Cautare




, Contributor

Lideri |
|

Cu gândul la copii

A renunţat la un job în lumea glamour a fashionului şi a decis să se implice activ în campanii umanitare alături de UNICEF România.
despina_andrei_IMG_4382

Acum câţiva ani de zile, în timpul vacanţei de iarnă pe care mi-o petreceam la Londra, a avut loc una dintre cutremurătoarele calamităţi naturale care au zguduit lumea, dar care a afectat în mod special zona Asiei de sud-est. Imaginile de acolo erau cutremurătoare, întreaga societate părea că s-a mobilizat să strângă fonduri pentru această urgenţă şi, indiferent cât de frumos îmi petreceam ziua, eram abordată, din loc în loc, de mesageri ai diverselor organizaţii, inclusiv cei ai UNICEF, care încercau să strângă fonduri pentru acei oameni pentru care viaţa trebuia să pornească de la zero. A fost momentul în care am simţit că e nevoie de o schimbare în cariera mea”. Aşa îşi începe povestea Despina Andrei, cea care acum coordonează activitatea de comunicare şi strângere de fonduri în cadrul UNICEF România. Schimbarea, în cazul său, a venit repede şi din domenii care nu erau deloc complementare: dacă înainte lucra în lumea glamour a modei, conducând câteva magazine ce reprezentau, în România, branduri importante italiene. „Viaţa mea se desfăşura între comenzi în Italia, celebrele fashion show-uri de la Milano sau la Paris și prezentări de modă pe plan local şi tot aşa. Coordonam o echipă de vânzări frumoasă. Nu erau neapărat premisele unui job pe care să îţi doreşti să îl schimbi cu altceva”, mărturiseşte ea.

13242229_1297358010293274_158881131_o

32 de rețete pentru a deveni propriul erou

Evenimentele de atunci au făcut-o însă să gândească altfel şi şi-a dorit să îşi aloce timpul într-o altă direcţie. „Mi-am dorit să am o contribuţie în zona umanitară. De ce în acel moment? Nu aş putea să spun”, mai spune ea. La scurt timp după ce s-a întors în România, a fost contactată de un consultant care tocmai demara o campanie de strângere de fonduri pentru UNICEF România. A acceptat provocarea şi, după un an de zile, s-a alăturat echipei. „Am avut privilegiul de a vedea extremele societăţii într-un timp foarte scurt. Practic, am trecut de la a lucra cu şi pentru cei mai bogaţi oameni din România, oameni ale căror probleme sunt multe, dar cele financiare sunt printre ultimele, la copiii vulnerabili şi marginalizaţi din România şi din lume. Şi habar nu aveam, atunci când m-am alăturat echipei, că, spre exemplu, într-o situaţie de urgenţă în România, una dintre problemele principale ale autorităţilor este să despartă oamenii de animalele acestora – singura avere rămasă – şi să le lase în adăposturi, în taberele pe care le amenajează temporar”, povesteşte Despina Andrei.

Şi-a dat seama astfel că toate lucrurile pe care, înainte, le considera „o mare dramă” reprezentau, în faţa problemelor grave cu care se confruntă alţi oameni, numai reacţii „exagerate”, după cum ea însăşi mărturiseşte. A ajuns în Angola şi Bangladesh unde a întâlnit copii aflaţi în spitale, zbătându-se între viaţă şi moarte, dar i-a cunoscut şi pe „copiii invizibili” din România, cei care nu există pentru serviciile statului român. „Sunt copii care nu sunt înscrişi la şcoală şi sunt invizibili pentru sistemul de educaţie sau nu au un medic de familie, deci sunt invizibili sistemului sanitar sau sunt copii care au dizabilităţi şi nu au un certificat de handicap şi, implicit, sunt invizibili sistemului de protecţie”, a exemplificat ea. Poveştile pe care le aude şi copiii pe care i-a cunoscut nu pot lăsa indiferent pe nimeni – de la copiii care până la vârste fragede trăiesc mai multe decât alţi oameni într-o viaţă, şi până la alţii care nu cunosc ce înseamnă dragostea maternă sau pentru care dulciurile sunt aproape inexistente. Crede că obstacolele pe care fiecare le întâmpină în viaţă sunt numai încercări menite să te facă mai puternic şi să te formeze, iar fiecare experienţă „chiar dacă la început pare că este irelevantă şi că nu are niciun rost, mai târziu lucrurile se leagă ca într-un fel de puzzle”. Iar copiii pe care îi întâlneşte sunt astfel de exemple de oameni puternici şi luptători.

Citiți lecțiile celor 19 eroi

Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii