Cautare




, Contributor

Blogul lui Lucian Davidescu (riscograma.ro)

Servicii financiare |
|

Cum să obții o dobândă mai bună la depozit

După un nou val de reduceri ale randamentelor oferite de bănci, leul nu mai oferă aproape nici un avantaj la economisire, cu dobânzi medii de 3%, dar cu minime care coboară până aproape de 2% și cu maxime rare în jurul lui 4%.
shutterstock_243688219

Dacă scădem taxele la stat și comisioanele oprite de bancă, cifrele sunt chiar mai modeste. Și chiar și așa, randamentele sunt încă bune prin raportare la rata inflației și la condițiile de piață – în principal dobânda BNR în scădere continuă. Totuși, scăderile de dobânzi sunt generalizate, astfel că alternativă valutară nu prea există, cu excepția celor exotice, cu riscurile de rigoare.

Totuși, ce trebuie să facă cineva care preferă să-și păstreze economiile în lei și totuși să obțină un beneficiu decent? Există doar trei soluții, iar fiecare presupune la rândul său asumarea de riscuri substanțiale:
1. Reputația. Băncile mai mici, mai puțin cunoscute sau cele care au nevoie urgentă de lichiditate licitează și oferă dobânzile cele mai mari. Desigur, lipsa lichidității poate trăda uneori faptul că banca respectivă se confruntă cu o situație dificilă, deci riscul asumat este disproporționat față de beneficiul oferit – dar dacă el nu se produce deloc, deponentul rămâne cu bonusul.

2. Consolidarea. Cei care au urmat strategia “de-a pune ouăle în mai multe coșuri” își pot strânge toate economiile la aceeași bancă – una care oferă bonificații pentru sume mari – fie standardizat, fie în interiorul unui sistem individualizat de private banking. Riscul intervine în cazul în care banca pățește ceva – sumele care depășesc 100.000 de euro nu sunt garantate de stat și chiar în cazul celor mai mici plata nu se face imediat ci eșalonat.

3. Oportunismul. Un depunător care urmărește activ ofertele și condițiile băncilor poate alege să își mute banii de fiecare dată când apare o ofertă limitată cu randament bun, dar pe termen scurt. Riscul în acest caz este ca la scadență să găsească piața la un nivel mai jos sau să trebuiască să aștepte o perioadă, fără nici un randament, până la următorul plasament bun.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii