Cautare




, Contributor

Servicii financiare |
|

De ce crește prețul RCA

Asigurările de răspundere civilă a autovehiculelor (RCA) reprezintă cea mai mare parte a volumului de polițe încheiate de societățile de profil, dar și cele mai puțin rentabile. Și totuși, nu acesta este motivul scumpirilor.
masina_(640x428).jpg

De la începutul acestui an, societățile  de asigurare sunt obligate ca, în stabilirea tarifelor de primă pe care le practică, să estimeze cu o probabilitate de 99,5% că sunt apte să asigure acoperirea tuturor cheltuielilor aferente pe următoarele 12 luni, conform unui ordin emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

O parte importantă din despăgubirile acordate de către firmele de asigurări este reprezentată de sumele pentru vătămări corporale sau deces survenite în urma accidentelor auto. Iar problema asigurătorilor este, potrivit participanților la un seminar organizat de compania de avocatură Zamfirescu, Racoți, Predoiu (ZRP), nivelul mare al plafonului de despăgubiri care pot fi acordate. În prezent, acesta se ridică la cinci milioane de euro. ”Din cauza plafonului mare, cerul este limita atunci când vine vorba despre stabilirea sumei cerute de către cei afectați drept despăgubire”, spune Cosmin Vasile, avocat partener în cadrul ZRP, adăugând că asigurații vor fi cei care vor suporta, în final, valoarea despăgubirilor acordate.

Una dintre soluții ar putea fi obligativitatea medierii între părți, ca procedură anterioară procesului în instanță,coroborată însă cu adoptarea unui set de norme care să stabilească foarte clar sumele ce pot fi plătite ca despăgubiri în funcție de gravitatea vătămărilor corporale.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii