FacebookTwitterLinkedIn

Fintech-ul britanic Revolut continuă să înregistreze creșteri record pe piața locală. În luna februarie a acestui an, anunța că a depășit un milion de utilizatori în România, țara noastră fiind, în prezent, a treia cea mai mare piață pentru companie, după Marea Britanie și Franța.

De la lansarea Revolut pe piața locală, în mai 2018, utilizatorii români au efectuat peste 58 de milioane de tranzacții, cu o valoare totală ce depășește 3,8 miliarde de euro. Deși imediat după lansare Revolut era folosit ca un card de călătorii, acum românii îl folosesc zilnic, peste 60% dintre tranzacții fiind efectuate în țară, la diferiți comercianți.

Cum a ajuns, însă, Revolut, la 1 milion de utilizatori pe piața locală? Fără niciun buget de marketing și cu provocări foarte mari, Revolut a încheiat primul an pe piața românească cu un număr total de 140.000 de utilizatori, depășind așteptările cu un număr aproximativ de 40.000 de clienți, de atunci, creșterea fiind una exponențială, explică Irina Scarlat, Head of Growth CEE Revolut, care adaugă că cel mai mare rol în creșterea numărului de utilizatori l-a jucat produsul în sine.

„Faptul că noi am avut focusul pe produs de la început a declanșat și un grad de viralitate foarte mare, oamenii mulțumiți au recomandat serviciul mai departe. Motorul nostru principal de creștere au fost recomandările”, spune Irina Scarlat.

Deși Revolut a fost adoptat cu ușurință de către români, executivul afirmă că, în comparație cu celelalte piețe dezvoltate unde start-up-ul este prezent, câștigarea încrederii clienților din țările din Est este destul de greu de obținut. Totuși, în România, Revolut a reușit, cu ajutorul recomandărilor și nu numai, să construiască o comunitate în jurul produsului. Vârsta medie a utilizatorilor Revolut din România a crescut de la 32 la 34 de ani, iar cei mai mulți provin din mediul urban, București, Cluj, Timișoara și Iași fiind orașele cu cei mai mulți utilizatori.

„Am fost în dialog constant cu utilizatorii noștri, echipa noastră dezvoltă noi funcționalități ale produsului în funcție de feedback-ul pe care îl primim de la utilizatori. Cred că asta ne diferențiază foarte mult față de alte companii care fac ce cred ei că este bine, versus a-și asculta utilizatorii și a-i ține aproape. De asemenea, am ajuns la punctul în care avem «network effects», ceea ce înseamnă că avem un întreg ecosistem Revolut, vorbim de 1 milion de utilizatori în România, o valoare foarte mare. Practic, fiecare utilizator care își face cont intră în acest ecosistem și aduce o valoare și mai mare. Este mai greu să ieși din acest ecosistem, pentru că dacă folosești o altă platformă, nu vei putea transfera la fel de ușor bani între prieteni, și atunci folosești Revolut deoarece este folosit de toată lumea, așa cum folosești Facebook pentru că nu vrei să folosești altă rețea socială, unde nu ai cu cine să comunici”, adaugă Irina Scarlat.

Dacă 2019 a fost un an în care obiectivele propuse au fost atinse, 2020 se anunță a fi un an plin de provocări. La finalul lunii martie, start-up-ul britanic înființat în 2015 și-a lansat serviciile și în Statele Unite ale Americii.

De asemenea, având în vedere că a reușit să obțină și licență bancară în Europa, următorul pas pe care îl va face este implementarea serviciilor bancare la nivelul Uniunii Europeane, lucru care îi va permite să funcționeze precum o bancă și să își diversifice portofoliul de servicii.

Pe viitor vor fi disponibile și creditele de nevoi personale sau creditele imobiliare pe termen lung, precum și folosirea cardului Revolut pentru încasarea salariului, aspecte care pot determina utilizatorii aplicației să o folosească zilnic, pentru a-și gestiona întreaga viață financiară.

Cea mai recentă rundă de finanțare obținută de Revolut, în valoare de 500 de milioane de dolari, care a dus valoarea companiei la 5,5 miliarde de dolari, a transformat Revolut într-unul dintre cele mai valoroase fintech-uri din lume.

„Veniturile au crescut foarte mult, dar am înregistrat și pierderi. Noi nu ne dorim să fim doar în Europa, ne dorim să fim în întreaga lume, ne dorim să devenim «the world’s first truly global bank»”, afirmă Irina Scarlat.

Discutând despre provocările din prezent, cea care conduce operațiunile locale ale Revolut consideră că acum compania trece prin așa-numitele „dureri de creștere” – a ajuns în punctul în care este prea mică pentru a fi gestionată ca o companie mare, și prea mare ca să fie gestionată ca o companie mică. Totuși, executivul adaugă că este un tip de problemă pe care orice companie își dorește să o aibă.

Pe parcursul acestui deceniu, digitalizarea și noile tehnologii au revoluționat majoritatea industriilor, aducând schimbări și simplificând procesele care înainte necesitau mai multă forță de muncă. Din acest punct de vedere, Irina Scarlat consideră că fintech-urile au reușit să inoveze domeniul bancar la momentul oportun, așa cum și Uber sau Airbnb au făcut-o în industriile de transport și turism.

„Înainte de apariția companiilor fintech, băncile aveau oarecum monopol în domeniul serviciilor financiare. Era o piață cu puțini actori foarte mari, cu bariere foarte mari de intrare pe piață. Prin inovație și datorită tehnologiei, industria de fintech a înlăturat barierele și a adus concurența într-o zonă în care nu exista înainte. Cred că industria are potențial uriaș în următorii ani, cred că fintech-urile vor continua să crească, vom descoperi și alte zone, deoarece cred că mai este mult loc de inovație și în domeniul asigurărilor și pe alte piețe tradiționale”, adaugă executivul.

De asemenea, modul accelerat în care Revolut a intrat indirect în industria bancară a determinat și alți jucători de pe piață să accelereze nivelul de digitalizare și să lanseze noi produse și servicii, care schimbă modul de interacțiune cu clienții, ducând, în cele din urmă, la creșterea calității serviciilor întregii industrii.

Revolut își va transfera clienții din Europa Centrală și de Est către o entitate înregistrată în Lituania, pentru a-i proteja împotriva efectelor Brexit, conform presei internaționale.

Privind spre viitor, Irina Scarlat crede că în cinci ani Revolut va fi utilizat la scară largă, de către toate categoriile de clienți.

De asemenea, în contextul pandemiei de COVID-19, Revolut le permite utilizatorilor să doneze bani către trei ONG-uri, Dăruiește Viață, Asociația Magic și SOS Satele Copiilor, pentru achiziționarea echipamentelor medicale pentru spitalele din țară.

„Cred că fintech-urile vor continua să crească, vom descoperi și alte zone. Mai este mult loc de inovație și în domeniul asigurărilor și pe alte piețe tradiționale”, spune Irina Scarlat, Head of Growth CEE Revolut