Cautare




, Contributor

Blogul lui Lucian Davidescu (riscograma.ro)

Servicii financiare |
|

Darea în plată, bucuria băncilor?

Darea în plată face lucrurile simple: nu poți, nu plătești! Lucru care ar putea da un restart nesperat pieței de creditare imobiliară, adică ar umple din nou buzunarele bancherilor
shutterstock_436669966

Toată tevatura stârnită de legea dării în plată s-ar putea dovedi, în cele din urmă, o adevărată binefacere pentru piața bancară, deși nici chiar cei mai aprigi susținători ai propunerii nu îndrăzneau să spună asta în urmă cu doar câteva luni. Dar după cum arată datele, este posibil ca lucrurile exact așa să stea, oricât de incredibil ar părea. Pe scurt, consecințele negative au fost în primul rând la nivel de imagine – mulți dintre bancheri și-au arătat limitele caracterului, dar și ale competenței. Însă, efectele concrete sunt mai degrabă modeste. În trei luni au fost trimise 4.000 de notificări în valoare totală de puțin peste un miliard de lei – bani care nu sunt decât parțial pierdere. Se adaugă, desigur, și pierderile nevăzute date de disponibilitatea mai mare a băncilor de a renegocia condițiile, însă activele respective erau doar în contabilitate, fără garanția că vor putea fi fructificate pe termen lung. Iar pierderea de oportunitate ar putea fi compensată de un câștig de oportunitate cel puțin egal, după cum vom vedea mai jos. Estimările susținătorilor și ale criticilor legii, deopotrivă, s-au dovedit hazardate. Panica BNR pare acum caraghioasă, la fel și lamentările băncilor comerciale. Creșterea ostentativă a avansului, de altfel complet contraproductivă într-o astfel de situație, au dat-o deja înapoi sau se pregătesc. Bine, o parte dintre consecințe au fost exagerate în mod conștient și intenționat, fie din orgoliu, fie din teama de o fiară mai mare: hazardul moral – concept pe care până acum bancherii mai mult l-au practicat ei înșiși decât l-au întâlnit la clienți.

În traducere, hazardul moral este situația în care un client nu mai plătește doar pentru că i-a văzut pe alții că au făcut-o și au scăpat bine-mersi.

Numai că hazardul moral are și un posibil revers, care în cazul de față s-ar putea să fie chiar mai valoros. Cu excepția „Prima Casă“, piața creditării imobiliare era deja aproape blocată. Asta deși prețurile încă sunt la jumătate față de vârfuri, salariile au tot crescut, iar tendința pieței imobiliare pare să fie totuși crescătoare. De ce?

Principalul motiv este trauma socială dată de consecințele prăbușirii precedente. După ce au văzut cum unii dintre noii proprietari au ajuns să plătească pentru un apartament dublu decât face, fără vreo posibilitate de ieșire, potențialii noi clienți ezită. „De ce să mă înham pe viață la o rată pe care nu știu dacă o voi putea plăti“? .

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii