Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Energie |
|

Contra curentului

Grupul KMG International a deschis benzinării în primele patru luni ale anului, alte 19 urmând să fie deschise în următoarele două luni.  
 aboneaza-te
024 MP Rompetrol

Rompetrol depune eforturi susținute pentru a satisface întotdeauna nevoile clienților din România și din regiunea Mării Negre, dar si pentru a veni în întâmpinarea acestora cu noi servicii și produse. În această perioadă dificilă, am reușit să ne protejăm angajații și clienții, dar și să ne continuăm investițiile și, implicit, crearea de noi locuri de muncă și noi surse de finanțare a bugetelor locale și centrale”, a declarat Vlad Rusnac, Chief Marketing & Retail Officer al KMG International. Astfel, subsidiarele KMG International (KMGI) au deschis 12 noi stații Rompetrol în primele patru luni ale anului în România, Bulgaria și Georgia, atât stații proprii, cât și partener Rompetrol sau Rompetrol Expres. În următoarele două luni de zile, alte 19 noi benzinării urmează să fie deschise, potrivit oficialilor, în România (11 unități), Bulgaria (1), Georgia (4) și Republica Moldova (3).

Toate benzinăriile grupului kazah din regiunea Mării Negre au fost în această perioadă deschise și au funcționat în acord cu recomandările și deciziile adoptate de autoritățile locale și centrale. În același timp, acestea s-au implicat în susținerea luptei autorităților împotriva noului virus, prin donații de carburanți, materiale sanitare și echipamente medicale, conform oficialilor.

Rompetrol Downstream, divizia de retail din România, și-a crescut rețeaua de distribuție cu șapte noi stații, la care se adaugă și două noi puncte de comercializare a gazului petrolier lichefiat. Rețeaua operată de companie pe plan intern se ridică în prezent la 395 de stații, din care 153 stații proprii și 242  Rompetrol Partener și Rompetrol Expres.

În același timp, compania și-a extins gama de servicii și produse oferite clienților, conform reprezentanților grupului, atât prin deschiderea a 3 noi spălătorii auto în apropierea stațiilor sale din Cluj, Bistrița și Sfântu Gheorghe, implementarea în 25 de stații a serviciului cashback, cât și prin încheierea unor parteneriate cu cele mai mari magazine online – Emag și Elefant. Astfel, împreună cu Emag s-au instalat 25 de puncte de livrare Easybox în benzinăriile Rompetrol, iar cu Elefant s-au creat 25 puncte de vânzare prin care s-au introdus noi produse în portofoliul stațiilor (cosmetice, parfumuri, cărți și jocuri).

Pentru reducerea și optimizarea timpului petrecut în stații de către clienți, în condiții de siguranță și distanțare socială, compania a lansat un concept unic pe piața de profil – „ZERO CONTACT”, prin care aceștia pot solicita și obține un card de alimentare cu carburanți – Fill & Go (completarea cererii se face online, iar a contractului este digitală), pot alimenta direct la pompă și pot folosi metodele online de plată a facturilor curente.

În plus, subsidiarele de retail ale grupului au venit pe parcursul lunii martie în întâmpinarea clienților cu o regândire a ofertelor și a portofoliului de produse oferite în stațiile Rompetrol, punând accentul pe categoriile de strictă necesitate, produse cosmetice și de igienă.

Pe fondul măsurilor de limitare a deplasărilor interne și internaționale și ulterior de instituire a stărilor de urgență în regiune, vânzările de carburanți prin stațiile Rompetrol au înregistrat un trend descendent de la mijlocul lunii martie, atât față de lunile anterioare, cât și față de perioada similară a anului trecut.

În aceste condiții, cele patru subsidiare de retail ale grupului au reușit în primul trimestru al anului o creștere de peste 9% a volumelor comercializate în retail. În România – principala piață de desfacere, Rompetrol Downstream a consemnat o majorare cu 12% a vânzărilor de carburanți pe segmentul de retail.

„Adaptarea rapidă în luna martie la noile măsuri și restricții generate de virusul COVID-19, flexibilitatea în diversificarea și extinderea produselor și serviciilor oferite, creativitatea de a dezvolta noi instrumente/măsuri de prevenție pentru aprovizionarea de către clienți cu carburanți și produse ne‑au permis o reducere semnificativă a impactului asupra activităților noastre”, adaugă Vlad Rusnac.

Pe fondul răspândirii virusului COVID-19, subsidiarele Grupului au implementat o serie de măsuri suplimentare pentru protejarea sănătății și creșterea siguranței angajaților și a clienților în benzinăriile Rompetrol. O parte dintre aceste măsuri vor fi menținute și în perioada următoare, în linie cu recomandările autorităților.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii