Cautare




, Contributor

IT |
|

De 3x digital

Cum reuşeşte România să fascineze zeci de antreprenori străini care găsesc aici toate ingredientele pentru business-urile lor la nivel global? Americanul Michael Koch este cel mai recent exemplu.
michael_koch.jpg

Imaginaţi-vă că v-aţi oprit pentru o masă la un restaurant fast-food şi că, scanând meniul cu telefonul sau tableta, de acolo ar putea apărea mascota acestuia, în 3D, dansând şi interacţionând cu voi. Imaginaţi-vă că, stând la aceeaşi masă, aveţi în mână revista preferată. Iar dacă o scanaţi, puteţi vedea tot conţinutul într-o prezentare grafică şi video tridimensională sau puteţi auzi şi vedea pe unul dintre personajele de pe copertă. Sau poate că intraţi pe site-ul preferat de shopping, de unde, dintr-o dată apar în faţa voastră toate produsele care sunt în magazin, pe care le puteţi atinge, puteţi avea o vedere de 360 de grade asupra lor şi, printr-un singur click, ajungeţi pe pagina de cumpărături. Şi desigur că, împătimiţii de jocuri nu ar fi nici ei nedreptăţiţi şi, doar printr-o scanare a logo-ului unei companii, fie ea de gaming sau nu, în faţa lor pot apărea toate personajele din jocurile lor preferate. Şi dacă toate acestea nu ar fi numai un rod al imaginaţiei?

De fapt, sunt elemente care, departe de a face parte din scenariul unui film de ficţiune, sunt mai aproape de noi mai mult decât oricând.

De fapt, puteți experimenta această situație chiar în revista pe care tocmai o citiți. E de ajuns să scanaţi coperta (asta după ce ați descărcat în prealabil o aplicație mobilă numită Catalyst WW) și puteţi vedea cum personajul de pe copertă se însuflețește.

Tehnologia care sparge barierele între realitate şi lumea virtuală poartă numele de realitate augmentată. Un concept de ultimă generaţie pe care toate marile companii vor să îl dezvolte şi care, de mai puţin de un an, a intrat puternic şi în România, prin firma Catalyst Worldwide, dezvoltator de soluţii software complete pentru companii din Top Fortune 500.

La fel ca mulţi străini care văd uneori mai bine decât localnicii potenţialul României, CEO-ul companiei, americanul Michael Koch spune că România este locul care îmbină perfect infrastructura, cunoştinţele tehnice cu talentul şi creativitatea, atât de necesare în competiţia dintre marii jucători ai lumii digitale. Numele lui Koch este doar unul dintr-un şir de alte personalităţi îndrăgostite de România şi de posibilităţile pe care le oferă, de la bancheri precum Steven van Groningen, CEO al băncii Raiffeisen până la executivi din telecom, precum Jean François Fallacher, CEO-ul Orange, şi, nu în ultimul rând, prinţul Charles al Marii Britanii.

Michael Koch crede cu tărie în potenţialul informatic al României, de aceea spune că o va transforma într-un important centru de dezvoltare digitală, un fel de Silicon Valley al bătrânului continent. De altfel, acest lucru nici nu ar fi greu de imaginat, dacă luăm în considerare doar realizările grupului fondat de familia Talpeș, Bitdefender, sunt printre cele mai cunoscute la nivel mondial.

Iar CEO-ul Catalyst Worldwide este departe de a fi un novice. În ciuda celor 35 de ani, are o experienţă importantă în dezvoltarea de start-up-uri în domeniul digital şi de echipe performante de specialişti, a creat companii ce au colaborat cu multe dintre brandurile de top la nivel mondial precum P&G, Visa, Fed Ex, Pepsi Co, Mars, Campbell‘s, Nike, AT&T, Microsoft. A implementat un centru de producţie digitală globală care colaborează cu 267 de birouri din 79 de ţări din întreaga lume, iar între anii 2000 şi 2012, a lansat şi a vândut trei companii private de producţie digitală, printre care şi Kinergy Worldwide. Acum, principala lui provocare este România, iar unul dintre motivele care l-au convins să vină aici este şi faptul că „a doua limbă cea mai vorbită la Microsoft este româna”. „Vreau ca lumea să mă privească peste 20 de ani şi să spună că eu sunt persoana care a construit aici un Silicon Valley. Şi nu am să mă opresc până când acest lucru nu se întâmplă”, promite Michael Koch.

Spune că echipa sa a dezvoltat una dintre cele mai bune tehnologii de realitate augmentată din lume – performanța se măsoară prin numărul de frame-uri pe secundă, care este, după cum spune americanul, de două ori mai rapid decât ceea ce există acum pe piaţă, există interactivitate cu produsul şi se folosesc foarte multe efecte dinamice. Mai important, însă, este că această tehnologie este produsă în România. Lucrează deja pentru trei companii din Top 50 Fortune, una dintre acestea fiind McDonald´s pentru care vor face şi o aplicaţie cu realitate augmentată destinată campaniei caritabile „Give a hand”. „Campania o să o vedem, din noiembrie, în SUA, iar toată strategia şi toată arhitectura este făcută în România”, spune el. Succesul său este recunoscut şi de reprezentanţii companiilor cărora le surâde ideea unui Silicon Valley european în România. „Michael este un strălucit strateg digital, cu o pasiune evidentă pentru rezolvarea provocărilor de business prin dezvoltarea unor echipe digitale de nivel global. Viziunea lui de a transforma România într-un Silicon Valley european are mari șanse de succes”, crede directoarea de marketing a McDonald´s SUA, Kathy Hartman. La Bucureşti, în cadrul Catalyst Worldwide, lucrează acum 56 de angajaţi, iar în următoarea lună, vor mai fi angajaţi alţi 20. „Până la sfârşitul anului viitor, o să ajungem la 200 de angajaţi. Refuzăm cam 20 de oameni pe săptămână, oamenii vor să vină să lucreze cu noi, dar trebuie să alegem oamenii potriviţi”, mai spune el. Spre deosebire de alte multinaționale din domeniul tehnologic, americanul afirmă că oferă angajaților libertate și flexibilitate. „Dacă vrei să vii la ora 10.30 şi să pleci târziu de la serviciu, este perfect pentru mine, numai să fii foarte bun în ceea ce faci, iar clientul sa fie mulțumit. Asta este singura mea cerinţă”, argumentează Koch. Spune că rolul lui, ca CEO, este asemenea unui buldozer care face „o cale liberă” și stabilește ritmul. Iar ceea ce le cere angajaţilor săi, cere mai întâi de la sine şi se luptă până reuşeşte acel lucru. „La 26 de ani mi-am vândut prima companie. În loc să stau pe plajă, mi-am scris un cec, mi-am investit toţi banii înapoi în mine şi m-am mutat la Kiev, Ucraina, pentru a-mi construi un centru de dezvoltare unic în estul Europei”, îşi aminteşte Koch. Și-a dat seama că altă zonă i-ar putea oferi mai multe oportunități și s-a mutat la Sofia, unde a avut aceeași senzație. În cele din urmă a ajuns la Bucureşti. „Mi-am găsit casa în România. Am construit nouă centre globale, am fost în America de Sud, în India, am fost în toată lumea. România este singura țară în care găsești atât programatori geniali, cât și designeri de top”, mai explică Michael Koch.

Consideră că este un fel de ambasador al digitalului, o punte de legătură între talentul în domeniul tehnologic pe care îl au românii şi marile companii din Top 50 Fortune, însă totul are şi un cost. „Nu reuşeşti să ai succes fără multe ore state la birou, fără să te trezeşti dimineaţa, să faci toată munca grea”, mai crede americanul care mai mereu este prins între două telefoane, conferinţe, întâlniri de afaceri sau avioane. Consideră că timpul lui este foarte valoros şi, de aceea poate spune că îi displac oamenii leneşi şi cei care nu sunt punctuali.

Pune foarte mare accent pe educaţie, şi în acest scop pregăteşte un program, care, cel mai probabil va fi lansat din 2014, o tabără dedicată copiilor care vor avea astfel ocazia să înveţe să programeze. „Ceea ce vom mai face este să creăm Catalyst Code Camp. O să aducem aici copii, sâmbăta, vom instala o tabără şi îi vom învăţa să programeze. Echipa mea va renunţa la sâmbăta lor liberă, probabil de două ori pe lună, pentru a lucra cu aceşti copii. Totul pentru a construi noua generaţie”, mai spune Koch. Când îl întrebi de modele, nu îl pomenește nici pe Bill Gates și nici pe Steve Jobs. „Părinții sunt modelele mele. Ei mi-au dat cel mai mare cadou pe care îl poate oferi cineva: capacitatea de a visa şi de a crede că dacă muncesc suficient de mult pot să fac şi să devin orice vreau”, explică el. Pune un preţ mai mare pe valoare decât pe bani, de aceea spune că este cu atât mai determinat să reuşească ceea ce îşi propune. Şi garantează că România va fi exact aşa cum şi-o imaginează: un centru al lumii digitale.

Citiţi şi Boom-ul din IT-ul românesc

Pe scurt

Catalyst Worldwide este parte integrantă a Grupului Catalyst, iar planurile de dezvoltare ale grupului cuprind:

• Centrul de producţie internaţional al Catalyst Worldwide şi incubatorul de soluţii digitale asociat acestuia, Global Digital Think Tank.

• Înfiinţarea în Bucureşti a Digital University, o universitate care va reuni cei mai inovatori antreprenori IT într-un ecosistem digital de avangardă.

Digital Catalyst Fund, un fond de investiții destinat susținerii ideilor antreprenoriale din întreaga lume, din Silicon Valley – California şi New York până în Europa, la Bucureşti.

Sfaturi pentru tineri antreprenori

• Să nu le fie frică de nimic, nici măcar de eşec. Frica este cel mai mare obstacol în calea succesului. Cel mai rău lucru care li se poate întâmpla dacă business-ul eşuează este faptul că vor trebui să doarmă pe canapeaua unui prieten timp de şase luni cât îşi caută un job.

• Nimic nu li se va oferi, trebuie să muncească pentru fiecare pas făcut. Dar numai munca serioasă o să scoată în evidenţă talentul în orice clipă.

Să creadă în ei pentru că nimeni altcineva nu o să o facă. Pasiunea este importantă şi trebuie să nu facă ceva numai pentru că li s-a spus, ci pentru că cred în acel proiect cu adevărat.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii