Cautare




, Staff

ForbesLife |
|

Cum a apărut picnicul?

Tortilla, salată de pepene roșu și feta, orez sălbatic, asparagus pâté, quiche cu morcovi, involtini sau ce poți prepara pentru un picnic memorabil. Contextul este completat de un cadru cât mai special posibil, în aer liber.
144 treat picnic 2

. Însă lucrurile nu s-au așezat așa dintotdeauna. Vă invit la o plimbare, înapoi în timp, pe străzile franceze, în epoca victoriană și printre obiceiurile practicate atunci.

Un extras dintr-un ziar de secol XIX specifica următoarele reguli: „Nu te deplasezi prea departe. Nu mergi însoțit de copii. Nu stai prea mult.” Acestea erau completate de recomandări precum: a nu folosi tacâmul, a nu aduce șervețele prea drăguțe sau articole de porțelan. În schimb, farfuriile din lemn sau hârtie erau mai la îndemână, ușurând astfel munca de la finalul picnicului și evitând posibilitatea de a pierde serviciul cel scump.

În materie de gustări, sandviciurile se bucurau de varietate, în funcție de destinatar (de exemplu, dacă erau pregătite pentru copii) sau de ocazie (dacă erau servite pentru ceaiul de după-amiază): fie cu felii subțiri din carne de vită, asezonate cu sos Worcestershire, pui cu țelină, pește cu lămâie, brânză, chiar și fructe sau ciocolată. Cel care organiza mult-așteptatul eveniment social trebuia să fie atent la toate detaliile. Deși astăzi căutăm cele mai înalte culmi pentru a avea o priveliște cât mai deosebită, pe atunci acestea erau evitate deoarece puteau foarte ușor să sperie doamnele. De asemenea, locul trebuia „gândit” și în funcție de soare – nici prea mult, nici prea puțin, dar și în funcție de bogăția ierbii și a curentului de aer. O invitație la picnic nu era un eveniment spontan, fiind înțeles ca o masă la fel de civilizată precum una de interior. Organizarea nu se oprea doar la gustări și la spațiu, ci și la jocurile ulterioare, având grijă ca atmosfera să fie una de voie bună și ca fiecare să se simtă bine-dispus.

 

Moda picnicului a ajuns în Anglia în jurul anului 1800, atunci a fost atestat pentru prima dată, pe foaia scrisă, termenul de „picnic”. În original, acesta provine din termenul francez „piquer” – care înseamnă  „a ciuguli” și „nique” – însemnând „ceva de mică valoare”. Se folosea pe la jumătatea lui 1600 pentru a se referi la acei domni care își aduceau propria băutură atunci când ieșeau la cină. Tot pe această linie, se crede că de fapt picnicul însemna o adunare în interior, la care fiecare invitat contribuia cu un preparat. Însă, până la epoca victoriană, aceste picnicuri erau destinate doar claselor superioare. Cu toate acestea, mai există teoria conform căreia, începuturile acestor ieșiri au fost stabilite chiar în Evul Mediu, atunci când se practica vânatul – cei care mergeau la vânătoare nu se puteau întoarce acasă pentru un prânz, de aceea își luau cu ei câteva bucățele de carne.

Mai târziu a ajuns și în America, iar de atunci, odată cu sezonul cald, aproape fiecare țară îndrăznește să plănuiască un picnic. Unele dintre cele mai spectaculoase așezări pentru un astfel de moment au fost enumerate și de National Geographic: Milford Sound (Noua Zeelandă), Grădina Botanică din Singapore, Jardin des Tuileries (Paris), Parcul Al Azhar (Cairo). Iar dacă asta nu este de ajuns, marii pictori și celebrele romane stau mărturie. Până la organizarea următorului picnic, bucură-te de „Dejunul pe iarbă” a lui Monet, „Momentul de ceai” al lui Jourdan Jacques sau de  „Picnicul” lui Charles James Lewis.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii