Afacerea de familie este la polul opus al antreprenoriatului în serie, cel atât de admirat şi promovat. Şi un astfel de business implică o serie, dar o serie de manageri şi proprietari cu acelaşi nume şi acelaşi interes, adică nu o poveste de succes, ci cel puțin două povești de succes.
Afacerea de familie este la polul opus al antreprenoriatului în serie, cel atât de admirat şi promovat. Şi un astfel de business implică o serie, dar o serie de manageri şi proprietari cu acelaşi nume şi acelaşi interes, adică nu o poveste de succes, ci cel puțin două povești de succes. Afacerea de familie este, conform definiției clasice, o afacere controlată de aceeași familie timp de cel puțin două generații. În cazul acestui dosar însă sensul a fost extins, deoarece foarte puține firme româneşti s-ar încadra în sensul strict al termenului. Singurele care ar fi putut dezvolta o tradiţie, cele din perioada interbelică, au fost eliminate de regimul comunist. Acum însă, după 23 de ani de libertate, ne aflăm într-un moment important al antreprenoriatului, când a doua generaţie poate lua decizia de a prelua afacerile înfiinţate de părinţi. De ce ar face-o? În primul rând pentru că antreprenoriatul transmis de-a lungul mai multor generații înseamnă o viziune mai largă asupra comunității, mediului și businessului în general. Deoarece gândesc pe termen lung, astfel de antreprenori construiesc relații solide cu angajații și comunitatea din care fac parte și, de multe ori, tocmai pentru că sunt deciși să rămână în piaţă, susțin indirect alte afaceri mai mici.
Apoi, studiile arată că afacerile de familie sunt mai solide și au performanțe mai bune chiar și în timp de criză. Nu întâmplător. Atunci când sunt în joc banii familiei, riscurile pe care proprietarii și le asumă sunt mai reduse, iar managerii, care răspund în faţa familiilor fondatoare şi a generaţiilor viitoare, şi nu în faţa unui grup de acţionari, sunt mai precauți. Aici ținta nu e neapărat câștigul imediat, ci soliditatea. Companiile deținute de familii tind, de asemenea, să nu se îndatoreze și să își autofinanțeze creșterea.
Vezi aici familiile din spatele unor afaceri românești de milioane de euro
Un al treilea motiv pentru care afacerile de azi trebuie predate generației viitoare ar fi acela că, pentru tinerii moştenitori, este cel mai ieftin mod de a intra în antreprenoriat, deși poate nu cel mai simplu. Sprijinul părintelui sau al precedesorului poate fi atât un avantaj, cât și o povară, dacă cei doi nu au aceleași valori. Următoarea generație se plânge adesea de cea anterioară, așa cum se arăta în concluziile exprimate de un membru al Loedstar , reţeaua internaţională de sprijin a afacerilor de familie. Nu trebuie uitat nici delicatul proces de împăcare a tehnologiei moderne cu tradiția, altă problemă specifică afacerilor de familie. Iar când toate acestea trebuie să se întâmple într-o țară care a trecut printr-o ruptură majoră, precum România, nimic nu e simplu. „Transferul între generaţii se face acum de la antreprenori care s-au născut şi au fost educaţi înainte de anii ’90 spre o generaţie care a evoluat într-un mediu fundamental diferit, expuşi într-un ritm foarte rapid la schimbări culturale”, așa cum explică Bogdan Ion, Country Managing Partner, Enst &Young România, într-un studiu pe această temă.
Dar lucrurile nu trebuie forțate. Succesiunea chiar începe să-şi piardă din relevanță, mai ales în țările dezvoltate, după cum arătau consultanții Ernst &Young într-un articol de pe site-ul forbes.com în aprilie. Mai mult, chiar atunci când reuşeşte, una din două întreprinderi familiale nu supravieţuieşte schimbării.
Afacerile de familie reprezintă o mare parte a companiilor private din România, mai ales dacă încadrăm aici antreprenorii care au fondat o afacere împreună cu frații sau soția. La noi, singurele statistici care există sunt cele referitoare la IMM-uri, dar afacerile de familie sunt departe de a fi exclusiv IMM-uri. Unele dintre cele mai mari nume din businessul românesc sunt creaţia unei familii, iar în topulForbes 500 Miliardari cel puţin 120 de persoane se încadrează în această categorie.
În imaginarul colectiv termenul păstrează însă o conotație negativă, deoarece asupra lui planează suspiciuni de favoritism. Dar când vine vorba de supraviețuirea și creșterea unei firme, niciun om de afaceri nu își permite să lucreze cu rudele dacă acestea nu își dovedesc competența în domeniu.
În Europa, se estimează că mai mult de jumătate din companii sunt controlate de familii. Foarte multe dintre brandurile care ne înconjoară (precum Lavazza, Hasbro, Volksvagen, Samsung) sunt rezultatul acestui tip de afaceri. Ca dovadă că sunt un model aparte de afaceri, ele se susțin reciproc prin intermediul a numeroase asociații din toată lumea. De pildă, asociaţia Les Henokiens reuneşte toate afacerile mai vechi de 200 de ani. Cea mai veche firmă din lume aparține unei familii japoneze care a început acum peste o mie de ani un han, iar acum deţine, în acelaşi loc, un hotel de 450 de camere.
Şi Europa are o tradiţie impresionantă. Domeniile în care au rezistat cele mai vechi afaceri de familie europene au fost în mod evident susținute de „bons vivants” (oenologia, textilele, dulciurile, bijuteriile), dar și de „luptători” (Beretta, fabricantul de arme, se numără printre cele mai vechi afaceri de familie). În Franţa, o podgorie din Valea Loarei (Château de Goulaine) rezistă de o mie de ani, în timp ce în Anglia John Brooke & Sons i-a îmbrăcat pe soldaţii care au luptat la Trafalgar, dar în timpurile moderne şi-a transformat fabrica în business park.
Pe măsură ce îmbătrânesc însă, afacerile de familie devin din ce în ce mai complexe şi au nevoie de companii specializate de consultanţă, care vin în ajutorul lor cu reguli de succesiune şi management. Deocamdată, cele româneşti sunt încă departe de acest stadiu.
Articol apărut în ediţia specială Forbes, Afaceri în Familie. Vedeţi aici ce alte articole mai conţine aceasta.
