Cautare




, Contributor

Lideri |
|

Drumul de la teorie la practică

dan_stefan_ok
În spatele unei afaceri de succes stau, în primul rând, multe cărţi citite şi rigurozitate în crearea unui plan de business. Autonom Rent-a-car este un astfel de exemplu. 

Dan Ştefan, unul dintre fondatorii Autonom Rent-a-car, companie de închirieri de maşini care în 2013 a avut o cifră de afaceri de 11 milioane de euro, spune că povestea lui de business este atipică. A plecat din Piatra Neamţ, la studii în Bucureşti, acolo unde ajunsese cu câțiva ani mai devreme și fratele său mai mare. „După vreo trei ani, am avut o şansă uriaşă. Eu eram anglofon şi voiam să mă duc în Statele Unite, însă fiindcă viaţa uneori aranjează altfel lucrurile, am primit o bursă în Franţa”. A lucrat acolo într-o companie de consultanţă unde spune că a învăţat foarte multe şi că a fost determinat să fie foarte bun mai ales că, spune el, piaţa din Franţa este foarte matură.

Aflați ce alte articole mai cuprinde ediția specială “Dincolo de Primul Milion”.

„Am avut şansa să văd cum funcţionează o corporaţie, cu bune şi rele. Părţile bune sunt modul în care lucrează organizaţia, cum învaţă să crească şi să lucreze într-un sistem, iar partea mai puţin bună, care mi-a întărit şi convingerea că nu vreau să intru într-o corporaţie, era că pe măsură ce urcai mai sus în ierahie era foarte multă politică, erau foarte multe şedinţe şi oamenii aveau tendinţa să paseze responsabilitatea”, mai spune Dan Ştefan. De aceea, consideră că în România se poate face antreprenoriat mult mai uşor decât într-o piaţă matură. „Frumuseţea în România este aceea că mai este totul de făcut, din punct de vedere al afacerilor”, spune antreprenorul român. Împreună cu fratele său a încercat să aplice şi să adapteze ceea ce au învăţat într-o piaţă matură, la condiţiile şi oportunităţile din România.  De fapt, mărturiseşte că nu a pierdut nicio clipă contactul cu România, mai ales că toţi banii pe care îi câştiga îi investea pe bursa din România. Antreprenorul spune că a făcut „foarte mulţi bani până în 2007” pentru că „era o perioadă în care nu era foarte greu să faci bani la Bursă, trebuia doar să îi laşi acolo să crească”.  La fel a făcut şi fratele său, iar banii câştigaţi astfel au reprezentat capitalul de pornire pentru afacerea Autonom Rent-a-car.

În Moldova nu mai exista, la acea vreme, un serviciu de închiriere de maşini. „Am încercat şi, spre surprinderea noastră, după un an de zile, s-a validat proiectul pentru că aveam maşini tot timpul închiriate. Şi asta în Piatra Neamţ”, spune Dan Ştefan. Aşa că s-au gândit să extindă afacerea la întreaga ţară şi, în puţin timp, spune că a reuşit să se lupte cot la cot cu jucătorii internaţionali. „Noi am luat-o puţin altfel, ne-am concentrat pe românii care lucrează în străinătate, o piaţă care nu apărea în niciun manual de marketing”. Au înregistrat creşteri optând pentru această nişă, însă anul 2008 a fost un punct de cotitură şi fără să anticipeze neapărat amploarea crizei, au simţit schimbările care pluteau în aer şi s-au pregătit pentru anul următor: au redus cât se poate costurile şi au îngheţat salariile. În plus, având experienţa reducerilor de costuri în corporaţia în care a lucrat în Franţa, a decis că cea mai bună metodă de a scădea costurile a fost să crească veniturile. Astfel că s-au gândit cum pot să crească în plină criză. „Ne-am concentrat pe corporaţii pentru că am zis că vor avea bugete, dar altfel orientate, în special pe zona de eficienţă şi de reducere de costuri. Şi ne-am concentrat pe acest lucru, ne-am îmbrăcat produsele în această formă şi, până la urmă, a fost bine”. Aşa a început creşterea, în ciuda crizei, şi au ajuns, potrivit spuselor sale, lideri pe piaţa din România, depăşind alţi jucători internaţionali. Viteza de reacţie, adoptarea unui model „low-cost” înaintea celorlalţi, dar şi investiţiile făcute în criză au fost printre lecţiile de strategie care i-au ajutat să crească.

Este unul dintre puţinii antreprenori care au pus accentul pe lectură, fiindcă spune că se învaţă foarte mult din cărţile de business şi este important faptul că acolo se pot găsi modele şi „tot felul de poveşti frumoase”. „Noi suntem foarte avizi de lectură în firmă, este una dintre valorile noastre şi toată lumea citeşte”, mărtuiseşte el. Cu toate acestea, importantă este relevanţa acestor lecturi, nu poţi crea nişte şabloane în care să încadrezi lecţiile sau succesul unei companii sau al unui antreprenor.

Legat de atingerea primului milion, Dan Ştefan recunoaşte că, pe vremea când încă era la facultate şi citea din literatura de specialitate, îşi stabilise obiectivul ca până la împlinirea vârstei de 30 de ani să obţină primul milion de euro. „Pe parcurs, am uitat acest lucru. Dar la un moment dat, mult peste 30 de ani, mi-am adus aminte de acest obiectiv, însă cred că mai importantă este munca pe care o depui nu o valoare stabilită arbitrar”, spune antreprenorul. „Evaluarea cea mai bună a unei companii este în momentul în care o vinzi, iar dacă eşti într-o afacere de familie pe care nu vrei să o vinzi, ai o problemă cu această evaluare”.

Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii