Cautare




, Contributor

Director executiv al AREX – Asociația Română a Exportatorilor

Macroeconomie |
|

Dilema virajului exporturilor

Este comerțul exterior al României prea concentrat spre zona euro?
RV2

Este oportun un efort de a câștiga poziții pe marile piețe emergente precum China, India sau Brazilia? Sau ar trebui mai întâi revăzute fostele piețe considerate tradiționale înainte de 1989 din Africa și Orientul Mijlociu? Ori încă și mai importantă trebuie să fie întărirea pozițiilor pe lanțurile de furnizori ai multinaționalelor, respectiv aplecarea cu prioritate spre inovare și creșterea valorii adăugate a mărfurilor exportate, indiferent că acestea merg spre Vest sau spre Est?

În cei opt ani care s-au scurs de la intrarea României în UE ponderea exporturilor intra-comunitare s-a consolidat în jurul pragului de 70%, depășit chiar până la un vârf de 74% în 2009, într-una din cele mai dure faze ale crizei financiare internaționale. În primul an ca țară membră a UE cota exporturilor spre piața comună a făcut un salt de peste patru puncte procentuale, până la 72%. Și acesta era și sensul procesului de integrare într-o mare piață comună.

În ciuda crizei izbucnite după colapsul Lehman Brothers în 2008, exporturile s-au dovedit un pilon puternic al economiei, reușind să-și mențină un trend ascendent și să contribuie astfel la ieșirea din recesiune și la salvarea unui număr important de locuri de muncă. Și în ciuda creșterii economice din ce în ce mai anemice din țările zonei euro, piețele respective au continuat să absoarbă un volum din ce în ce mai mare de mărfuri românești.

Lipsa perspectivelor de revigorare a creșterii economice în Europa de Vest a pus pe masă mai ales în ultimii doi ani opțiunea reorientării exporturilor spre economiile cu rate ridicate de creștere de pe alte continente. Cât de valabilă mai este însă astăzi o asemenea discuție și în definitiv ce pârghii ar putea fi folosite pentru a obține o astfel de reorientare atât timp cât aproape trei sferturi din export este controlat de companii cu capital străin?

În primul rând, ar fi de văzut cât de concentrate sunt de fapt exporturile românești pe spațiul UE și ce volum de produse ajunge în final pe piețe în dezvoltare din afara Europei. Există semnale certe că o parte din exporturi având ca destinație inițială Germania sau Italia nu se opresc acolo, ci sunt expediate mai departe. Și nici nu e de mirare, atât timp cât România exportă încă prea puține produse finite și prea multe materii prime, părți și componente care sunt încorporate în produse care se duc pe alte piețe decât cele din statistica primară a destinațiilor pentru export.

Un alt aspect de luat în calcul ar fi că piețe emergente-vedetă precum Brazilia și-au pierdut brusc avântul. Apoi marea piață rusă, despre a cărei recucerire începuse să se discute tot mai des, nu mai apare ca o țintă prioritară în contextul crizei prelungite din Ucraina, unde încă nu se zărește orizontul unui proces de reconstrucție economică în care să fie eventual antrenate și companii românești.
Nu în ultimul rând, o reorientare spre piețe non-UE ar cere un sprijin guvernamental puternic, însă, din păcate, diplomația economică și dezvoltarea unei rețele puternice de atașați comerciali n-au încăput până de curând printre priorități. România mai are doar ceva mai mult de 80 de reprezentanți comerciali în străinătate, cu posturi vacante în Mexic sau Israel și cu echipe de șase oameni pe vastul teritoriu al SUA sau de numai trei reprezentanți în China. Țări precum Thailanda, Vietnam, Qatar, Kenya sau Sudan sunt neacoperite.

Diversificarea piețelor trebuie să fie mai mult decât un slogan. Dincolo de orientarea geografică, cheia pe termen lung va fi orientarea spre produse cu valoare adăugată mare, inovatoare, care să încorporeze forță de muncă înalt calificată. Când aceste atribute vor fi întrunite, exporturile își vor găsi cu ușurință destinația fie în Europa de Vest, fie în Asia ori America de Sud.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii