Cautare




, Contributor

Opinii |
|

Steve Forbes: De ce se poate repeta dezastrul din 2008?

Nenumărate comentarii și articole marchează cea de-a zecea aniversare a panicii din 2008. Însă aproape toate ignoră cauza principală a crizei: slăbiciunea dolarului.
editorial steve forbes

O monedă instabilă sau volatilă dă naștere întotdeauna unor răsturnări economice. Dacă nu înțelegem această lecție fundamentală, vom intra din nou într-un necaz, la o scară largă, și în viitor.

Mai mult decât atât, aceste comentarii restrospective trec cu vederea sau ignoră alte două gafe majore ale Guvernului Federal. Iată-le pe toate trei:

Deprecierea dolarului. Spargerea bulei high-tech a afectat economia în anul 2000, care a intrat într-o recesiune formală în anul următor. Ca răspuns, FED-ul a decis să reducă rata dobânzii de referință. Din acel moment, FED-ul și Departamentul de Trezorerie (care, prin lege, se ocupă de stabilitatea dolarului) au început să deprecieze valoarea dolarului.

Asta a fost o greșeală catastrofală. Teoria din spatele acestei mișcări a fost aceea că o devalorizare graduală a dolarului ar impulsiona exporturile, care ar fi urmat să stimuleze economia. Această teorie este un non-sens: țările cu monede instabile vor fi mereu, pe măsură ce trece timpul, mult mai puțin performante în comparație cu cele care își mențin moneda puternică. Putem compara Elveția, care a avut cea mai bine administrată monedă în ultimii 100 de ani, cu Argentina, care a avut una dintre cele mai nefaste administrări ale monedei. Expansiunea Elveției a fost impresionantă, în timp ce Argentina a stagnat, chiar dacă a fost la un moment dat un important centru economic de putere la nivel global.

Motivul pentru o astfel de divergență dramatică este simplu. Progresul depinde de investiții, iar investițiile productive sunt ajutate semnificativ atunci când valoarea banilor este stabilă, tot așa cum piețele funcționează mai eficient și sunt mai profitabile când este fixată valoarea mărfurilor. De exemplu, cantitatea de lichid dintr-un galon nu fluctuează. Banii măsoară valoarea tot așa cum o riglă măsoară lungimea.

Banii falși denaturează prețurile, care sunt un element crucial pentru cerere și ofertă și care permit piețelor libere să funcționeze. Asemenea unui virus într‑un computer, o monedă deformată corupe informațiile. Deoarece dolarul a fost eviscerat treptat, prețurile materiilor prime au crescut. Prețul barilului de petrol a crescut de la 20-25 de dolari la peste 100 de dolari. Prețul aurului a crescut de la 300 de dolari pe uncie la vârful istoric de 1.900 de dolari. Când banii devin nesiguri, oamenii se îndreaptă către activele grele. Cel mai dramatic și distructiv exemplu al acestui proces a fost resimțit pe piața imobiliară. Până la un anumit nivel, și alte monede au urmat exemplul negativ al dolarului. Prin urmare, expansiunea artificială a pieței de imobiliare a produs efecte la nivel global.

Inconsistența Washingtonului a paralizat piața financiară. Nota de plată s-a transformat inevitabil în panică, iar aceasta aproape că a dus întregul sistem financiar într-un stop cardiac. În primăvara anului 2008, a cincea cea mai mare bancă de investiții de pe Wall Street a intrat în colaps, fiind încărcată cu datorii ipotecare și alte active discutabile. Bear Stearns nu a fost o instituție de bază, dar Administrația Bush a decis să-i salveze pe creditorii băncii. Cele două companii puternice din punct de vedere politic și care au condus nesăbuit întreprinderile sponsorizate de guvern, Fannie Mae și Freddie Mac, erau pline de credite ipotecare neperformante, iar Washingtonul a venit și le-a salvat pe parcursul acelei veri. Ulterior, Washingtonul a lăsat Lehman Brothers, o companie mult mai mare și importantă decât Bear Stearns, să eșueze. „Fără alte planuri de salvare!”, a fost mesajul. Iar apoi, prima piață financiară creată vreodată a devenit excesiv de agresivă și a fost lovită de pierderi. A urmat o rulare pe fonduri de pe piața monetară, care avea peste 2 trilioane de dolari în active. În același timp, AIG, cea mai mare companie de asigurări comerciale din lume, avea nevoie urgent de o infuzie imensă de bani.

Panica a erupt pe măsură ce toată lumea ținea cu disperare de lichidități. Washingtonul și-a inversat din nou acțiunile, acordând garanții federale pentru fondurile de pe piața monetară și salvând băncile selectate. AIG și Citigroup au fost, de fapt, naționalizate.

O regulă contabilă a devenit o armă de distrugere în masă. În 2007, autoritățile de reglementare au resuscitat o regulă contabilă, denumită „contabilizare pe piață”, care a fost abolită în timpul Marii Crize din secolul trecut. Efectul său a fost acela de a suprima artificial și în mod constant și necontenit valoarea capitalului bancar într-un moment în care aceste instutuții erau într-o stare precară. Administrația Bush a menținut cu încăpățânare acest decret. În cele din urmă, la începutul lunii martie 2009, datorită unei mâini de oameni inteligenți, Camera Reprezentanților a susținut o audiere care a făcut clar faptul că acest decret trebuie abrogat. Autoritățile de reglementare au înțeles mesajul și au eliminat regula distructivă care amenința însăși existența sistemului nostru bancar.

Cel mai mare cost al anului 2008. Probabil că cel mai toxic efect al perioadei 2008-2009 nu a fost economic, ci geopolitic. Această perioadă a afectat sever încrederea în piețele libere în cea mai mare parte a lumii, cel mai amenințător la Beijing. Erorile politice care au afectat creșterea SUA de aproape un deceniu au consolidat percepțiile din China, Rusia, Iran și Coreea de Nord cu privire la faptul că SUA este o putere aflată în declin. Va fi nevoie de câțiva ani de creștere solidă în SUA pentru a pune capăt acestui tip de gândire periculoasă.

Indiferent de divergențele pe care le-a avut cu SUA, China a crezut mereu că americanii înțeleg banii și finanțele. Deziluzia declanșată de criză a renăscut dorința Guvernului chinez de a interveni în economie, atitudine care continuă și în prezent. Mai mult, încălcarea normelor internaționale pe care Beijingul a convenit să le respecte a devenit o practică uzuală. Din nefericire, China a renunțat la politica externă prudentă pe care o folosea din 1978. Astăzi, lucrează agresiv pentru a-și extinde influența de la nivel regional și global. Cheltuielile sale militare, precum și cele pentru cercetare și dezvoltare au crescut semnificativ. Beijingul este hotărât să fie maestrul războiului cibernetic.

Ordinea liberală postbelică a securității militare conduse de SUA și comerțul în creștere se află sub o mare presiune. Bineînțeles, o resuscitare economică și militară pe plan intern, de tipul celei din era Reagan, și politici înțelepte implementate prin forță cu scopul de a asigura pacea peste mări ar putea să fie din nou eficiente, așa cum au mai fost și înainte.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii