Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Servicii financiare |
|

Ciprian Lădunca, CFO al Metropolitan Life România: „Continuăm democratizarea asigurărilor”

Le-am solicitat oamenilor de afaceri să privească spre viitor, prin prisma lecțiilor pe care le-au învățat în 2016.
Ciprian_Ladunca-Metropolitan_Life

Evoluția companiei în 2016

Excelentă. Focus pe conceptul de familie și copil, totul îmbrăcat într-o mare de încredere, de a transmite tuturor că încrederea, sub toate formele ei este extrem de importantă.

Strategia companiei pentru 2017

Crearea unei experiențe cât mai simple pentru client, de la produse, termene, comunicarea către client până la educarea forței de vânzare. Simplificarea modului în care se fac asigurările. Continuăm democratizarea asigurărilor – produse cu primă de asigurare mică și simple.

Evoluția domeniului în 2016

Neplăcute au fost falimentele din piața asigurărilor. Remarc plăcut implicarea Autorității de Supraveghere Financiară în programele proprii de educație financiară. Este foarte bine, pentru că o autoritate financiară nu are doar rolul să controleze, ci să și dezvolte.

Lucruri bune în România 2016

Este normal ca, uneori, să apară un guvern de tehnocrați, care să asigure stabilitate în politică, în anumite perioade. Măsurile foarte bune au fost debirocratizarea aparatului administrativ, eliminarea unor documente solicitate. Cinci sau zece minute petrecute mai puțin la ghișeu înseamnă foarte mult, când vorbim de aparatul birocratic. Transparența instituțiilor publice.

Așteptări de la noul guvern

Reducerea politizării instituțiilor publice și a companiilor de stat. Managementul profesionist la stat să fie continuat și folosit în adevăratul sens al cuvântului. Autoritățile să termine lucrările începute, înainte să înceapă altele.

 Ce au spus alți oameni de afaceri.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii