FacebookTwitterLinkedIn

Grupul Liberty Steel Holdings, fondat și controlat de miliardarul de origine indiană Sanjeev Gupta, cunoscut în România pentru că deține și operează combinatul de la Galați (fostul Sidex) și Banca Română de Credite și Investiții, își consolidează strategia privind decarbonizarea, într-o industrie esențială, dar foarte poluantă. „Trebuie să evoluăm constant în industrie, să evoluăm în modul în care privim viața, modul în care privim și în care conducem afacerea”, spune Sanjeev Gupta.

Dacă în ultimul an discursul mediului de business s-a axat pe cuvinte precum agilitate, reziliență și adaptabilitate, fondatorul Liberty Steel mizează pe evoluție. Mai precis, recunoaște importanța schimbării. Decarbonizarea totală a proceselor din industria oțelului pare imposibilă, însă treptat ar putea fi un obiectiv realizabil. De ce? Pentru că „industria s-a schimbat complet”, iar acum este mai puternică și pregătită să se adapteze, în ciuda ultimilor ani de declin. „Anul trecut a fost un dezastru. Din martie până în septembrie, octombrie, a fost un dezastru complet. A fost într-adevăr o luptă pentru supraviețuire pentru industria siderurgică, desigur, ca urmare a pandemiei. Acum piața este foarte puternică. Cel mai puternic moment din istorie. Multe lucruri s-au schimbat fundamental pentru afacerea noastră”, mărturisește el.

Într-adevăr, pandemia a avut un impact asupra sectorului și, implicit, asupra companiei controlată de omul de afaceri. Cererea s-a redus, producția s-a diminuat la rândul ei, însă provocările care au intervenit au inversat expresia „liniștea dinaintea furtunii”. De exemplu, acest fapt se remarcă în rezultatele financiare raportate de Liberty Galați pentru trimestrul încheiat pe data de 30 iunie: o cifră de afaceri de 2,4 miliarde lei (492 de milioane de euro) și EBITDA de 412 milioane de lei (84 de milioane de euro), în creștere cu 37% și respectiv 61% față de rezultatele din primul trimestru al anului în curs. Cu toate acestea, Sanjeev Gupta consideră că decalajul dintre cerere și ofertă se va menține pe termen scurt și mediu. „După părerea mea, acest lucru va dura doi-trei ani. Dacă guvernele vor începe să cheltuiască bani, atunci vom avea din nou o reconstruire a infrastructurii și din nou mai multă cerere. De aceea, credem că următorii cinci ani vor fi pozitivi, în final”.

Evoluția pieței și, în general, a industriei siderurgice depind de noile tehnologii și de modul în care companiile acționează (sau reacționează) la tranziția către surse de energie verde, regenerabilă și sustenabilă. Drept pentru care, Liberty Steel și-a conturat o strategie pe termen lung pentru a renunța la sursele poluante și a schimba, în țările în care activează, modul de producere a oțelului. „Plănuim ca tot ce avem în grup să fie decarbonizat până în 2030. Avem o foaie de parcurs completă despre cum vom face asta. În primul rând, vom instala cuptoare electrice și vom folosi cuptoare hibride moderne”, menționează omul de afaceri.

Continuând lista de priorități ale companiei privind tranziția spre decarbonizare, Sanjeev Gupta explică: „Vom construi o centrală, care utilizează practic gaz, eventual folosind hidrogen, dar folosind gaz în tranziție. Această transformare ne va reduce amprenta cu 70%. Și atunci, în următorii 10 ani, planul nostru este să reducem emisiile de carbon”. Emisiile nu vor ajunge niciodată la zero, ține el să precizeze, însă vor deveni foarte mici. Când hidrogenul devine realitate, Liberty Steel promite că va investi, deși luarea unei astfel de decizii e un proces complex. „Acest lucru va depinde de resursele pe care le avem disponibile. Avem propriile noastre resurse. Desigur, afacerea merge foarte bine. Obține mai mult profit decât oricând în istorie, astfel încât să putem să investim o parte din bani. Dar, de asemenea, acest tip de decarbonizare masivă nu poate avea loc fără implicarea statului. (…) Vom face tot ce putem oricum cu resurse proprii. Dar întreaga industrie nu se poate decarboniza fără ajutorul guvernului”, mai menționează Gupta.

Momentan, compania din sectorul siderurgic alege să se concentreze asupra gazului drept combustibil intermediar, de tranziție. “În alte țări, de exemplu în Australia, ne concentrăm cu adevărat pe hidrogen, deoarece acolo avem energie verde foarte competitivă. Deci, acolo vom fi într-un fel înaintea Europei în ceea ce privește inițiativa noastră privind hidrogenul”, explică Gupta.

O pondere de 9% din emisiile de carbon provine din industria siderurgică, iar consumul de oțel se va dubla în următorii 30 de ani, adaugă el, fapt ce întărește nevoia de măsuri eficiente și sustenabile în sectorul decarbonizării.

În luna iulie a anului curent a fost semnat un Memorandum privind înlocuirea combustibililor fosili cu hidrogenul în procesul de producție, pentru o perioadă de 5 ani. Companiile implicate în proiect sunt Liberty Steel, corporația de inginerie MTAG Switzerland, centrul de cercetare și dezvoltare ICSI Râmnicu Vâlcea și grupul de servicii energetice Adrem, sub coordonarea Centrului Român al Energiei (CRE). Inițiativa are în vedere proiecte comune de cercetare, servicii de consultanță și activităţi de dezvoltare a afacerilor legate de hidrogen verde, oţel verde, surse regenerabile de energie şi stocarea energiei. Proprietarul Liberty Steel afirmă că își propune să investească în industria siderurgică și în decarbonizarea acesteia pentru că progresul, evoluția și schimbarea, indiferent de provocările sectorului, ar putea asigura un viitor verde.