Cautare




, Staff

Editor-in-Chief Forbes România

Opinie |
|

Copiii pandemiei

Sunt aproape nouă luni de la venirea oficială a pandemiei. Un eveniment neprevăzut care ne-a dat peste cap lumea și modul în care funcționam.
Ionut Bonoiu

Am descoperit cu toții ce înseamnă să fii închis, la propriu, într-un apartament și am redescoperit activități pe care probabil că mulți dintre noi le uitasem: să gătim (de nevoie, nu de plăcere sau pentru a impresiona invitații!) sau să facem curat prin casă.

Pe unii dintre noi, această perioadă i-a lovit frontal, iar impactul a fost dramatic. Planuri de dezvoltare și visuri au fost spulberate, echipe au fost distruse, iar destine au fost puse la încercare. Cei mai mulți dintre noi, cei loviți frontal, ne așteptăm să ne întoarcem, undeva anul viitor, la o variantă apropiată de normalitatea pe care o știam și mai ales la modul nostru de a trăi și de a face afaceri. Unii dintre noi, o minoritate, am înțeles că ceea ce aveam până în luna martie nu mai există și că trebuie să mergem mai departe, oricât de greu ne-ar fi să renunțăm la ceea ce (credeam că) aveam.

Pe unii dintre noi, această perioadă i-a împins de la spate așa cum nu își imaginau vreodată că s-ar putea întâmpla. Planuri de business au fost accelerate, echipe au fost construite și dezvoltate peste noapte. Și chiar și aceste condiții, destine au fost puse la încercare.

A fost, după cum spunea unul dintre liderii pe care i-am avut invitați în cele aproximativ o sută de emisiuni online pe care le-am făcut din martie încoace, întocmai unui stres-test dintre cele care se fac la cursurile foarte scumpe de la universitățile importante de business. Numai că personajele studiilor de caz am fost fiecare dintre noi, iar deciziile pe care le-am luat în această perioadă vor influența tot restul vieții noastre.

Sunt aproape nouă luni de la venirea pandemiei. Adică o perioadă suficient de mare pentru nașterea unui copil. Cei mai mulți dintre părinți știu cât de mult (li) se schimbă viața atunci când apare un copil în peisaj. Indiferent în care dintre categoriile de mai sus vă regăsiți, dacă această pandemie v-a pus piedici sau, dimpotrivă, dacă v-a dat elanul de care aveați nevoie, un lucru este cert: chiar și în condițiile apariției și distribuirii cu bine a vaccinurilor, suntem abia la începutul schimbărilor care urmează în viața noastră, atât în business, cât și la nivel personal.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii