Cautare




, Contributor

Forbes.com

|
|

Democrați fără coloană vertebrală

Președintele Obama are voturile Senatului pentru a-și susține veto-ul împotriva Republicanilor care au dezaprobat înțelegerea nucleară nelegitimă cu Iranul. De fapt, Casa Albă poate reuși, printr-o manevră, să prevină înțelegerea înainte să ajungă pe masa Senatului. Nu ne mirăm că din ce în ce mai mulți americani se arată dezgustați de sistemul politic al acestor zile. Acest ultim exemplu al sistemului guvernamental deficient pune paie pe foc în contextul cursei pentru desemnarea unui candidat pentru Casa Albă.
Steve Forbes

Acordul cu Iranul va afecta profund sistemul de securitate și civilizația însăși. Numai numele nu spune că este un tratat. Conform Constituției, un tratat trebuie aprobat de două treimi din Senat înainte de a intra în vigoare. În cele din urmă, această înțelegere ar trebui să presupună un vot „Da” sau „Nu” pentru ambele camere ale Congresului, la fel cum se întâmplă cu tratatele internaționale.

Niciunul dintre aceste scenarii nu se va întâmpla în acest caz. Sub ceea ce pare acum a fi o greșeală bine intenționată dar catastrofală, Republicanii din Congres au născocit un aranjament prin care Congresul ar putea vota înțelegerea, dar dacă o va respinge, președintele Obama ar putea exercita dreptul de veto pentru a dezaproba rezoluția. Pentru a trece peste veto-ul președintelui, ar fi necesare, desigur, voturile a două treimi ale ambelor camere. Rezultatul: Obama are nevoie de doar o treime plus unu dintre voturi pentru a-și vedea înțelegerea literă de lege.

De ce fac republicanii asta? Deoarece Casa Albă, obișnuită cu legi puține, a declarat că înțelegerea cu Iranul va fi legată de o decizie a președintelui. Monarhii absolutiști din Europa, precum Louis XIV al Franței, probabil aplaudă din mormânt nerușinarea lui Obama în nerespectarea restricțiilor consituționale raportate la utilizarea arbitrară a puterii. Ceea ce ar fi trebuit să facă Republicanii și cei câțiva Democrați care au văzut înțelegerea cu Iranul în adevărata sa însemnătate era să treacă două rezoluții: una prin care să declare că perspectiva înțelegerii cu Iranul va fi nulă și neavenită dacă nu va fi trecută de ambele camere și, pe de altă parte, să precizeze că prin interzicerea unei astfel de modalități de a aproba acordul, acesta nu va fi legat nici de acest președinte, nici de oricare alt viitor președinte.

Dar strategia greșită a republicanilor nu este o scuză pentru acei senatori și reprezentanți care susțin în continuare schema nebunească a lui Obama. Scuzele lor se încadrează în trei domenii mari: Lipsa unei înțelegeri înseamnă război din start, fiind şi principala afirmație a Casei Albe. Înțelegerea, deși una nu prea strălucită, ar putea cel puțin să încetinească programul de construire a bombelor nucleare pe care îl are Iranul. Și, în cele din urmă, chiar dacă nu aprobăm înțelegerea, Europa, Rusia și China vor încălca sancțiunile impuse, deci am putea lăsa companiile din SUA să se scalde în veniturile de milioane de dolari venite din petrolul Iranului și din toate miliardele de dolari venite din activele înghețate pe care vor pune mâna.

Niciuna dintre aceste variante nu este viabilă. Iranul vrea să fie puterea dominantă în Orientul Mijlociu și să controleze direct sau indirect petrolul din Irak (unde controlează deja o parte din țară prin legăturile sale), Arabia Saudită și statele din Golf. Din cauza celor 300 de miliarde de dolari care vor lua calea Teheranului în urma acestei înțelegeri și zecilor de miliarde de dolari din veniturile petroliere, Iranul va avea toate motivele să crească nivelul de violență în statele din vecinătatea sa. Chiar și Susan Rice, protejata lui Obama de la Securitate, a recunoscut că noile „venituri” ale Iranului vor finanța „comportamente rele”, eufemism folosit de ea pentru a descrie activitățile teroriste.

Mai mult, acordul va permite Iranului să dezvolte rachete balistice și să pună mâna pe o sumedenie de arme convenționale. Probabil că Teheranul încă își freacă ochii de neîncredere văzând că Obama a omis aceste două aspecte atât de importante.

Secretarul de stat John Kerry a confirmat, de asemenea, că Orientul Mijlociu devine din ce în ce mai mult un butoi cu pulbere, când a promis recent vânzări masive de arme Arabiei Saudite, Statelor din Golf și Israelului. Cât despre programul nuclear al Iranului, toată lumea știe de pe acum că aranjamentele de inspecție pentru a asigura conformitatea programului sunt o farsă. Chiar dacă mullahii criminali au fost prea plini de scrupule pentru a adera la acest aranjament, este doar o chestiune de câțiva ani până când Iranul va fi liber să producă cât de multe focoase nucleare îi convine, împreună cu rachetele ce pot fi eliberate oriunde în lume, după dorința sa. Poți garanta că Turcia și Egiptul au undă verde pentru primirea bombelor. Mai rău, Iranul și Coreea de Nord au demonstrat că nu există consecințe negative în construirea armelor nucleare. Din contră, te fac și mai puternic, chiar dacă economia ta abia se târăște. De ani întregi Coreea de Nord primește bani murdari din Vest. Țări precum Brazilia, Argentina, Africa de Sud și cine știe mai cine sunt foarte atente la ceea ce se întâmplă. Brazilia și Argentina au avut odată proiecte incipiente de creare a armelor nucleare dar au fost silite să le abandoneze.

Rezultatul clar al înțelegerii cu Iranul este că acesta va stabili o acțiune în lanț de proliferare nucleară care crește exponențial șansele unui schimb nuclear. Cât despre sancțiuni, SUA are încă puterea de a cauza daune severe în regiunea iraniană. O parte importantă din economia Iranului este controlată de o grupare elitistă a forțelor armate, cunoscută ca Garda Revoluționară Islamică. Companiile și fronturile acestora ar trebui excluse din relațiile cu Occidentul. Companiile străine care fac afaceri cu aceste entități ar trebui penalizate dacă încearcă să facă astfel de afaceri pe teritoriul SUA. Majoritatea companiilor multinaționale ar prefera să evite astfel de penalizări. Senatorul Marco Rubio și alții pregătesc legislația care vizează acest lucru. Provocarea sancțiunilor constă în faptul că Barak Obama nu vrea să aibă nimic de a face cu ele. El consideră că regimul iranian, care este în ziua de azi principalul sponsor al terorismului în întreaga lume și care încă jură să supună Israelul și pe Marele Satan, adică America, va fi partenerul nostru, ca Marea Britanie.

Este una să fii un președinte naiv, ce se crede atotcunoscător și se agață cu încăpățânare de idei rigide, simpliste, de stânga, cu privire la rolul SUA în lume, însă e cu totul altceva ca unii membri ai Congresului să trateze simplist chestiunea, oferind undă verde unui acord atât de oribil și periculos.
PROGRESIȘTII SUNT ÎNAPOIAȚI. Democrații de extremă stânga se autodenumesc „progresiști”, dar sunt, de fapt, reacționari care îi favorizează pe cei puțini în defavoarea celor mulți. Avem numeroase exemple:

Școlile. Știm încă de la începutul anilor 1980, când Departamentul de Educație a lansat un raport privitor la acest subiect, că școlile publice americane au oferit educație mediocră și chiar dezastruoasă, în special pentru copiii proveniți din familii cu venituri reduse. Desigur, sindicatele profesorale s-au opus cu înverșunare reformelor, oferind în particular părinților dreptul de a alege să-și trimită copiii la școlile care se potriveau cel mai bine cu interesele lor. Ori de câte ori părinților legați de un sistem școlar putred li se oferea posibilitatea unei alegeri, încercau să profite. Cu nerușinare, progresiștii au ținut întotdeauna partea sindicatelor împotriva nevoilor copiilor, distrugând astfel oportunitățile tinerilor care aveau nevoie cel mai mult de acele drepturi. Iată-ne la începutul unui nou an școlar, unde copiii americani continuă să învețe cititul, scrisul, matematica și științele în alte țări. Progresiștii s-au arătat moștenitorii spirituali ai monarhilor, tiranilor, aristocraților și plutocraților
din trecut. Plănuiesc acum, spre exemplu, o luptă împotriva noii inițiative din Nevada, prin care toți părinții vor putea selecta școlile în care își vor trimite copiii în loc să fie legați de locul în care trăiesc. (Progresiștii trec ușor cu vederea faptul că aceste restricții rezidențiale le fac rău săracilor. Familia Obama, plină de bani, își trimite fiicele la școală privată.)

Progresul. Progresiștii îl urăsc. Un judecător federal din San Francisco a dat undă verde, cu o justificare dubioasă, legii destinate distrugerii modelului Uber. Maiorul „Bolshe vik Bill” de Blasio din New York încă poartă un război împotriva Uber și a altor servicii similare, în ciuda eșecurilor inițiale de a le distruge. (De Blasio, să ne amintim, și-a petrecut luna de miere în paradisul muncitorilor din Havana, Cuba.) Iată și succesul lui Barak Obama în presiunea exercitată pe Comisia Federală de Comunicații de a impozita zdrobitor și reglementările sufocante de pe Internet, care se bazează pe un cadru proiectat pentru telefoane cu disc. Deja cheltuielile de capital din acest spațiu sunt reduse sau puse în așteptare până ce provocările curții sunt adjudecate. Dacă și-ar dori, Comisia Federală de Comunicații te poate forța să obții un aviz guvernamental pentru a crea un website.

Sistemul de Sănătate. Programul ObamaCare ne oferă costuri mai mari și mai puține alegeri în ceea ce privește spitalele și specializările. Calitatea îngrijirii medicale continuă să scadă. În loc să fie dezamăgiți, progresiștii se vaită că ar trebui să socializeze în totalitate medicina, ceea ce ar duce la așteptări mai îndelungate pentru specialiști și cabinete, mai puține inovații pentru noi dispozitive și medicamente și implicarea politică din ce în ce mai pregnantă în alegerea celor care au nevoie de îngrijire limitată (socialism înseamnă întotdeauna micșorare) în funcție de vârsta oamenilor.
Și mai sunt numeroase alte instanțe. „Progresist” în acest context înseamnă o persoană cu minte de dinozaur, care vrea să mențină lucrurile exact așa cum sunt, cu excepția momentului în care poate crește puterea politică din extrema stângă, putere care va crește, la rândul său, mobilitatea deja încetinită de greșelile marelui guvern din trecut.

Traducere și adaptare de Georgiana Călin

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii