit. Doar crema de ou, scorțișoara, untul și crusta circulă prin lume, dând de veste despre tartele din Portugalia!

2 El turrón – Spania

Migdale prăjite, miere de albine, ou. Pufos sau sfărâmicios, auriu, turrón blando sau turrón duro, à la Alicante sau à la Jijona. Desertul a rămas în țară, în Evul Mediu, odată cu intrarea maurilor. Cu toate că acum este asociat și consumat îndeosebi în preajma sărbătorilor de iarnă, nașterea acestuia a însemnat de fapt, potrivit uneia dintre legende, prelungirea primăverii și a petalelor de migdal.

Originea acestuia vorbește despre povestea de dragoste dintre Ali, regele maurilor, și soția sa, Ilda, o prințesă scandinavă. Fiindcă aceasta iubea să vadă petalele albe, asemănătoare fulgilor de nea, Ali și-a luat misiunea de a face ca acei pomi să rămână înfloriți tot anul.

Soluția s-a văzut coaptă într-o brutărie din Jijona, în ceea ce avea să cucerească și să amintească prințesei de primăvară: el turrón. I-a fost dedicat și un muzeu, pe trei niveluri, în Jijona.

3 Amlou – Maroc

Ingredientul special al acestui dulce provine chiar din țara care l-a oferit: uleiul de argan. Amlou nu are o rețetă secretă asemenea celorlalte de mai sus, însă calitatea ingredientelor și originea lor îl obligă să fie savurat doar în țara natală: Maroc. Preparatul se limitează doar la migdale coapte, miere de albine, ulei de argan și, în funcție de preferință, alte note îndrăznețe: lămâie, ghimbir, chiar și usturoi.

Apoi, dacă în Spania, Crăciunul poate fi celebrat printr-un dulce special, la fel cum se întâmplă și în Norvegia prin „krumkake” waffle, în Maroc, amlou este prilej de nuntă și de dar, dar și de mic-dejun – adoptat foarte ușor într-un meniu de „superfood”. În ceea ce privește originea sa, legenda spune că s-a născut în deșert, din mâinile nomazilor care traversau nisipurile.

4 Mochi – Japonia 

Dacă ar trebui să aleg un cuvânt pentru Japonia, acela ar fi „ritual”. Bineînțeles că există un ritual și pentru desertul care leagă papilele gustative de o experiență niponă: „mochitsuki” – se desfășoară anual, antrenând, pe parcursul unei zile, mai mulți oameni.

„Mochi” se prepară dintr-o pastă de orez, lăsată „la dospit” într-un mojar din lemn până când capătă o consistență catifelată. În traducere, înseamnă „a deține” și se referă la dorința de a avea prosperitate pe tot parcursul anului sau la „pâinea” de toate zilele, oferită de Dumnezeu.

Din punct de vedere al tradiției, aceasta se numără începând cu anii 794-1185, când s-a instalat în Japonia bucuria acestui desert, împărtășit mai ales cu ocazia Noului An, dar chiar și mai înainte, fiind oferit ca dar imperial sau în ceremoniile religioase. Astăzi, dacă este asortat cu o înghețată din susan negru, ecuația este completă și rezultatul memorabil. Parol!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii