Cautare




, Staff

Editor-in-Chief Forbes România

Opinii |
|

Despre ipocrizie și alți demoni

În „Bohemian Rhapsody”, un film biografic lansat în urmă cu mai bine de un an, personajul principal, Freddie Mercury, îi lasă la un moment dat baltă pe ceilalți colegi ai trupei Queen și semnează un contract de mai multe milioane de dolari pentru două albume solo.
Ionut Bonoiu

Cei trei colegi încearcă să îi spună că au fost tot timpul o familie și nu e normal să procedeze așa, cu atât mai mult cu cât suma pe care urma să o primească Mercury era cu mult mai mare decât ceea ce primiseră cumulat vreodată cei patru membri ai trupei. Argumentele nu îl împiedică pe Mercury să aleagă calea solo, doar pentru a reveni la foștii săi colegi ani mai târziu, după ce rezultatele carierei sale solo au fost dezamăgitoare. Mercury apelează, la rândul lui, la ideea de familie („și în familii mai au loc certuri”), pe care o respinsese anterior.

Mai aproape de noi, unul dintre cei mai cunoscuți ziariști, Moise Guran, anunța recent că se va înscrie în USR, chiar dacă în urmă cu mai mulți ani scria că „nu detest nimic mai mult decât un jurnalist care își abandonează meseria pentru a intra în politică (…) o indecență în sine față de ea (de meserie), față de tine ca profesionist (cel mai des politicienii au fost mediocri în meseria lor de bază), dar este și o trădare față de public”.

Ca să rămânem în domeniul politic, sunt convins că v-ați bucurat, la finalul anului trecut, la ideea că a trecut de Parlament o propunere care ar fi ajutat, într-o anumită măsură, la simplificarea procedurilor pentru înființarea unor firme. Nu puțini sunt cei care locuiesc la bloc și care au fost nevoiți să umble după vecini și administratori de bloc care de care mai ciudați și suspicioși pentru a-și da acordul pentru înființarea unor firme, chiar dacă era vorba doar de un sediu social. Iar dacă nu reușeau să strângă semnăturile, atunci ajungeau, în multe cazuri, pe mâna băieților deștepți care le puneau la dispoziție (doar scriptic) o cameră pentru un sediu social, contractul de comodat (cu titlu gratuit) fiind de cele mai multe ori încheiat în oglindă cu un contract (plătit) de prestări servicii. La fel de mult s-au bucurat, probabil, și cei care au fost nevoiți să își mai înființeze, din diverse motive, a doua sau a treia firmă și care au fost nevoiți să apeleze la rude și prieteni pentru a le deveni asociați, având în vedere că nu puteau avea decât o firmă în care să fie acționari 100%. Numai că, recent, președintele Iohannis a cerut reexaminarea legii, invocând riscul evaziunii fiscale. Unul dintre inițiatori, parlamentarul USR Claudiu Năsui, a susținut că președintele este prizonierul unei mentalități birocratice depășite și nu dorește ca USR să bifeze un nou succes în Parlament, în condițiile în care proiectul a trecut cu voturile tuturor grupurilor parlamentare, cu excepția celor ale PNL și PMP. „Atunci când birocrația ar putea să scadă, apar atotștiutori care au muncit toată viața la stat sau au făcut doar afaceri cu statul (…) să blocheze”, a afirmat Năsui.

În cea mai recentă carte a sa, Ben Horowitz, unul dintre cei mai apreciați investitori din Silicon Valley, afirmă că, indiferent de domeniu, cultura unei organizații de succes trebuie să includă neapărat două componente: încredere și loialitate. Oferind exemple care variază de la giganți actuali în domeniul tehnologiei și până la Genghis Han, Horowitz consideră că liderul este responsabil ca oamenii să ajungă să aibă atât de mare încredere între ei și în liderul lor, încât, indiferent ce se întâmplă, să existe întotdeauna respectul cuvenit. Iar când vine vorba de secretul pentru a obține loialitatea angajaților, atunci recomandarea lui Horowitz este simplă: fii sincer!

Pentru că, să fim sinceri, fiecare dintre noi (și e valabil pentru persoane și organizații deopotrivă) este definit de ceea ce face, nu de valorile (tot mai) frumoase și morale pe care le predică.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii