Cautare




, Staff

Editor-in-Chief Forbes România

Opinii |
|

Despre părinți, copii, bănci și magazine

Am în mână, cred, un kilogram și ceva de monede. A dat pe afară pușculița în care cel mic strângea monedele pe care (mi) le confisca. Sau, mai exact, eu strângeam monedele pe care mi-era frică să nu le înghită cel mic.
Ionut Bonoiu

Merg la banca de la colț și îi spun zâmbind doamnei de la ghișeu că tocmai a făcut cel mic trei ani și aș vrea să îmi schimbe banii. Dacă vrea și ea, bineînțeles.

Probabil că nu-i place gluma mea și îmi răspunde pe un ton acru: „Dar ce, domne’, pe mine mă plătește acționarul să vă schimb dumneavoastră banii? Aveți cumva cont la noi?”.

Nu-i spun că o vreme am fost acționar (nesemnificativ, e drept, aveam doar câteva acțiuni pe bursă) al băncii mamă al celei pentru care lucrează și mă rezum să îi răspund zâmbind, spre nelămuirea doamnei: „Ce bine că nu am cont”. Și plec bucuros la gândul că eram foarte aproape să deschid anul trecut într-o altă entitate a grupului financiar respectiv un plan de economisire pentru cel mic.

Și când mă gândesc că n-au trecut nici trei luni de când discutam cu șefa departamentului de resurse umane al băncii respective, care îmi spunea că „atunci când contextul se schimbă, este un moment foarte bun pentru crearea unei noi culturi și am pornit la acest drum promovând principii, valori și competențe noi care reprezintă repere morale și de comportament cruciale pentru viitorul nostru”.

Părăsesc liderul pieței bancare românești și intru într-o sucursală a liderului pieței ungurești, unde un tânăr domn zâmbește, surprinzător, la aceeași glumă, dar îmi spune pe un ton la fel de zâmbitor că nu mă poate ajuta pentru că după aceea nu o să îi mai iasă inventarul.

Urmează la rând un supermarket, aflat chiar vizavi de un alt supermarket al aceluiași grup (nu e glumă, e vorba de Mega Image, evident) și repet povestea tânărului de la casă. Afișează un poker face, dar începe să grupeze monedele pe dimensiuni și valoare, iar după câteva minute dă verdictul: 91 de lei. Cât e kilogramul, zic? Pune teancul pe cântar și renunță la poker face: sunt 1,997 kilograme.

Nici nu am apucat bine să postez mesajul de mai sus pe Facebook, că au și început să vină mesajele altor părinți aflați în aceeași situație.

Unul a strâns împreună cu fetița 150 de lei în monede de 50 de bani și a bulversat-o pe doamna de la casa unui magazin de jucării. Altul a sortat de acasă monedele pe categorii și i-a ambalat în folie de plastic, sume fixe, iar doamna de la magazin doar i-a cântărit, întrucât știa ce greutate trebuie să aibă 20 de monede de 50 de bani. O altă mămică a numărat monedele împreună cu „proprietarul” lor pe jos, în interiorul unui magazin Lego. ș.a.m.d.

Dar cea mai simpatică poveste a fost cea a unui tătic ale cărui kilograme de monede (e drept, sortate pe categorii și cu un monetar făcut acasă în prealabil) au fost primite cu amabilitate de angajații de la un magazin Decathlon, deși era extrem de aglomerat. Tăticul încercase deja, fără succes și la alte magazine de jucării. Interesant este că, tatăl (deh, om de afaceri) remarcase că între timp, magazinul de jucării s-a închis, semn că flexibilitatea angajaților în a accepta pungi cu monede în locul cardurilor sau bancnotelor sau capacitatea de a face față, prin extensie, solicitărilor neașteptate din partea clienților, face diferența între succes și eșec.

PS: Având în vedere că este perioada concediilor, acest text ar trebui să vă ajute și să apreciați mai mult ceea ce ați realizat dincolo de jobul de toate zilele. Pentru că dacă nici imaginea unui părinte care aleargă prin magazine sau supermaketuri, alături de copilul său, cu kilogramele de monede într-o pungă nu vă emoționează, înseamnă că munciți mult prea mult. Sau, mai degrabă, mult prea ineficient. Așa că mai bine luați o pauză!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii