Cautare




, Contributor

Lideri |
|

Doamna și mărul

A făcut cunoștință cu brandul Apple în ‘91 și a fost dragoste la prima vedere. Două decenii mai târziu, conduce singurul Apple premium reseller din România – un format de magazin care recreează experiența originală Apple.
dora_popeneciu_apple.jpg

Dora Popeneciu, general manager iStyle Bucharest, povestește cum a revoluționat gigantul american lumea IT-ului și cum a intrat acesta pe piața românească. Absolventă a Facultății de Automatică și Calculatoare, din cadrul Universității Politehnice din București, Dora Popeneciu se angaja imediat după revoluție la firma de calculatoare Delta Design.

Aici se aștepta să primească un post de programator, însă a fost nevoită să se mulțumească cu unul în cadrul departamentului de vânzări. În această companie a avut prilejul să testeze unul dintre primele produse Apple care au intrat pe piața din România.

„Am văzut primul Mac în 1991. A fost fantastic. Am crezut la început că este doar un monitor. E greu de descris uimirea pe care am avut-o, să trec de la sistemul de operare MS-Dos și Windows, care pe vremea aceea era doar un program de aplicație, la ceva atât de ușor de folosit precum calculatorul Apple”, spune Dora Popeneciu.

„Minunăția” aparținea unui partener de afaceri al directorului companiei la care lucra. „L-am întrebat de ce nu îmi aduce să vând așa ceva. Cu așa ceva puteam cuceri lumea”, povestește ea.

După multe insistențe, a reușit să aducă produsul respectiv pe piața noastră, iar în 1992 compania la care era angajată devenea primul distribuitor Apple din România și din estul Europei.

Istoria Apple în România a fost influențată atât de ce se petrecea aici din punct de vedere economic, cât și de schimbările prin care a trecut gigantul american de-a lungul vremii.

„În momentul în care am făcut noi cunoștință cu produsele Apple, Steve Jobs nu mai era în cadrul companiei. Însă, el lansase un principiu de bază: easy to be used (ușor de folosit – n. red.), un principiu care s-a păstrat până azi, dar pe care românii l-au înțeles destul de greu”, explică Popeneciu.

Când noile computere Apple au pătruns la noi pe piață au intrat în competiţie cu producători puternici precum IBM sau Compaq, dar mai ales cu diverse computere „no name“, de proastă calitate, dar care aveau un mare avantaj – erau foarte ieftine.

„Se aduceau tot felul de calculatoare spre vânzare. Branduri de care mulţi nu auziseră. A fost bine şi cu aceste no name-uri, pentru că oamenii au luat contact cu lumea calculatoarelor”, recunoaște Popeneciu.

Practic, Apple intra pe o piaţă care trecea prin trasformări radicale, cu o putere slabă de cumpărare, iar produsele pe care le aducea aici erau foarte scumpe. Totuşi, a reuşit să îşi facă loc, ba mai mult, în mai puţin de un an, a înregistrat vânzări spectaculoase.

„Am avut norocul să promovăm aceste produse în România începând cu ’92, când aici era începutul unei noi ere, a unei politici de piaţă, economia începea să prindă contur din toate punctele de vedere. Foarte mulţi români care lucrau pentru diverse publicații au decis să se desprindă şi să îşi facă ziarele lor, propriile companii. Mulţi dintre cei care porneau astfel de afaceri au primit finanţări din partea nemţilor, francezilor sau a americanilor şi au ieşit în afară să îşi cumpere tipografiile de care aveau nevoie. În funcţie de banii de care dispuneau, au cumpărat aparatură nouă sau second hand. Ceea ce nu știau ei la acel moment era că toate aceste tipografii erau conduse de un Mac. Așa că s-au văzut nevoiți să își cumpere și un calculator produs de Apple. Doar că acestea erau foarte scumpe pe vremea aceea. Compania practica o politică de comercializare de-a dreptul dureroasă, cum însăși Apple a calificat-o mai târziu”, povesteşte Dora Popeneciu. Prețul unui Mac clasic putea să ajungă până la 10.000 de dolari, la începutul anilor ’90, în timp ce prețul unei tipografii pornea în perioada respectivă de la 50.000 de dolari.

A apărut apoi o problemă pentru editorii care trimiteau articolele la tipar. Lumea PC-urilor Windows nu era compatibilă cu lumea Mac, iar cei care scriau articole erau nevoiți să le redacteze tot pe un Mac. Așa au început să pătrundă calculatoarele Apple în tot mai multe redacții de la noi, ca mai târziu și agențiile de publicitate să fie nevoite să urmeze același trend.

Această schimbare din lumea editorială a impulsionat puternic vânzarile de calcultoare Apple încă din primul an de existenţă pe piaţa din România.

În 1999 a părut ideea unui Apple Center. „Mi s-a pus acest proiect în față. Era o onoare faptul că Apple avea atâta încredere în mine. Am făcut primul Apple Center din această zonă a Europei”, își amintește Dora Popeneciu. Showroom-ul a fost deschis în anul 2000, pe 22 februarie și se numea Mac Gallery, dar patru ani mai târziu a fost transformat într-un magazin Apple Premium Reseller, axat mai mult pe partea de retail. După un proces de rebranding a ajuns azi să fie cunoscut sub numele iStyle, condus de Dora Popeneciu, în calitate de director general și acționar.

JOBS. STEVE JOBS

Ca un adevărat fan Apple, unul dintre momentele despre care vorbește cu emoție a fost întâlnirea cu fondatorul companiei, în cadrul unui eveniment organizat la Paris, în uriașa sală a Palatului Sporturilor de la Versailles.

„Noi, cei de la distribuție, am stat în primele rânduri. Sala era plină. Oamenii au stat la cozi imense ca să îl vadă pe Steve Jobs. Când vedeam cum stăteau cu toții în ploaie, gata să spargă ușile de sticlă, mi-am zis că nu-i adevărat, că nu e realitate. În momentul în care a apărut și a început să vorbească am avut senzația că sunt singură în sală. Cu toții păreau inerți. Însă, în momentul în care Steve Jobs a pomenit numele companiei IBM, lumea din sală a început să fluiere. A făcut un gest ușor cu mâna și toți au tăcut. Emana o energie incredibilă. La finalul discursului, valurile de spectatori s-au îndreptat către el să îl atingă. Parcă îl venerau”.

Așa descrie Dora Popeneciu prima întâlnire pe care a avut-o cu CEO-ul Apple de la acel moment. Îl consideră omul care a reușit să revoluționeze compania și care a reușit să aducă cele mai importante influențe în piață.

Jobs, alături de Steve Wozniak, a înființat Apple în 1976. Ulterior, Jobs părăsește compania și deschide o nouă firmă, NeXT. În ’97 aceasta este achiziționată de Apple, iar Steve Jobs se întoarce la Apple unde este numit CEO, funcție pe care o păstrează până în 2011.

Reîntoarcerea lui a însemnat revoluționarea companiei atât din punct de vedere tehnologic cât și al politicii prețurilor, este de părere Dora Popeneciu. La nici un an de la acestă revenire, a fost lansat primul iMac, care a înregistrat, cu 15 zile înainte să fie pus pe piață, peste 300.000 de precomenzi, o dovadă a încrederii pe care o aveau fanii Apple în Steve Jobs.  El a reușit să dezvolte o nouă lume de branduri de accesorii, producătorii primind astfel o mare oportunitate, li s-a dat un domeniu care să le permită să fie creativi. Jobs a reușit să compatibilizeze cele două lumi, Windows și Mac, și să scadă prețurile, explică Dora Popeneciu. Însă, în cele din urmă, crede că cea mai importantă lecție pe care a învățat-o de la CEO-ul american constă în conștientizarea importanței pe care o are concurența.

„Apple a spus mereu: avem nevoie de concurență. Dacă nu am cu cine să concurez, încotro o iau? Exact ca într-o competiție sportivă. Concurența înseamnă progres. Apoi, această companie apreciază concurența pentru că Apple este o combinație de branduri de înaltă calitate. Doar conceptul este Apple, un concept care a reușit să dezvolte o piață puternică de IT și accesorii”, spune Dora Popeneciu. Și dacă tot a venit vorba de concurență, recunoaște că îl admiră foarte mult și pe Bill Gates, co-fondator al Microsoft, pe care îl consideră „cel mai mare finanțist din lumea IT-ului”.

„A avut o idee extraordinară, ce i-a adus mulți bani de la toată lumea, indiferent de categorie socială sau ocupație. Ar fi o mare prostie să nu recunoaștem meritele unor astfel de oameni”, spune ea. Îi admiră, în general, pe americani pentru patriotismul lor și spune că își iubește brandul de țară așa cum a învățat-o de la ei. Și-ar fi dorit enorm să lucreze pentru Apple în SUA, dar crede că acum ar fi prea târziu pentru așa ceva, pentru că odată ajuns la un anumit nivel de specializare, într-un anumit domeniu, e greu să te reorientezi. „N-aș mai putea să fac pe softista, dar nu mă văd desprinsă de lumea Apple, vreau să promovez în continuare acest brand”, afirmă Dora Popeneciu.

Cele patru magazine iStyle au înregistrat anul trecut afaceri de circa 10 milioane de euro, în creștere cu peste 50% față de anul precedent și estimează o majorare cu 10%-15% a vânzărilor în acest an, semn că pasiunea Dorei Popeneciu pentru Apple este împărtășită pe zi ce trece de tot mai mulți români.

Citește mai multe despre americanii care au investit in IT-ul românesc în ediţia specială a revistei Forbes România, apărută pe 15 iulie.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii