Cautare




, Contributor

Social Media Coordinator

Lideri |
|

Forbes Heroes: Dependent de altitudine

După ce ajungi să te lupți destul de mult pentru un ideal, îți intră în sânge și ți-e foarte greu să cobori standardul și să duci o viață banală. Cel puțin așa crede Horia Colibășanu.
horia_colibasanu_IMG_4663

După ce a escaladat șase dintre cele paisprezece vârfuri de peste 8.000 de metri altitudine, cinci dintre ele în premieră pentru România, orice altceva ar părea banal pentru Horia Colibășanu.

Pasiunea pentru alpinism s-a intensificat treptat începând din facultate. Student la medicină, și-a dat rapid seama că „medicina e pasionantă, dar nu e chiar ca în «Spitalul de Urgență» sau «Dr. House»”. Înainte practicase atletismul și era mereu motivat de dorința de a se autodepăși. „Mă trezeam dimineața ca să alerg cu un sfert de secundă mai repede.Probabil că se aseamănă destul de mult cu alpinismul, care de multe ori e arid, e dificil, e plictisitor, aștepți mult în tabere de bază, însă totul este pentru a ajunge cu un metru mai sus.”

Prima sa expediție a fost în 1998, în Caucaz, și a ajuns cu succes în vârf, iar în 2004 a fost primul român care a escaladat K2, considerat cel mai dificil vârf de peste 8.000 de metri, mai dificil decât Everest, chiar dacă e al doilea vârf ca înălțime din lume.

13242229_1297358010293274_158881131_o

32 de rețete pentru a deveni propriul erou

Expediția din prima parte a acestui an a fost orientată către escaladarea Everestului fără oxigen.  „Everestul este la limita capacității umane de a folosi oxigenul din atmosfera atât de rarefiată”, explică Horia. Cu toate acestea, el refuză ideea de a folosi oxigenul, explicând că fiecare litru de oxigen pe minut înseamnă coborârea atmosferei cu 1.000 de metri, deci cinci litri de oxigen pe minut echivalează cu coborârea atmosferei la 3.000 de metri. „Singura diferență între Negoiu și Everest nu e panta, ci e atmosfera rarefiată”, detaliază Colibășanu. „Unicul mod în care ești cinstit cu muntele, cu tine însuți și cu cei care cred în tine e să te lupți cu aerul rarefiat”, concluzionează el. Din cauza vântului, expediția de anul acesta nu a fost un succes. Aveau nevoie de o fereastră de trei zile fără vânt pentru a reuși să escaladeze vârful, au stat două luni și jumătate în Himalaya, însă fereastra nu a apărut și riscurile de a escalada Everestul fără oxigen prin vântul care bate cu 30-40 de km la oră erau mult prea mari. Nu renunță însă la idee, fiind determinat să reușească anii viitori.

În afară de Everest, obiectivele sale includ vârful Kanchenjunga, al treilea vârf al lumii, unul dintre cele mai dificile și pe care nu a ajuns încă un român. A încercat să-l urce în 2012, fără succes, și acum îl consideră o „restanță”.  Întrebat fiind ce va face atunci când va termina toate vârfurile din lume, râde. Își amintește apoi de un alpinist spaniol care, după ce a escaladat toate vârfurile, a reînceput să le escaladeze. Însă acum momentul acela i se pare încă foarte îndepărtat.

Explică însă că „vârful nu e un scop în sine, ci lupta cu depășirea dificultăților”. Recunoaște că și priveliștea este „ok”, însă, din cauza oboselii, nu se poate bucura de ea. „Doar lupta cu tine însuți rămâne. De fapt, aia te face fericit. Când ai ajuns în vârf, nu te bucuri, că e jumătatea drumului. Faci poză și cobori. Când te trezești dimineața, în primul moment după ce ți-ai revenit, îți dai seama că ai ajuns pe vârf. Acela e cel mai fericit moment al expediției”, detaliază Colibășanu.

Întors din expediția de pe Everest cu buzele arse și gastrită, Colibășanu susține, în ciuda tuturor aparențelor, că „cele mai mari obstacole nu sunt neapărat fizice, ci psihice.” Povestește că în 2008 un prieten a avut un accident cerebral la altitudine și, după trei zile de încercări, timp în care Horia Colibășanu a stat permanent lângă prietenul său, nu a putut fi salvat. Atunci a fost momentul în care a vrut să se lase. După o pauză de aproape un an, a continuat. I se pare în continuare „destul de greu să plec de acasă timp de două luni; am copii, mi-e cam greu fără ei”.  Crede că încă nu a găsit echilibrul dintre jobul de medic stomatolog și alpinism și suferă atunci când trebuie să își anuleze câte un antrenament, însă încearcă în fiecare zi să inoveze și să le combine.

Dacă ar trebui să aleagă o lecție învățată din alpinism, aceasta ar fi că „după ce vii din expediții, apreciezi foarte mult viața.” În plus, în expediții, „relațiile umane și prieteniile sunt mult mai puternice”. Stilul acesta de viață creează cu adevărat dependență. „Am încercat să cred că eu pot oricând să renunț, că nu sunt dependent. Da, pot să renunț, dar e o coborâre de standard”, recunoaște Colibășanu.

Citiți lecțiile celor 19 eroi

Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii